Prima pagină » International » O rachetă rusească, scăpată de sub control, se îndreaptă către Pământ
O rachetă rusească, scăpată de sub control, se îndreaptă către Pământ

O rachetă rusească, scăpată de sub control, se îndreaptă către Pământ

06 ian. 2022, 16:58,
în International

O rachetă rusească, care a fost scăpată de sub control, se îndreaptă cu viteză spre Pământ, este avertismentul emis miercuri seară de experții din domeniul spațial. Întâlnirea rachetei cu atmosfera planetei ar urma să aibă loc în următoarele 24 de ore.

Este vorba de racheta Angara-A5, ce a fost lansată pe 27 decembrie 2021, din nord-vestul Rusiei, într-un test de verificare a unei noi tehnologii, potrivit informațiilor emise de agenția rusă de stat TASS.

Racheta rusească, cu viteză spre Pământ: „Va cădea în 24 de ore, nu se știe unde”

Potrivit specialiștilor din domeniul spațial, racheta călătorește cu o viteză de 7,5 km pe secundă și cântărește aproximativ 4 tone, fără combustibil.

„Putem spune că în următoarele 24 de ore racheta va cădea, dar unde va cădea, nimeni nu poate spune. Pentru că în următoarele ore va efectua mai multe mișcări de revoluție în jurul globului”, a declarat un director din Agenția Spațială Europeană, Holger Krag, potrivit CNN.

De obicei, deșeurile spațiale ard atunci când intră în contact cu atmosfera planetei, însă este posibil ca obiectele de dimensiuni mari să provoace pagube dacă aterizează în regiuni locuite.

Deși este improbabil să rănească pe cineva, „riscul este real și nu poate fi ignorat”, a declarat responsabilul Agenției Spațiale Europene.

Mai 2021: resturi dintr-o rachetă chineză au plonjat în Oceanul Indian

În mai 2021, NASA a criticat China pentru nerespectarea standardelor, după ce resturi de la o rachetă folosită pentru a lansa stația spațială a Chinei au plonjat în Oceanul Indian. Long March a fost unul dintre cele mai mari obiecte care a lovit Pământul, după ce a căzut de pe orbită.

Partea rachetei rusești este considerată a fi mai mică decât resturile chinezești, cântărind aproximativ 4 tone fără combustibil, comparativ cu aproximativ 20 de tone cât a avut racheta chineză Long March 5B, a spus Krag.

Racheta rusească nu trebuia să reintre în atmosfera Pământului în acest fel.

„Trebuia să ajungă pe o orbită și să rămână acolo mii de ani, însă nu a reușit să mai pornească”, a mai explicat Krag.

Agenția spațială rusă Roscosmos a declarat pentru CNN că lansarea a fost operată de Ministerul rus al Apărării, care nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii trimise prin e-mail.

Cine este singura persoană lovită de „gunoaie spațiale”

Potrivit experților, în fiecare an, în medie, 100 până la 200 de tone de deșeuri spațiale reintră în atmosfera Pământului în mod necontrolat.

O singură persoană a fost lovită de gunoaie spațiale, potrivit experților în domeniu. Este vorba despre o femeie pe nume Lottie Williams și s-a întâmplat în Texas, în anul 1997. Aceasta a trăit pentru a spune povestea.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”
Premierul desemnat Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe și impozite după ce va fi învestit în funcție. Mai mult decât atât, oficialul nu a exclus posibilitatea unor reduceri fiscale în anumite domenii, dacă acestea nu afectează stabilitatea bugetară a României. Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe Premierul […]
Eugen Tomac anunță că ar putea urma scăderi de taxe: „Există zone unde putem face acest lucru!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iunie 2026
09 iunie 2026