Acreditarea Erasmus+ a adus, în anul școlar 2025–2026, un program amplu de mobilități și colaborări europene pentru Școala Gimnazială „Ion Simionescu” din Iași: 25 de mobilități pentru cadrele didactice, 122 de zile de formare în școli din Europa și vizite ale unor profesori și elevi din Italia. Programul a avut un buget de 49.082 de euro și va continua și în următorii ani.
„Ce a însemnat pentru Simionescu acreditarea Erasmus+ în anul școlar 2025-2026? 49.082 euro, 25 de mobilități ale cadrelor didactice în țări europene și 28 de profesori și elevi europeni care ne-au vizitat. Prin mobilitățile Erasmus care ne-au conectat la standardele și bunele practici internaționale, am vizat îmbunătățirea competențelor pedagogice, digitale și lingvistice ale cadrelor didactice, adoptarea unor metode moderne de predare, interactive și incluzive, adaptate la cerințele secolului XXI.
Portofoliile profesionale ale colegilor de la Simionescu includ acum certificări recunoscute la nivel european, iar școala este conectată la o comunitate educațională mai largă. Concret, cele 25 de mobilități ale cadrelor didactice au totalizat 122 de zile de formare prin 13 participări la activități de job-shadowing și 12 participări la cursuri de formare, astfel: job-shadowing la Palermo, în Italia, pe teme ce vizează TIC, platforme educaționale și RED, la Torgiano-Bettona, în Italia, pe teme legate de incluziune, la Ivalo, în Finlanda, pe teme legate de sustenabilitate, educație ecologică și învățare în natură, iar la Trabzon, în Turcia, pe teme legate de TIC, platforme, software educațional și RED.
Cursurile de formare s-au derulat la Chantilly, în Franța, pe teme de educație ecologică și sustenabilitate, la Lisabona, în Portugalia, pe teme legate de IA pentru educație, conținut text/video/audio, la Dubrovnik, în Croația, pe teme legate de utilizarea IA în școală, ChatGPT, DeepSeek și noile tendințe, iar la Atena, în Grecia, pe teme ce țin de educația incluzivă cu ajutorul inteligenței artificiale.
Cu mare bucurie am primit la Simionescu 15 elevi și 3 cadre didactice de la Istituto Comprensivo Torgiano-Bettona, din Italia și, de asemenea, 10 cadre didactice de la școala parteneră I.C.S. „Principessa Elena di Napoli” din Palermo.
În urma experiențelor Erasmus, Simionescu dispune de o largă paletă de resurse digitale și RED, profesorii și-au însușit metode moderne de lucru ce includ utilizarea pedagogică a inteligenței artificiale (IA), s-a lărgit considerabil volumul de metode și instrumente adoptate pentru educația incluzivă, au fost dezvoltate noi activități ecologice și de educație pentru sustenabilitate, iar cadrele didactice elaborează 4 ghiduri ce vor fi disponibile online, pe pagina web a Școlii Simionescu pană în luna decembrie a acestui an. Este vorba despre ghiduri ce includ exemple de bune practică, quiz-uri și ale elemente utile pentru activitățile de predare-învățare-evaluare.
În anul școlar care a început, mai exact în luna octombrie are loc prima mobilitate de grup a elevilor școlii – 15 elevi și 3 profesori însoțitori la Torgiano-Bettona, în Italia – iar în aprilie 2027 este așteptată la Iași o nouă vizită a elevilor din Torgiano-Bettona. În același timp continuă mobilitățile de formare și job-shadowing pentru cadrele didactice.
La Simionescu nu ne putem imagina o școală fără legături strânse cu cadre didactice din Europa, fără acces la cultura și civilizația europeană, fără comunicare continuă pe teme profesionale.
Începând cu 2026, elevii noștri vor participa anual la schimburi școlare cu unități de învățământ din țările partenere, având posibilitatea să cunoască alte sisteme de educație și să își facă prieteni noi”, au transmis reprezentanții Școlii „Ion Simionescu” din Iași.