Prima pagină » International » Papa Francisc, despre protestele din SUA. Acesta consideră că orice formă de rasism este „intolerabilă”
Papa Francisc, despre protestele din SUA. Acesta consideră că orice formă de rasism este

Papa Francisc, despre protestele din SUA. Acesta consideră că orice formă de rasism este „intolerabilă”

03 iun. 2020, 19:15,
în International

Papa Francisc a declarat miercuri că orice formă de rasism este „intolerabilă”, referindu-se la moartea recentă în custodia poliţiei din Statele Unite a unui bărbat afro-american, George Floyd, în oraşul Minneapolis, însă a condamnat în acelaşi timp şi actele de violenţă care s-au produs apoi în mai multe localităţi din această ţară, informează AFP şi Reuters. Suveranul pontif a dedicat întreaga secţiune în limba engleză din audienţa lui săptămânală situaţiei din Statele Unite. „Nu putem nici să tolerăm, nici să închidem ochii în faţa vreunei forme de rasism sau de excluziune şi să pretindem că apărăm caracterul sacru al oricărei vieţi umane”, a declarat papa Francisc.

Liderul de la Vatican a adăugat că „nimic nu se câştigă” prin acte de violenţă, pe care le consideră „autodistrugătoare” şi „autovătămătoare”. În aceeaşi alocuţiune, papa Francisc le-a cerut americanilor să îl implore pe Dumnezeu pentru a cere o reconciliere naţională şi pace. El a cerut, totodată, Fecioarei Maria „să intervină pentru toţi aceia care lucrează pentru pace şi dreptate în Statele Unite şi în întreaga lume”. Suveranul pontif a mai spus că moartea lui George Floyd reprezintă o tragedie şi a mărturisit că se roagă pentru sufletul acestuia şi pentru toţi cei care au fost asasinaţi ca urmare a „păcatului rasismului”.

Protestele s-au extins și în alte state

La Londra are loc, la această oră, un masiv protest, cu mii de oameni, ca susținere la manifestațiile din SUA. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a catalogat „scandalos” şi „impardonabil” decesul afro-americanului care era imobilizat de poliţie în SUA, cerând însă ca protestele să se desfăşoare paşnic. Cred că ce s-a întâmplat în Statele Unite este scandalos şi impardonabil”, a declarat Boris Johnson, citat de cotidianul Le Figaro, condamnând decesul afro-americanului George Floyd.

„Am văzut imaginile şi înţeleg perfect de ce oamenii exercită dreptul de a protesta. Evident, cred că aceste manifestaţii ar trebui să se deruleze legal şi rezonabil”, a adăugat Boris Johnson.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților
PNL și USR au sesizat CCR după schimbarea componenței Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Conflictul privind conducerea Camerei Deputaților a ajuns la Curtea Constituțională. PNL și USR contestă hotărârea adoptată la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, prin care câte un reprezentant al celor două formațiuni a fost înlocuit cu reprezentanți ai AUR și S.O.S. România. […]
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026