Prima pagină » National » Oficial! În ce condiții se vor desfășura slujbele religioase
Oficial! În ce condiții se vor desfășura slujbele religioase

Oficial! În ce condiții se vor desfășura slujbele religioase

14 mai 2020, 21:15,
în National

Guvernul României a anunțat, după ce s-a consultat cu președintele Klaus Iohannis, că lăcașurile de cult pot fi deschise, însă slujbele religioase vor fi săvârșite doar în afara lor, cu condiția ca toți credincioșii să respecte distanțarea socială. O prevedere aparte a fost adresată Bisericii Ortodoxe Române. Autoritățile au solicitat, printre altele, să nu fie administrată Sfânta Împărtășanie decât cu lingurițe și pahare de unică folosință. Patriarhia Română a decis, în urma consultării Sfântului Sinod, să nu accepte condiția Guvernului României și să amâne administrarea Sfintei Împărtășanii până când condițiile epidemiologice o va permite. Episcopia Maramureșului și Sătmarului i-a anunțat, oficial, pe credincioși, în ce condiții se vor întoarce în biserică și ce condiții trebuie să respecte.

”​Din 15 mai starea de urgență se ridică și se revine la starea de alertă. Pericolul, deși nu mai este atât de mare, nu a trecut cu totul. Prin urmare, Sfânta Patriarhie și responsabilii din Guvern de gestionarea acestei situații, au hotărât să se revină la practica de la începutul pandemiei. ​Începând cu ziua de Duminică, 17 mai, Sfintele Slujbe se vor ține în aer liber, în fața bisericilor, sau pe altarele de vară, cu respectarea distanței de 1,5 metri între persoane și purtarea măștii de protecție de către credincioși.

Întrucât Patriarhul României, în consultare cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, au hotărât instituirea unei măsuri trecătoare și credem, scurtă, aceea de amânare a administrării Sfintei Euharistii în public, în cadrul Sfintei Liturghii, continuând, însă, să dăruim credincioșilor Sfânta Euharistie în situațiile care impun acest lucru și după regulile pe care le-am respectat și în perioada Postului Mare, vă îndemnăm să respectați această hotărâre.

​Pentru mângâierea și binecuvântarea credincioșilor participanți la slujbă, preoții vor mirui credincioșii cu untdelemn sfințit după Sfânta Liturghie, iar aceștia vor lua, la casele lor, pe parcursul săptămânii, Aghiasma Mare, pe nemâncate, spre sfințire și spre întărire. ​În ceea ce privește săvârșirea Sfintelor Taine și a celorlalte servicii religioase, se vor respecta recomandările date de Sfânta Patriarhie și autoritățile sanitare.”, anunță Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan
Adrian Veștea afirmă că a păstrat secretă desemnarea sa ca premier la solicitarea președintelui Nicușor Dan. Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a generat numeroase reacții în mediul politic și în spațiul public. În contextul controverselor apărute după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan, premierul desemnat a oferit noi detalii despre modul în […]
Adrian Veștea rupe tăcerea despre desemnarea ca premier. De ce nici familia sa nu a știut decizia lui Nicușor Dan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iunie 2026
18 iunie 2026