Prima pagină » Local » O clădire cu importanță istorică va fi redeschisă, lucrările sunt aproape finalizate. „Frumusețea arhitecturii și a detaliilor ornamentale ale monumentului istoric este tot mai evidentă” – FOTO

O clădire cu importanță istorică va fi redeschisă, lucrările sunt aproape finalizate. „Frumusețea arhitecturii și a detaliilor ornamentale ale monumentului istoric este tot mai evidentă” – FOTO

10 mai 2023, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Au fost anunțate noi detalii cu privire la clădirea cu importanță istorică ce va fi redeschisă curând. Lucrările privind proiectul de reabilitare, consolidare și refuncționalizare va fi finalizat la începutul lunii august 2023

Potrivit Primăriei Municipiului Iași, cu ajutorul fondurilor europene, clădirea în care a funcționat Baia Turcească va fi transformată în Centru Internațional de Artă Contemporană. Lucrările din incinta imobilului avansează. Investiția este derulată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecția şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea totală a proiectului este de 21.862.177,67 lei, circa 4,41 milioane de euro.

Lucrările de reabilitare a clădirii cu importanță istorică vor fi finalizate în vara acestui an

Proiectul cu privire la reabilitarea fostei Băi Turcești din Iași, o clădire cu importanță istorică, va fi finalizat la 1 august 2023.

„Ne pregătim să încheiem și proiectul de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Frumusețea arhitecturii și a detaliilor ornamentale ale monumentului istoric este tot mai evidentă de la o etapă a lucrărilor la alta, pe măsură ce munca migăloasă a specialiștilor avansează! În clădirea Băii Turcești vom înființa Centrul Internațional de Artă Contemporană.

De aceea, clădirea este recompartimentată, astfel încât să poată găzdui manifestări de tipul performance, cât şi artă vizuală și artă de obiect. Se va pune accentul pe interacțiunea artiştilor cu publicul, prin spaţii în care aceştia vor putea performa sau expune. De asemenea, terenul din jurul imobilului va fi reamenajat inclusiv pentru viitoare spectacole în aer liber. Clădirea fostei Băi Comunale – Baia Turcească din strada Arhitect George Matei Cantacuzino, nr. 16, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea (1897-1898) și poartă amprenta stilului arhitectural eclectic, cu influențe orientale. Aceasta a fost amplasată pe situl fostului Feredeu Turcesc, ridicat în timpul domnitorului Vasile Lupu”, se arată în informațiile prezentate de municipalitatea ieșeană.

Mai mult decât atât, Primăria Iași a anunțat și data la care vor fi finalizate lucrările.

„Lucrările efective vor fi finalizate până la 1 august, urmează dotările și mobilierul, care vor trebui achiziționate până în decembrie”, a transmis Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt din cadrul Primăriei Municipiului Iași.

Fonduri europene de 4,6 milioane de euro au fost alocate pentru proiect

Edificiul construit în secolul al XIX-lea a fost lăsat uitării, intrând într-un stadiu avansat de degradare. În trecut, acesta fost cucerit de multe ori de persoanele fără adăpost, fiind furate o parte din balustrade. Între timp, primăria a găsit metoda prin care clădirea să fie readusă la viaţă. Aceasta are o istorie aparte.

Lucrările de la Baia Turcească cuprind mai multe etape. Clădirea este recompartimentată, astfel încât să răspundă necesităților funcțiunilor propuse, printre acestea numărându-se posibilitatea de a găzdui manifestări de tipul performance, artă vizuală și artă de obiect. Fostele vestiare ale Băii Turcești au devenit spații „tampon” și permit primul contact al publicului cu evenimentele interioare prin intermediul unor prezentări media ale istoricului artelor vizuale și artelor performative.

Proiectul ce are ca obiectiv transformarea Băii Turcești în Centru de Artă Contemporană are o valoare de 21,8 milioane de lei (4,6 milioane de euro), fiind demarat în septembrie 2018. Lucrările executate de firma italiană Cifolelli Edilizia SRL trebuiau finalizate în teren de 36 de luni, însă proiectul s-a lungit din cauza pandemiei de COVID-19. În plan sunt prevăzute şi dotări anexe, precum foaier, garderobă, cabine pentru actori, circulații, inclusiv lift pentru persoane cu dizabilități.

La demisol va fi organizată o zonă de socializare între artiști și public. Alte spații ale monumentului istoric vor fi utilizate pentru proiecții video, cinema și teatru experimental. De asemenea, terenul din jurul imobilului va fi reamenajat inclusiv pentru viitoare spectacole în aer liber.

O clădire cu importanță istorică în Iași a fost readusă la viață cu ajutorul fondurilor europene. Lucrările din cadrul amplului proiect vor fi finalizate la data de 1 august 2023.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 iulie 2026
29 iulie 2026