Prima pagină » Editorial » Comunicatul preşedinţilor curţilor de apel
Comunicatul preşedinţilor curţilor de apel

Comunicatul preşedinţilor curţilor de apel

16 aug. 2026, 18:44,
Redacția BZI în Editorial

Președinții curților de apel din România, în considerarea exigențelor statului de drept și din perspectiva instanțelor judecătorești, chemate să dea efect în activitatea lor jurisdicțională deciziilor Curții Constituționale, consideră necesară clarificarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale a României, doamna Elena-Simina Tănăsescu, și domnul Ilie Bolojan, prim-ministru demis, care ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului, aceștia din urmă cu interese în dosare aflate pe rolul Curții Constituționale. Independența și imparțialitatea justiției presupun nu numai absența oricărei influențe exterioare, ci și înlăturarea oricărei aparențe care ar putea genera îndoieli legitime. Transparența reprezintă, din această perspectivă, o garanție esențială a încrederii publice în actul de justiție. Aceste exigențe sunt aplicabile în egală măsură justiției constituționale. În cauza Sieć Obywatelska Watchdog Polska c. Poloniei, hotărârea din 21 martie 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat interesul public al informațiilor privind agendele întâlnirilor unor judecători ai Curții Constituționale, într-un context în care existau suspiciuni privind contacte cu un om politic interesat de o cauză aflată în examinarea Curții. Din această perspectivă, lipsa de transparență care înconjoară asemenea întâlniri ale președintelui Curții Constituționale cu reprezentanți de cel mai înalt nivel ai unui singur partid politic este profund inadecvată standardelor pe care trebuie să le respecte o jurisdicție constituțională. Ea este de natură să genereze îndoieli legitime asupra aparenței de imparțialitate, element fundamental al justiției constituționale, și poate produce consecințe grave asupra percepției publice privind corectitudinea și neutralitatea deciziilor Curții. În acest context, prezintă relevanță și precedentul din anul 2018, când doamna Elena Simina Tănăsescu, astăzi președinte al Curții Constituționale, la acel moment consilier prezidențial, și-a prezentat demisia în urma controverselor generate de o întâlnire cu un judecător al Curții Constituționale. Deși Administrația Prezidențială a negat existența oricăror presiuni, aceasta aprecia atunci că este „inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale”. Considerăm că standardul exprimat atunci rămâne pe deplin actual. Pentru înlăturarea oricărei speculații și pentru protejarea încrederii publice în jurisdicția constituțională, considerăm necesară clarificarea informațiilor apărute public, cu privire la existența și cadrul în care întâlnirea a avut loc, la motivul desfășurării sale în biroul președintelui Senatului, precum și la scopul și temele discutate. Standardele de independență, imparțialitate și transparență pretinse în mod legitim instanțelor și judecătorilor trebuie respectate cu aceeași rigoare la nivelul oricărei jurisdicții. Respectarea lor consolidează autoritatea instituțiilor și încrederea reciprocă indispensabilă funcționării statului de drept.

PREŞEDINTE OANA-MARIA PETRAŞCU – CURTEA DE APEL ALBA IULIA, PREŞEDINTE IONELA-DIANA PĂTRAŞC-BĂLAN – CURTEA DE APEL BACĂU, PREŞEDINTE DANIELA NICULEASA – CURTEA DE APEL BRAŞOV, PREŞEDINTE LIANA-NICOLETA ARSENIE – CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, PREŞEDINTE DANA-CRISTINA GÎRBOVAN – CURTEA DE APEL CLUJ, PREŞEDINTE GABRIEL MUSTAŢĂ – CURTEA DE APEL CONSTANŢA , PREŞEDINTE MANUELA-CRISTINA BERCEANU – CURTEA DE APEL CRAIOVA, PREŞEDINTE ADINAN HALIL – CURTEA DE APEL GALAŢI, PREŞEDINTE ANDA CRIŞU – CIOCÎNTĂ – CURTEA DE APEL IAŞI, PREŞEDINTE FLORICA ROMAN – CURTEA DE APEL ORADEA, PREŞEDINTE MIHAI-BOGDAN MATEESCU – CURTEA DE APEL PITEŞTI, PREŞEDINTE OLIVIU-CORNELIU ŞOLOGON – CURTEA DE APEL PLOIEŞTI, PREŞEDINTE ANCA CAZACU – CURTEA DE APEL SUCEAVA, PREŞEDINTE TEODORA ALBU – CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ, PREŞEDINTE MARIA-CRISTINA DICA – CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, PREŞEDINTE PETRE-VALENTIN BĂDIŢA – CURTEA MILITARĂ DE APEL BUCUREŞTI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 august 2026
19 august 2026