Prima pagină » Eveniment-Social » Noul şef al UNITER. Succesorul lui Ion Caramitru este scenograful Dragoş Buhagiar, vechi colaborator al Naţionalului Ieşean

Noul şef al UNITER. Succesorul lui Ion Caramitru este scenograful Dragoş Buhagiar, vechi colaborator al Naţionalului Ieşean

12 apr. 2022, 09:23,
în Eveniment-Social

Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi-a ales noul preşedinte pentru următorii patru ani. Singurul candidat înscris în cursa a fost scenograful de teatru şi film Dragoş Buhagiar, în vârstă de 56 de ani.

Acesta este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din anul 1995 şi membru al UNITER din anul 1993. Dragoş Buhagiar este un vechi colaborator al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi va fi succesorul lui Ion Caramitru.

„Dragoș Buhagiar pășește de astăzi pe urmele marelui Ion Caramitru și sunt sigur că se va ridica la înălțimea misiunii sale. Este un scenograf cu o experiență bogată în teatru, film și televiziune, activitatea domniei sale fiind apreciată și premiată în numeroase rânduri. Începând cu toamna anului 2019 este angajat al Operei Naționale Române din Timișoara, în funcția de scenograf, și cred că va reuși acum, din noua poziție, să ajute la bunul mers al Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Îi doresc mult succes și cât mai multe realizări profesionale”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Cine este Dragoș Buhagiar, noul șef al UNITER

Dragoş Buhagiar este unul dintre cei mai cunoscuți și premiați scenografi de teatru din România. În 2019, a câștigat premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie a spectacolului „Povestea prinţesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.

De asemenea, a reprezentat România, în perioada 6-16 iunie, la Cvadrienala de Scenografie şi Spaţiu Performativ de la Praga – cea mai mare expoziţie de scenografie de teatru din lume, prin expoziţia „Ruinele Scenei”, organizată de Institutul Cultural Român.

A realizat scenografia pentru numeroase spectacole ale Teatrului Bulandra, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale”din Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie și a colaborat cu unii dintre cei mai valoroşi regizori români precum: Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija, Dragoş Galgoţiu, Felix Alexa În perioada 1997-1999, a predat în cadrul departamentului de scenografie la Academia de Teatru şi Film (UNATC).

Mai are alte opt premii Uniter pentru spectacolele „Roberto Zucco”/ „Orfanul Zhao” (1996), „Chira Chiralina”/„Boss Gradys boys” (1997), „Alchimistul”/ „Baal” (2002), „Oblomov” (2003), „Elisaveta Bam” (2006), „Shaking Shakespeare” (2010), „Cafeneaua” (2016), „Povestea prinţesei deocheate” (2018).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024