Prima pagină » Economic Local » O firmă din Craiova a câștigat un contract de la ApaVital! Un contracandidat a făcut contestație pentru a opri procedura
O firmă din Craiova a câștigat un contract de la ApaVital! Un contracandidat a făcut contestație pentru a opri procedura

O firmă din Craiova a câștigat un contract de la ApaVital! Un contracandidat a făcut contestație pentru a opri procedura

11 iun. 2026, 02:00, 1 ,
Petronel Ștefan în Economic Local

O firmă din Craiova a obținut un contract de la ApaVital, în valoare de 883.328 de lei, pentru o perioadă de 12 luni. Contractul prevede furnizarea de materiale de construcții pe care ApaVital urmează să le folosească pentru întreținerea obiectivelor din județul Iași. Nu este pentru prima dată când firma din Craiova a câștigat un contract de la ApaVital.

Totuși, licitația a fost prelungită, deoarece o firmă contracandidată la obținerea contractului a făcut contestație. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a decis că această solicitare nu a fost întemeiată.

Firma din Craiova a câștigat contractul de la ApaVital

La licitație au depus oferte următoarele firme: Altex România, Euroetans Industri SRL și Evident Verian SRL. După 4 luni, contractul a fost atribuit către firma Euroetans Industri SRL din Craiova. Firma este deținută de către Marius Alin Enache, are o cifră de afaceri de 16 milioane de lei și 10 angajați. Acum a câștigat contractul de 883.328 de lei, pentru o perioadă de 12 luni, cu ApaVital din Iași. Nu este prima dată când firma din Craiova reușește să câștige contracte cu ApaVital. În ultimii 3 ani au fost încheiate alte 3 contracte între operatorul de apă-canal și Euroetans Industri SRL.

„Ca urmare a achiziției acestor «Materiale de construcții», se vor asigura întreținerea și reparațiile căminelor de vizitare, gurilor de scurgere și obiectivelor din sistemul de alimentare cu apă și canalizare care s-au deteriorat în timp, existente pe toată aria de operare a ApaVital S.A. Ofertanții au obligația de a prezenta în propunerea tehnică fișa tehnică a fiecărui tip de produs ofertat, fișe eliberate de producătorii acestora. Se vor anexa documentației tehnice și alte documente oficiale, necesare pentru demonstrarea îndeplinirii caracteristicilor tehnice solicitate”, este precizat în caietul de sarcini.

Un contracandidat a făcut contestație

Reprezentanții firmei SC Evident Verian SRL din Piatra Neamț au făcut contestație privind oferta celor de la Euroetans Industri SRL. Aceștia au invocat faptul că, în oferta propusă de firma din Craiova, produsele nu întruneau condițiile precizate în caietul de sarcini. Problemele specificate erau la faptul că produsele oferite nu aveau aceleași caracteristici și proprietăți care ar fi fost necesare pentru anumite lucrări. În urma analizei, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația. La societatea Salubris SA din Iași a fost o situație similară pentru un contract pentru serviciile de pază, în urma căruia au rezultat contestații.

„Din studiul dosarului achiziției efectuat la data de 09.04.2026, am observat neconcordanțe între solicitările autorității contractante și produsele ofertate de către S.C. Euroetans Industri S.R.L. în cadrul ofertei tehnice. Prin acceptarea unei oferte care nu respectă pragurile minime de performanță, autoritatea contractantă a încălcat art. 2 din Legea 98/2016, respectiv principiul tratamentului egal și al nediscriminării față de ceilalți ofertanți (inclusiv subsemnata) care au depus eforturi pentru a oferta produse strict conforme și, implicit, mai costisitoare”, scrie în contestația formulată de SC Evident Verian SRL.

ApaVital a semnat contractul cu firma din Craiova imediat ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a precizat că licitația poate continua, având în vedere respingerea contestației.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Comentarii
  • VEZI CAZUL VESTRA, ELSACO etc
    COMISIONUL SPUNE TOT
    CRAIOLGUTA-MANDA-VIRUS ARE GRIJA DE LIPITORII DE AFISE PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026