Prima pagină » International » O gafă făcută de NASA a stârnit panică pe Pământ
O gafă făcută de NASA a stârnit panică pe Pământ

O gafă făcută de NASA a stârnit panică pe Pământ

13 iun. 2024, 15:20,
în International

NASA a difuzat miercuri, 12 iunie, din greşeală, o simulare a unui exerciţiu în care astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională erau trataţi pentru „accidente de decompresie”, ceea ce a dus la speculaţii pe reţelele de socializare despre existenţa unei situaţii de urgenţă la bordul laboratorului orbital, informează Reuters și Agerpres.

În jurul orei 22:28 GMT, canalul de YouTube al Administraţiei Naţionale pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA) a difuzat o înregistrare audio în care se putea auzi că un membru al echipajului de pe ISS se confrunta cu efectele unui „accident de decompresie” (DCS), a precizat NASA pe contul oficial deţinut de ISS pe reţeaua de socializare X.

O voce feminină le cerea membrilor echipajului „să îl pună pe comandant înapoi în costumul lui”, să îi verifice pulsul şi să îi furnizeze oxigen, adăugând ulterior că prognosticul său este „fragil”, potrivit unor copii ale înregistrării audio ce au fost publicate pe reţelele de socializare. NASA nu a verificat acele copii şi nici nu a republicat înregistrarea audio.

„Înregistrare transmisă din greșeală”

Mai mulţi pasionaţi ai spaţiului au distribuit pe reţeaua de socializare X un link către înregistrarea audio, cu avertismente că pe ISS ar exista o urgenţă gravă.

„Acea înregistrare audio a fost transmisă din greşeală, de la o simulare în curs de desfăşurare în care membrii echipajului şi echipele de la sol se antrenează pentru diverse scenarii în spaţiu şi nu are legătură cu o urgenţă reală”, precizează mesajul publicat de NASA pe contul ISS de pe reţeaua de socializare X.

„Nu există o situaţie de urgenţă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale”, se afirmă în acelaşi mesaj.

DCS, care este cauzat de bule de azot sau de alte bule de gaz în fluxul sanguin din cauza unei schimbări a presiunii atmosferice, poate afecta sistemul nervos central şi poate fi fatal. DCS este cunoscută în mod obişnuit sub numele de „sindrom de decompresie”.

Membrii echipajului de pe ISS se aflau în perioada de somn în momentul transmisiunii audio, înainte de a efectua o ieşire în spaţiu joi, la ora 12:00 GMT, a precizat mesajul publicat pe contul deţinut de ISS pe reţeaua de socializare X.

Canalul de YouTube administrat de NASA pentru ISS, unde înregistrarea audio a fost difuzată din greşeală, afişează în prezent un mesaj de eroare, care spune că transmisiunea a fost întreruptă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2026
14 noiembrie 2026