În baza unei teorii fără fundament, devenită instrument de manipulare a justiției, au fost date două condamnări de închisoare cu executare și au fost și sunt traumatizați trei copii. „Eroarea” judiciară din Oradea îi are drept autori pe judecătorii Ionescu Diana Anca și Timiș Ioan și procurorii Antohi Gabriela și Munteanu Vladimir. Nu facem decât să continuăm investigația, într-un caz care nu doar că ne arată fragilitatea sistemului judiciar, dar și modul în care teoriile nefondate pot fi exploatate. Reamintim că familia Talpoș din Oradea a fost condamnată la ani grei de închisoare cu executare și este sfâșiată de deciziile unui sistem care, în loc să fie ghidat de dovezi și legi, pare să fi căzut pradă unor funcționari publici corupți, a unor presupuneri speculative și unor teorii nefondate științific, juridic, ori în vreun alt fel, precum Sindromul Alienării Parentale (SAP).
Ce este această „alienare parentală” pe care s-au bazat procurorii în rechizitoriu și judecătorii în sentința pe care au dat-o? Iată detalii despre inventatorul teoriei alienării parentale, Richard Gardner, și viziunile acestuia.
Gardner (1992b, pp. 670-71) consideră activitățile sexuale între adulți și copii ca fiind parte din repertoriul natural al activității sexuale umane și sugerează că pedofilia poate îmbunătăți supraviețuirea speciei umane prin servirea „scopurilor procreative” (1992b, p. 24-5). Conform lui Gardner (1992b, p. 593), „pedofilia a fost considerată norma de către vasta majoritate a indivizilor din istoria lumii” și „este o practică răspândită și acceptată printre literalmente miliarde de oameni.”
În plus, Gardner (1986, p. 93) crede că copiii sunt în mod natural sexuali și pot iniția întâlniri sexuale prin „seducția” adultului. Mai mult, Gardner (1992b, pp. 670-71) menține că abuzul sexual nu este neapărat traumatic; determinantul dacă molestarea sexuală va fi traumatică pentru copil este atitudinea socială față de aceste întâlniri. În consecință, Gardner (1992b, pp. 593-4) crede că societatea noastră adoptă o atitudine excesiv de punitivă și moralistă față de cei care își manifestă impulsurile pedofilice. De fapt, Gardner (1991, p. 26) sugerează că „toți avem o oarecare pedofilie în noi.”
Trebuie menționat că viziunile lui Gardner asupra pedofiliei sunt în contradicție cu cercetările științifice despre abuzul sexual asupra copiilor, care au arătat în mod constant și concludent efectele negative pe termen lung ale abuzului sexual asupra vieților copiilor (de exemplu, Fergusson, Horwood, & Lynskey, 1996; Johnson, Cohen, Brown, Smailes, & Bernstein, 1999; Silverman, Reinherz, & Giaconia, 1996).
Teoria Alienării Parentale (AP), o construcție pseudostiințifică promovată inițial de Richard Gardner, a devenit o unealtă controversată în disputele de custodie, nefiind recunoscută în manualele de diagnosticare DSM sau ICD ca un sindrom clinic valid. Această teorie a fost utilizată pentru a discredită acuzațiile de abuz, sugerând că părintele acuzat de abuz este de fapt victima alienării practicate de celălalt părinte. Cu toate acestea, premisele AP sunt infirmate de cercetările care demonstrează efectele devastatoare și pe termen lung ale abuzului de orice fel asupra copiilor.
În Statele Unite, utilizarea termenului a fost restricționată după tragedii precum cazul Kayden, unde un copil a murit ca urmare a eșecului sistemului juridic de a recunoaște abuzul real, preferând în schimb teoriile nefondate. În Italia, Curtea Supremă a interzis folosirea termenului de alienare parentală, confirmând că nu are fundament științific, asemănându-se mai degrabă cu teorii precum cea a Pământului plat.
Legislația Kayden și decizia Curții Supreme din Italia subliniază necesitatea ca deciziile juridice să se bazeze pe dovezi verificabile și pe știință validată, nu pe teorii nefondate care pot duce la tragedii și la perpetuarea abuzului. Adevărata protecție a copiilor necesită o fundație solidă în realitatea verificabilă, nu în construcții ideologice care deservesc interesele abuzatorilor și le subminează pe cele ale victimelor. Teoria AP, prin lipsa sa de validare empirică și biasul său împotriva femeilor și copiilor, nu are loc într-un sistem de justiție care își propune să apere vulnerabilii și să promoveze adevărul și dreptatea.
Premieră mondială în justiția Orădeană. Teoria pro pedofilie într-o instanță de penal susținută de principiile LGBT, devine suport a infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului
Judecătorii Timiș Ioan și Ionescu Diana Anca și mama care și-a abuzat și maltratat copii, Andor Teodora, funcționar public, sunt vecini. Această trinitate învecinată, în care relațiile personale par să influențeze decizii judiciare, ridică semne de întrebare asupra integrității și imparțialității sistemului de justiție orădean.
Antohi Gabriela și polițiștii Diugan Dana și Tuduce Alin au falsificat rechizitoriul și astfel soții Talpoș sunt acuzați de rele tratamente aplicate minorului prin „alienare parentală” unde victima la rele tratamente conform rechizitoriului este un adult, mama Andor Teodora, care, în fapt, conform aceluiași rechizitoriu, și-a abuzat și maltratat copiii rezultați din căsătoria cu dl. Talpoș. Atenție, minorii au fost plasați, prin sentință judecătorească definitivă, la dl. Talpoș, motivul fiind că mama și-a maltratat și abuzat în mod sistematic ambii minori. După care, Talpoș este cel condamnat penal. Și culmea, noua soție a acestuia, împotriva căreia nu există nicio probă în dosar.
Cum au procedat procurorii și polițiștii la fabricarea dosarului?
Andor Teodora, mama care și-a maltratat și abuzat copii a fost audiată de trei ori în calitate de victimă la relele tratamente aplicate minorilor. Minorii nu au fost audiați în cadrul cercetărilor penale, nici în camera preliminară. Astfel, rechizitoriul nu are victime minori, are victimă adult pe mama Andor Teodora care a comis în fapt infracțiunea de rele tratamente aplicate minorilor.
Cum ajunge în România o teorie deasupra legii și a științei
În mod particular, poziția magistraților Timiș Ioan, Ionescu Anca Diana, Denisa Vidican, Rareș Șerban, Antohi Gabriela și Muntean Vladimir, respectiv, a polițiștilor Diugan Dana și Tuduce Alin devine una de pericol nu doar pentru societate, dar și pentru propriii copii, dacă educația promovată de aceștia în sala de judecată și manifestate în anchete se reflectă și în viața personală.
Ce este de făcut?
Este esențial ca autoritățile superioare judecătorești să intervină de urgență pentru a stopa acest proces profund nedrept și pentru a evalua impactul unui astfel de mediu asupra minorilor. Trebuie cercetați magistrații implicați în susținerea, protejarea și promovarea pedofiliei, societatea asigurându-se totodată că integritatea fizică, morală și bunăstarea psihologică a copiilor respectivilor magistrați și a polițiștilor nu sunt compromise.
A venit timpul să punem accent pe protecția copiilor și să implementăm legislația inspirată de legea Kayden, care să interzică „alienarea parentală”, tentativele de promovare a pedofiliei și să garanteze bunăstarea copiilor în toate deciziile judiciare.
Teoriile fără baze științifice nu pot proteja abuzatorii și nici abuzurile justiției.
Totodată cest caz, departe de a fi unul izolat, scoate la iveală o realitate sumbră în care legăturile personale influențează deciziile judiciare, sacrificând fără remușcări binele și siguranța minorilor și principiile statului de drept. Procurorul Antohi Gabriela, împreună cu polițiștii Diugan Dana și Tuduce Alin, prin falsificarea rechizitoriului, nu doar că au trădat încrederea publică, dar au și pus în pericol viitorul unor copiii și a întregii familii Talpoș, arătând cât de profundă este putreziciunea în sistemul de justiție.
Magistrații orădeni contrar expertizelor psihologice judiciare și a evaluărilor psihologice făcute de instituții ale statului promovează și judecă în baza unei teorii pro pedofilie, în loc să aplice legile țării, așa cum ar fi legal, dau sentințe judecătorești care să protejeze pe viitor pedofilii
De când primează teoriile în loc de legi și cum au ajuns magistrații orădeni și polițiștii să aprofundeze și să susțină teorii pro pedofilie?
Teoria alienării parentale este similară cu cea a teoriei pământului plat, diferența fiind că teoria pământului plat nu maschează protejarea pedofiliei și nu este folosită ca argument științific de către magistrații din România. Această teorie a fost inventată și dezvoltată de Richard Gardner care promova conceptul legalizării pedofiliei, încercând astfel să legifereze protejarea abuzatorilor, mai ales a abuzatorilor sexuali.
De ce „teoria alienării parentale” a fost îmbrățișată de magistrații și polițiștii orădeni?
Timiș Ioan și Muntean Vladimir, prin pledoaria acestora pentru abuzul minorilor în scop „educativ”, nu doar că au sfidat orice noțiune de dreptate și moralitate, dar și-au expus proprii copii unui pericol grav, ridicând semne de întrebare asupra capacității lor de a fi nu doar magistrați, ci și părinți responsabili.
Cazul Talpoș se alătură unei serii de tragedii ce amintesc de situația fetiței Kayden din Statele Unite. Aceasta a devenit simbolul luptei împotriva teoriei alienării parentale și a abuzului instituționalizat, culminând cu adoptarea legii care îi poartă numele, un semn că schimbarea este posibilă și necesară. În România, însă, suntem încă departe de a vedea o astfel de evoluție legislativă sau de conștiință socială mai ales în situația în care magistrații promovează abuzurile asupra minorilor chiar în sălile de instanță și prin sentințe judecătorești.
În fața acestor dezvăluiri, este imperativ să recunoaștem că manipularea probelor și a adevărului nu doar că subminează integritatea sistemului judiciar, dar și condamnă nevinovații la suferință și nedreptate. Abuzurile mamei, Andor Teodora, nu sunt doar dovedite, dar și recunoscute de aceasta, scoțând în evidență un sistem judiciar care, în loc să protejeze și să servească victimele, alege să le împingă mai aproape de prăpastie.
Modelul legii Kayden ar putea servi drept un ghid valoros în acest sens, oferind un cadru prin care justiția să-și reia rolul de apărător al celor vulnerabili, nu de promotor a abuzurilor. E timpul ca vocea copiilor să fie auzită și respectată, iar tragedii precum cea a Kayden sau a familiei Talpoș să nu mai găsească nici măcar ecou pe meleagurile românești.
Condamnarea nedreaptă a soților Talpoș din Oradea nu este doar o pată de rușine pe obrazul justiției române, ci și un apel urgent la acțiune. Trebuie să ne asigurăm că vocea copiilor este auzită și protejată, că legea servește dreptatea și nu interesele personale sau de grup. Este timpul să punem capăt abuzurilor și să construim un sistem judiciar demn de numele său, în care fiecare copil să se simtă în siguranță și protejat.