Prima pagină » International » O româncă din Italia, găsită moartă într-un depozit abandonat. A fost exhumată imediat după înmormântare
O româncă din Italia, găsită moartă într-un depozit abandonat. A fost exhumată imediat după înmormântare

O româncă din Italia, găsită moartă într-un depozit abandonat. A fost exhumată imediat după înmormântare

05 mai 2020, 17:15,
în International

Paula Raluca Dănilă, o tânără româncă în vârstă de 20 de ani, găsită moartă într-un depozit abandonat din zona licalității Abbadia San Salvatore din Italia, a fost exhumată de procurorii din Italia.

Paula era stabilită în Italia, împreună cu mama ei, de aproximativ 12 ani și locuia în comuna Abbadia San Salvatore din provincia Siena.

Tragedia s-a întâmplat pe 13 aprilie 2020, atunci când tânăra româncă a ieșit la grătar cu câțiva prieteni, iar la un moment dat a vorbit la telefon cu iubitul ei, de pe telefonul unui prieten alături de care se afla la grătar.

După acea convorbire telefonică, Paula s-a enervat și a plecat fără să le spună prietenilor săi ce s-a întâmplat.

Mama Paulei a explicat că ultima dată a vorbit cu fiica ei în jurul orei 16.45 și a descoperit că fata era tristă și foarte nervoasă.

După convorbirea pe care a avut-o cu mama sa, Paula a dispărut, iar femeia a cerut ajutorul carabinierilor pentru a o găsi.

În jurul orei 03.00, Paula a fost găsită fără viață, spânzurată într-un depozit abandonat din localitate, într-o zonă pe care fata o cunoștea foarte bine deoarece iubitul mamei sale are o fermă în apropiere.

La prima examinare, medicii legiști au stabilit că tânăra și-a pus capăt zilelor, iar anumite persoane, martori în dosarul morții suspecte a româncei, au declarat că fata era singură în momentul în care se îndrepta către depozitul abandonat.

La câteva zile după înmormântare, procurorii italieni au deschis o anchetă pentru ‘instigare la suicid’ și au dat ordin ca trupul Paulei să fie exhumat și supus unei necropsii.

Anchetatorii au refuzat să dea vreun detaliu despre ancheta aflată în desfășurare, iar potrivit presei din Italia, Paula avea o relație abuzivă cu un băiat care locuiește într-o altă localitate, notează gazetaromaneasca.com.

Astfel, procurorii ar putea lua în considerare ipoteza că românca ar fi fost abuzată, motiv pentru care s-a sinucis.

Bugetul.ro
Satul miliardarilor din România unde se trăiește ca-n Monte Carlo. Cei mai mulți dintre locuitorii de aici au averi impresionante și vile de milioane
redactia.ro
Tragedie în fotbalul românesc. A murit un fotbalist de la FCSB. Echipa lui Becali a făcut anunțul trist
Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
a1.ro
Te cunosc de undeva, sezonul 21, 1 martie 2025. Ce pereche a câștigat a treia gală a transformărilor. Cine a luat bonusul
Playtech.ro
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta din Biroul Oval
observatornews.ro
Afacerea cu care Remus a dat lovitura în Italia. A plecat din România și a reușit după 9 ani de muncă grea: "Nimeni nu ne cunoştea, eram doar eu cu tata"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Unde l-a sărbătorit Cristina Ich pe iubitul ei. Ipostaze fierbinți cu cei doi
realitatea.net
Cel mai murdar oraș din România. Localnicii se plâng de gunoaie necolectate și de o infrastructură de salubrizare jalnică
SportpeSurse
Actrița care i-a luat mințile lui Laszlo Boloni, fostul selecționer al României
Playtech.ro
Până când trebuie purtat mărțișorul ca să îți aducă noroc tot anul. Tradiția spune clar când trebuie să îl dai jos
Dailybusiness.ro
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
RomaniaTV
Se da a 13-a pensie, decizie oficială a Guvernului. Banii intră pe card de Paşte 2025
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Andreea Raicu, imagine BOMBĂ cu burtica de gravidă, la 47 de ani: Luna… a șasea
redactia.ro
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții marelui actor
ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 martie 2025
01 martie 2025