Prima pagină » National » O mașină de poliție a luat foc în timpul unei urmăriri. Sindicatul Europol: „Polițiștii au nevoie de autospeciale sigure, performante”

O mașină de poliție a luat foc în timpul unei urmăriri. Sindicatul Europol: „Polițiștii au nevoie de autospeciale sigure, performante”

20 aug. 2026, 20:40,
Andreea Ciobanu în National

Reprezentanţii Sindicatului Europol au transmis, joi, după ce o maşină de poliţie a luat foc în timp ce urmărea un şofer care circula haotic, că poliţiştii nu au nevoie doar de curaj, ci de autospeciale sigure, performante şi adaptate realităţii din teren. Sindicaliştii afirmă că agenţii „au ales să evite impactul şi să protejeze vieţile celor aflaţi în maşina urmărită, riscându-şi astfel propriile lor vieţi”.

„Colegii noştri au intervenit de urgenţă. Au pornit în urmărirea autoturismului care făcea obiectul sesizării, iar în momentul în care situaţia a devenit critică, colegii noştri au ales să evite impactul şi să protejeze vieţile celor aflaţi în maşina urmărită, riscându-şi astfel propriile lor vieţi. Autospeciala de poliţie s-a răsturnat şi a luat foc. Iar aici trebuie remercat faptul că o maşină colantată cu însemnele Poliţiei Române nu devine, prin asta, un vehicul pregătit pentru intervenţii cu risc ridicat”, au scris pe Facbebook reeprezentanţii Sindicatului Europol.

Ei au subliniat că poliţiştii au nevoie de autospeciale sigure şi adaptate realităţii.

„Poliţiştii nu au nevoie doar de curaj. Au nevoie de autospeciale sigure, performante şi adaptate realităţii din teren. Pentru că fiecare secundă contează. Pentru că fiecare intervenţie poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Cei doi poliţişti au pus viaţa altora mai presus de propria lor siguranţă. Au evitat o tragedie, dar au demonstrat încă o dată cât de vulnerabili sunt cei care, zi de zi, ies în stradă pentru siguranţa noastră”, a mai precizat sursa citată.

Șoferul urmărit era beat

Sindicatul Europol a făcut un apel public la decidenţi pentru investiţii în dotări reale pentru poliţişti.

„Nu poţi cere intervenţii la limită cu mijloace care nu oferă protecţia necesară. Colegilor noştri le transmitem respectul şi consideraţia noastră pentru curajul de care au dat dovadă şi le dorim însănătoşire grabnică!”, a mai transmis Sindicatul Europol.

Patru persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs în localitatea Pecineaga, judeţul Constanţa, după o urmărire în trafic.

Agenţii de Poliţie urmăreau un şofer care conducea haotic, iar la un moment dat maşina urmărită s-a răsturnat. Ulterior, şi autospeciala de Poliţie s-a răsturnat şi a luat foc. În urma testării, s-a stabilit că şoferul urmărit era beat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 august 2026
21 august 2026