Prima pagină » International » O parte din asasinii președintelui haitian Jovenel Moise ar fi foști militari columbieni
O parte din asasinii președintelui haitian Jovenel Moise ar fi foști militari columbieni

O parte din asasinii președintelui haitian Jovenel Moise ar fi foști militari columbieni

09 iul. 2021, 18:30,
în International

Cel puţin şase mercenari suspectaţi de implicare în asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise ar fi foşti militari columbieni, a declarat joi ministrul columbian al Apărării, Diego Molano, relatează vineri AFP, informează Agerpres.

”Informaţiile iniţiale indică faptul că sunt cetăţeni columbieni, foşti membri ai armatei. Am dat instrucţiuni… poliţiei şi armatei să coopereze imediat în această anchetă pentru a clarifica aceste fapte”, a menţionat ministrul într-un mesaj video transmis presei.

Grupul de comando responsabil de asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise era format din 26 de columbieni şi doi americani originari din Haiti, a declarat joi seară poliţia haitiană.

„A fost un comando de 28 de atacatori, între care 26 de columbieni care au efectuat operaţiunea de asasinare a preşedintelui”, a declarat Léon Charles, director general al poliţiei haitiene, într-o conferinţă de presă, precizând că cei doi americani şi 15 columbieni au fost arestaţi, trei ucişi şi alţi opt sunt căutaţi.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost rănită şi prima doamnă, Martine Moise.

Președintele Haiti-ului, Jovenel Moïse, a fost asasinat la vârsta de 53 de ani

Țara ar putea trece printr-un război civil după ce președintele Haiti, Jovenel Moïse, a murit după ce a fost asasinat de mai mulţi indivizi care sunt, momentan, neidentificaţi. Atacatorii au mers la sigur, atacând locuinţă privată a fostului președinte.

Jovenel Moïse a fost un preşedinte destul de controversat iar de numele lui s-au legat mai multe bănuieli de comitere a unor fapte de corupţie. De altfel, au existat proteste pe scară largă în capitală și în alte orașe la începutul acestui an, deoarece oamenii i-au cerut demisia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 noiembrie 2026
09 noiembrie 2026