O femeie s-a trezit cu picioarele și brațele amputate după ce medicii au confundat diagnosticul

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Femeii i-au fost amputate brațele și picioarele în urma unui diagnostic incorect de cancer și după un lung calvar medical. Anna Leonori, în vârstă de 46 de ani, din Terni, Italia, a început de ani de zile o dispută juridică cu diferitele structuri sanitare care s-au ocupat de cazul ei, spitalul Santa Maria din Terni, spitalul Regina Elena din Roma și Ausl Romagna, scrie unionesarda.it.

Totul a început în 2014, cu diagnosticul unei tumori maligne. Operată la Roma, i-au fost extirpate uterul, ovarele, 40 de ganglioni limfatici și vezica urinară și au fost înlocuite cu una ortotopică.

Abia mai târziu, examenul histologic a răsturnat primele ipoteze, dezvăluind că nu suferea de o tumoare . Dar acesta a fost doar începutul coșmarului, între infecții, febră și peritonită acută generalizată provocată de perforarea vezicii urinare. Ceea ce a dus apoi la amputarea membrelor.

I-au fost amputate brațele și picioarele în urma unui diagnostic incorect de cancer

Există un „proces judiciar”, precizează spitalul din orașul umbrian, unul dintre cei implicați, spunând că este „sigur de corectitudinea activității medicilor săi”. Compania „consideră necesar să sublinieze că procesul judiciar, încă deschis, va defini eventualele responsabilități imputabile diferitelor structuri spitalicești care au tratat-o pe doamna”.

Campioana Bebe Vio s-a ocupat și ea de această chestiune și a ajutat-o pe Leonori în alegerea protezelor, achiziționate datorită strângerii de fonduri de la asociații de voluntariat și persoane private .

De un an, Leonori le folosește datorită sfaturilor lui Bebe Vio.

„Vei învăța să te deplasezi dintr-un loc în altul, iar în valize vei avea doar protezele. Vei duce o viață cât mai aproape de normalitate”, i-a spus atletul paralimpic. „Sunt conștientă că nu voi mai avea autonomie – spune Leonori – dar mi-au redat un minim de demnitate în viața de zi cu zi”.

„Nu este un moft – a mai spus el – nevoia de a avea o compensație pentru ceea ce am suferit. Trăiesc în fiecare zi cu grija că s-ar putea rupe o piesă, ceea ce m-ar obliga să mă întorc din nou într-un scaun cu rotile”.