Un băiat din Iaşi a dispărut de acasă. Familia a făcut un apel către ieşeni pentru a-l găsi. Cei ce l-au văzut sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
„L-aţi văzut? E fiul meu, S-a pierdut în Iaşi (nu ştiu exact pe unde) spre Tomeşti. Nu ştiu în ce haine a fost îmbrăcat dar sigur este murdar. L-am sunat dar probabil i s-a descărcat telefonul şi de asta nu-mi răspunde. Dacă l-aţi văzut vă rog să mă anunţaţi.
6.000 de copii dispăruţi în ultimul an în România
Conform datelor făcute publice de către cei de la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliţie în perioada 30 aprilie 2020 – 20 aprilie 2021 au fost înregistrate 5.924 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă, „un bilanţ dramatic”. În condiţiile în care 206 din numărul totat aveau vârste până în 10 ani, iar 1.453 au vârste cuprinse între 10-14 ani şi 4.263 sunt mai mari de 14 ani.
În aceeaşi perioadă de timp, potrivit aceleiaşi surse, 5.821 de minori au fost găsiţi, respectiv 203 cu vârste până în 10 ani, 1.430 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani, 4.188 mai mari de 14 ani.
„Salvaţi Copiii România şi-a intensificat eforturile pentru a oferi sprijin psihologic părinţilor şi copiilor, atât prin intermediul liniilor telefonice, cât şi online, în această perioadă de restricţii sociale, când copiii au fost expuşi atât formelor de hărţuire online, cât şi abuzurilor domestice. Este vital să le observăm comportamentul şi să intervenim prompt”, a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
În ultimii cinci ani, numărul sesizărilor dispariţiilor de copii aproape s-a triplat, astfel că în 2015 erau 3.736 de sesizări şi în prezent sunt 9.924 de sesizări, precizează Salvaţi Copiii. Conform comunicatului, principalele motive care îi determină pe copii să îşi părăsească familia sau centrele de ocrotire rămân: neglijarea şi lipsa de supraveghere din partea adulţilor responsabili; conflictele repetate din familie; abuzurile asupra copiilor, fizice şi/sau emoţionale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparţinătorilor legali la muncă în străinătate; blocaje în comunicarea cu părinţii, cu precădere în situaţii dificile; abandonul şcolar şi influenţa/presiunea anturajului; consumul de alcool şi substanţe halucinogene; situaţia economică precară a familiei.
Doi copii din Caraș-Severin au dispărut
Doi copii au fost daţi dispăruţi de acasă, miercuri seara, 2 iunie 2021. În căutarea celor doi copii de 3 şi respectiv 5 ani, au pornit sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri. La început, cei doi copii au fost căutați de 100 de oameni, însă în cursul dimineții de joi li s-au alăturat alte 250 de persoane, printre care se regăsesc voluntari şi localnici.
„În acest moment, peste 250 de forţe, suplimentar faţă de cele angrenate pe timpul nopţii, dintre care aproximativ 100 de poliţişti din structura aparatului judeţean al Inspectoratului, poliţiilor municipale Reşiţa şi Caransebeş şi Poliţiei Staţiunii Băile Herculane, împreună cu 20 de jandarmi, inclusiv jandarmi montani de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, 41 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, opt specialişti Salvamont, voluntari, pădurari şi localnici care cunosc foarte bine zona, împărţiţi în echipe, au împânzit întreaga zonă de căutare”, au precizat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.
În cele din urmă cei doi copii au fost găsiți de către un pădurar. Aceștia mergeau singuri prin pădure în momentul în care au fost descoperiți de către cel care păzea pădurea.