International

Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirma că încă suntem supuşi riscului de infectare cu COVID-19

Publicat: 11 aug. 2020

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) afirma că încă suntem supuşi riscului de infectare cu COVID-19. Directorul Maria Van Kerkhove, director tehnic pentru pandemia de COVID-19 în cadrul OMS a afirmat faptul că virusul din Wuhan încă este periculos şi că o majoritate a populaţiei este predispusă la infectare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirma că încă suntem supuşi riscului de infectare cu COVID-19

Într-o declaraţie de presă, Maria Van Kerkhove a declarat faptul că nu există nicio informaţie precum că virusul ar fi unul sezonier, iar acest lucru face ca populaţia să fie predispusă la infectare. În această ordine de idei, directorul OMS a cerut tuturor oamenilor să facă tot ce le stă în putinţă pentru a evita o posibilă infectare. Printre măsurile pe care oamenii le pot lua se afla şi distanţarea fizică sau purtatul măştilor în spaţii închise, sau în spaţiile în care este indicat. O altă măsură pe care populaţia o poate lua este evitarea zonelor aglomerate. Acestea, şi nu numai, au rolul de a proteja populaţia de o posibilă infectare.

Ţările care au luat măsuri de carantinare au fost felicitate

În altă ordine de idei, la aceeaşi şedinţă, un alt director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus a ţinut să laude ţările care au decis ca variananta corectă de a proteja populaţia de o infectare în masă este carantinarea oraşelor sau regiunilor unde au fost semnalizate creşteri ale numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.

”Măsuri puternice şi precise ca acestea, în combinaţie cu utilizarea tuturor uneltelor pe care le avem la dispoziţie, reprezintă cheia prevenirii oricărei revigorări a Covid-19 şi permit societăţilor să se redeschidă în siguranţă”, a spus el, citează BBC.

COVID-19 a făcut sute de mii de morţi şi milioane de persoane au fost infectate

Până în aceste momente, de la descoperirea virusului din China, COVID-19 a fost semnalat în peste 190 de tari din lume. În altă ordine de idei, de la începutul anului 2020, au fost inregistate peste 20 de milioane de persoane care au fost infectate cu acesta. Totuşi, jumătate din cazurile de infectare cu COVID-19 se afla în doar 3 ţări, SUA, Brazilia şi India.

Din totalul celor care au fost infectaţi, aproximativ 12 milioane de oameni s-au vindecat, iar din păcate, aproximativ 700.000 de persoane a decedat. Datele au fost date publicării de Universitatea Johns Hopkins.





Adauga un comentariu