Prima pagină » National » Ora de iarnă 2020. România trece la ora de iarnă în cea mai lungă zi din an
Ora de iarnă 2020. România trece la ora de iarnă în cea mai lungă zi din an

Ora de iarnă 2020. România trece la ora de iarnă în cea mai lungă zi din an

24 oct. 2020, 23:14,
în National

În noaptea de 24 spre 25 octombrie 2020, România trece la ora de iarnă, astfel că ora 04.00 devine ora 03.00, motiv pentru care ziua de 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an.

Chiar dacă Parlamentul European a adoptat renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, aceasta va rămâne definitivă abia din 2021.

Astfel, România își va mai schimba de câteva ori ora sezonieră, iar apoi va decide dacă va păstra ora de iarnă, adică cea standard, care este valabilă în mai toate statele, ori va adopta finalmente ora de vară.

Țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021.

Cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Anunțul făcut de CFR Călători

Potrivit CFR Călători, în noaptea de sâmbătă spre duminică va fi afectată și circulația trenurilor.

Toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Ora de iarnă 2020. Efectele trecerii la ora de iarnă

Printre efectele semnalate la trecerea la ora de iarnă 2019 se numără:

– irascibilitatea, tulburările de somn şi cresterea nivelului de stres

– perturbarea rutinei zilnice, care ne ajută să fim organizaţi şi să ne dozăm energia corespunzător

– instalarea asteniei de toamnă.

Ora de iarnă 2020. Istoria trecerii la ora de iarnă

Mecanismul de schimbare a orei este folosit în România încă din anul 1932, acest sistem fiind implementat de peste 100 de ţări din întreaga lume.

Ora de iarnă reprezintă, de fapt, ora legală oficială standard, fiind legată de conceptul de oră astronomică. Ora standard este folosită în mod normal în majoritatea ţărilor şi teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic perioada cuprinsă între lunile octombrie şi aprilie.

Introducerea orei de vară s-a născut ca o necesitate de război, în timpul primei conflagraţii mondiale. Germania şi Austro-Ungaria au fost primele ţări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1917, dar după război s-a renunţat la acest sistem. Modificarea orei a fost folosită din nou în 1932, din raţiuni economice.

Totuşi, în 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată din nou şi reintrodusă începând cu 1979. Prezenta regulă este în vigoare din 1997, până atunci modificarea orelor făcându-se în prima duminică din aprilie şi ultima duminică din septembrie, la miezul nopţii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 iunie 2026
05 iunie 2026