Prima pagină » Local » O ieșeancă a încercat să-i mintă pe magistrați, în speranța că își va salva prietenul de la pușcărie! Uite ce a pățit tânăra acum! (EXCLUSIV)
O ieșeancă a încercat să-i mintă pe magistrați, în speranța că își va salva prietenul de la pușcărie! Uite ce a pățit tânăra acum! (EXCLUSIV)

O ieșeancă a încercat să-i mintă pe magistrați, în speranța că își va salva prietenul de la pușcărie! Uite ce a pățit tânăra acum! (EXCLUSIV)

14 mai 2022, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

În speranța că își va salva prietenul de la temniță, o ieșeancă a încercat să-i mintă pe magistrați. În urma incidentului, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au condamnat-o definitiv ieri pe Andrada Mihaela Aștefănoaei la 9 luni şi 10 zile de închisoare, cu suspendare, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și favorizarea făptuitorului. Totodată, tânăra a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Leţcani ori în cadrul Şcolii Gimnaziale „Isaiia Teodorescu”, din Cogeasca.

O ieșeancă a încercat să-i mintă pe magistrați, în speranța că își va salva prietenul de la pușcărie!

Astfel, în urma incidentului, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au condamnat-o definitiv ieri pe Andrada Mihaela Aștefănoaei la 9 luni şi 10 zile de închisoare, cu suspendare, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și favorizarea făptuitorului.

„Instanța dispune ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Comunei Leţcani ori în cadrul Şcolii Gimnaziale «Isaiia Teodorescu», din Cogeasca, ambele din judeţul Iaşi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Definitivă”, au menționat magistrații ieșeni.

O ieșeancă, pedepsită după ce a încercat să-i mintă pe magistrați

Inițial, Andrada Mihaela Aștefănoaei fusese condamnată de Tribunalul Iași la 10 luni și 20 de zile de închisoare, cu amânare. Ieșeanca a intrat în vizorul anchetatorilor în urmă cu mai bine de un an. Oamenii legii au menționat că tânăra ar fi depus o plângere penală și ar fi dat o declarație de martor prin care a încercat să inducă în eroare magistrații.

„Prin intermediul plângerii penale depuse pe 24 iunie 2020, dar și potrivit depoziției oferite în calitate de martor pe 27 iulie 2020, în fața judecătorului, în dosarul Tribunalului Iași, inculpata a formulat sesizări neconforme cu realitatea”, au subliniat procurorii ieșeni.

Ce au mai spus anchetatorii despre Andrada Mihaela Aștefănoaei

În plus, procurorii ieșeni au mai afirmat că tânăra ar fi încercat să îi inducă în eroare pe magistrați.

„Inculpata a modificat situația de fapt prin susțineri contrare faptelor petrecute în realitate. Scopul a fost acela de a împiedica sau îngreuna tragerea la răspundere penală a inculpatului T.D., arestat preventiv și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor”, au subliniat anchetatorii.

De remarcat este faptul că astfel de cazuri, în care ieșenii sunt acuzați de favorizarea făptuitorului și inducerea în eroare a organelor judiciare, sunt destul de rar întâlnite pe rolul instanțelor de judecată. Totuși, au mai existat cazuri în care diverse persoane din județul Iași au fost acuzate de comiterea uneia sau a alteia dintre cele două infracțiuni menționate anterior. Acum, o ieșeancă ce a încercat să-i mintă pe magistrați a fost pedepsită definitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024