Prima pagină » Eveniment-Social » O nouă conferință culturală la UMF Iași: Prof. univ. dr. Cristian Iftode va vorbi despre sensul vieții în secolul XXI
O nouă conferință culturală la UMF Iași: Prof. univ. dr. Cristian Iftode va vorbi despre sensul vieții în secolul XXI

O nouă conferință culturală la UMF Iași: Prof. univ. dr. Cristian Iftode va vorbi despre sensul vieții în secolul XXI

06 mai 2025, 13:21,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Luni, 12 mai 2025, începând cu ora 14.00, Aula „George Emil Palade” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va găzdui o nouă conferință din cadrul prestigioasei serii de evenimente culturale „Grigore T. Popa”, organizate de Centrul Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași.

O nouă conferință culturală la UMF Iași

Invitatul special al acestei ediții este prof. univ. dr. Cristian Iftode, unul dintre cei mai apreciați filosofi români contemporani, care va susține conferința cu tema „Viața și sensurile ei”.

„Seria conferințelor culturale  «Grigore T. Popa» reflectă angajamentul profund al universității noastre de a forma medici și cercetători competenți profesional, dar și preocupați de marile întrebări ale umanității. Conferința susținută de domnul profesor Cristian Iftode aduce o perspectivă esențială asupra valorii vieții, într-o lume tot mai tehnologizată, dar, totodată, mai  goală de sens. Este o invitație la reflecție și autenticitate, pe care o adresăm întregii comunități academice și publicului larg”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Pornind de la ideile dezvoltate în cel mai recent volum al său, „Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică” (Editura Trei, 2025), prof. univ. dr. Cristian Iftode va explora multiple perspective asupra sensului existenței.

„O universitate de medicină şi farmacie este o instituţie ce formează oameni care îşi dedică viaţa îngrijirii vieţii semenilor, găsindu-şi astfel propria raţiune de a trăi. În acest context, îmi propun să vorbesc despre mai multe feluri complementare în care putem înţelege problema sensului vieţii, ca şi despre capcanele şi provocările încercării de a duce o existenţă cu rost în secolul XXI. O serie de întrebări îşi vor găsi răspunsul cu acest prilej: Ce vor să spună şi unde greşesc cei care susţin că nu are rost să ne punem problema sensului vieţii? Ce presupunem că ştim atunci când ne întrebăm dacă viaţa are sens? Există o penurie de sens ori, din contră, piaţa de sensuri şi valori e saturată în Occidentul zilelor noastre? Cum putem înţelege sensul vieţii în corelaţie directă cu valoarea muncii şi importanţa relaţiilor de calitate, cu problema alienării şi a autenticităţii sau cu obsesia pentru consum şi profit? Ce rol au regretele în configurarea unei naraţiuni identitare cu sens?

Conferinţa ia ca punct de plecare volumul meu Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică, care apare la finalul lunii aprilie la editura Trei, acolo unde am publicat şi volumele Viaţa bună. O introducere în etică şi Filosofia ca mod de viaţă. Sursele autenticităţii. Lucrarea Mintea de pe urmă este o „instalaţie” alcătuită dintr-o multitudine de eseuri filosofice scrise la vârste diferite, organizate într-o gradaţie dictată chiar de felul în care anumite întrebări filosofice şi teme de reflecţie existenţială devin acut relevante în legătură cu o anumită vârstă a omului”,  a explicat Cristian Iftode.

Cristian Iftode este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei şi conducător de doctorat la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de etică, terapie filosofică, estetică şi filosofie contemporană. A publicat numeroase studii în lucrări colective sau reviste de specialitate din ţară şi străinătate (The Journal of Value Inquiry, The New Bioethics, Phenomenology and the Cognitive Sciences, AJOB Neuroscience, Ingenium, Public Reason etc.), precum şi volume de autor, dintre care menţionăm Aristotel. Problema analogiei şi filosofia donaţiei (Editura Univ. din Bucureşti, 2015), Viața bună. O introducere în etică (Ed. Trei, 2021), Filosofia ca mod de viaţă: Sursele autenticităţii (Ed. Trei, 2022, ediţia a doua) şi Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică (Ed. Trei, 2025). Este membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată de la Universitatea din Bucureşti şi membru fondator al Centrului de Cercetare a Istoriei Ideilor Filosofice de la aceeaşi universitate. Susţine constant conferinţe publice, ateliere de filosofie practică şi desfăşoară o consistentă activitate publicistică (Dilema, Scena9 etc.), menită să probeze relevanţa filosofiei pentru viaţa de zi cu zi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025
Articole similare
O ține în chermeze și șprițuri, în loc să facă ceva
02:00
O ține în chermeze și șprițuri, în loc să facă ceva
Contract de aproape un milion de euro la Spitalul Clinic de Recuperare Iași! Se caută firme pentru furnizarea protezelor pentru cazuri grave
02:00
Contract de aproape un milion de euro la Spitalul Clinic de Recuperare Iași! Se caută firme pentru furnizarea protezelor pentru cazuri grave
Nepotismul de la Primăria Dobrovăț a ajuns la un alt nivel! Ruda viceprimarului primește motorină și contracte fără licitație, plătite din bugetul local
02:00
FOTO Nepotismul de la Primăria Dobrovăț a ajuns la un alt nivel! Ruda viceprimarului primește motorină și contracte fără licitație, plătite din bugetul local
Are 72 de ani și practică aceeași meserie de peste 5 decenii. Bărbatul din Iași lucrează cu pasiune ceea ce multe persoane nu ar face. „Cel mai bine a fost pe timpul lui Ceaușescu”
02:00
FOTOVIDEO Are 72 de ani și practică aceeași meserie de peste 5 decenii. Bărbatul din Iași lucrează cu pasiune ceea ce multe persoane nu ar face. „Cel mai bine a fost pe timpul lui Ceaușescu”
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
02:00
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
02:00
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
02:00
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
02:00
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
Domn premar își face cu ei treburile
02:00
Domn premar își face cu ei treburile
Aeroportul Internațional din Iași achiziționează degivrant pentru pistă! O firmă din Brașov este interesată de contractul de peste 1,9 milioane de lei
02:00
Aeroportul Internațional din Iași achiziționează degivrant pentru pistă! O firmă din Brașov este interesată de contractul de peste 1,9 milioane de lei