Prima pagină » National » O mare firmă de curierat dispare din România. Către ce companie se vor muta coletele clienților

O mare firmă de curierat dispare din România. Către ce companie se vor muta coletele clienților

20 feb. 2026, 19:40,
Redacția BZI în National

Firma de curierat Sameday, controlată de grupul care operează platforma eMAG, a propus Consiliului Concurenței o serie de angajamente menite să înlăture îngrijorările identificate în contextul preluării rivalului local, compania Cargus, a anunțat vineri autoritatea de concurență. Printre măsurile comunicate figurează, în textul depus la autoritate, angajamentul explicit: „eMAG se angajează să dezvolte o procedură prin care să se asigure un tratament echilibrat și echidistant față de curierii integrați în platforma eMAG Marketplace”.

În documentele puse la dispoziția Consiliului Concurenței se arată că Sameday este deținută de Dante International, în timp ce Cargus aparține Celero Investments, controlată de investitorul Mid Europa.

Autoritatea citată în notificările preliminare avertizase că „în urma tranzacției, există riscuri potențiale asociate apartenenței la grupul eMag, în sensul în care, nu este exclusă o viitoare constrângere a comercianților afiliați platformei, directă și/sau indirectă, din partea grupului, de a canaliza utilizarea cu preponderență a noii entități pentru livrările aferente comenzilor din platforma eMAG Marketplace”, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Concurenței în faza de evaluare a operațiunii.

Pentru a răspunde acestor preocupări, Sameday și grupul eMAG au pus pe masă o serie de măsuri operaționale și procedurale. În documentul transmis autorității apare angajamentul formal: „eMAG va implementa o procedură privind gestionarea relației cu curierii activi în livrarea comenzilor aferente comercianților eMAG Marketplace”. Compania explică că, potrivit studiilor interne depuse în notificare, Fan Courier rămâne furnizorul preferat al clienților, motiv pentru care Sameday are nevoie să furnizeze o ofertă competitivă post-tranzacție pentru a păstra clienții Cargus.

Ce se modifică pentru furnizori

Sameday afirmă că „printre obiectivele strategice nu este inclusă o concentrare a serviciilor către platforma eMAG sau o acordarea a unei preferințe nejustificate livrărilor platformei eMAG”. În aceeași notă, „din perspectiva Dante (n.a. firma care operează eMag.ro), nu există vreo intenție de a aplica un tratament preferențial față de Sameday, urmând să se aplice în continuare cerințele transparente și nediscriminatorii privind livrările aferente platformei eMAG”, se mai arată în angajamentele transmise Consiliului.

Documentul detaliază că procedura promisă va conține regulile transparente și nediscriminatorii privind accesul curierilor în platformă, va stabili modalități clare de comunicare și informare periodică a curierilor despre criteriile de acces și despre indicatorii de performanță, iar criteriile de alocare a comenzilor vor lua în considerare elemente obiective — costul și timpii de livrare, acoperirea teritorială sau eficiența operațională — astfel încât decizia finală de alegere a curierului pentru o comandă să rămână influențată de aceste valori de performanță. Totodată, eMAG se angajează să organizeze sesiuni de instruire în materie de concurență pentru echipele implicate în gestionarea curierilor și să ofere, prin eMAG Academy, un spațiu de promovare pentru toți curierii integrați în Marketplace.

Printre alte măsuri notate în propunere se numără menținerea până la finalul anului 2026 a condițiilor comerciale existente în contractele încheiate de Cargus cu clienții săi, cesionarea activităților legate de punctele automate de ridicare a coletelor (APM) deținute de Cargus și informarea comercianților despre informațiile înscrise pe AWB-ul coletului, pentru a păstra transparența operațiunilor între părți. Compania invocă, de asemenea, faptul că piața este deja competitivă, cu jucători precum Fan Courier și DPD integrați în platforma Marketplace, iar decizia de a folosi un anumit curier aparține, în prezent, comercianților activi pe Marketplace.

Consiliul Concurenței analizează observațiile primite și, după această evaluare, poate solicita modificarea propunerilor de angajamente sau poate decide acceptarea ori respingerea lor. Decizia autorității va stabili dacă măsurile prezentate sunt suficiente pentru a atenua riscurile concurențiale identificate în legătură cu tranzacția Sameday–Cargus.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026