Părăsită în spital de familie, o femeie a ajuns într-un centru pentru persoanele fără adăpost. Mirela Bădulescu: „Ajungi într-un punct în care îți iei propria viață în râs ca să poți rezista”

Mirela Bădulescu are 55 de ani și, în ianuarie 2026, urmează să împlinească trei ani de când locuiește la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A. Rosetti” Iași

O femeie de 55 de ani a ajuns la un centru dedicat persoanelor fără adăpost, după ce fiica sa nu a vrut să o ia acasă de la spital. Mirela Bădulescu trebuie să își găsească un nou cămin în scurt timp, însă aceasta nu își pierde speranța.

Mirela Bădulescu locuiește de aproape trei ani la un centru dedicat persoanelor fără adăpost. A ajuns aici după ce propria fiică a refuzat să o ia de la spitalul unde era internată. În ianuarie se împlinesc trei ani de când Mirela locuiește aici și, prin urmare, va trebui să își găsească un cămin nou.

Fiica a refuzat să o ia acasă de la spital

Mirela Bădulescu are 55 de ani și un zâmbet plin de amărăciune. Femeia este unul dintre zecile de beneficiari ai Centrului Social de Urgență „C.A. Rosetti” din Iași. Aceasta povestește cu tristețe cum a ajuns să locuiască aici, acum aproape trei ani de zile, după ce a rămas singură, deoarece soțul i-a murit, iar fiica a refuzat să o ia de la spitalul unde era internată.

02:00

FOTOVIDEO Casa unei familii din Iași care a muncit în străinătate ar fi putut fi salvată dacă pompierii nu ar fi întârziat aproape două ore. Izabela Balcan: „Acel timp de așteptare a fost critic, flăcările s-au extins pe toată mansarda” 

02:00, 09 Dec 2025

Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”

Slăbită, fără venituri și neavând unde să meargă, femeia a sperat că familia o va ajuta, însă nu a fost așa. Fiica care locuiește aproape, la câteva cartiere distanță, nu a venit nici măcar să o vadă în cei trei ani de când este la centru. Refuzul acesta a durut mai mult decât boala, spune femeia, resemnată, totuși, cu situația în care a ajuns.

„În ianuarie fac trei ani de când sunt aici. Soțul mi-a murit și eu am mai multe probleme de sănătate; am ciroză hepatică, probleme și cu inima. Am stat internată la «Spiridon» (Spitalul Clinic Județean de Urgențe «Sf. Spiridon» Iași – n.r.) și, de acolo, am ajuns aici. Trebuia să vină fata mea – are 31 de ani acum – să mă ia de acolo, dar nu a venit. Atunci m-a adus doamna Violeta aici. Nu sunt supărată pe fată, are și ea greutățile ei, dar mi-aș fi dorit să vină să mă vadă măcar”, a povestit Mirela reporterilor BZI.

Mirela a fost căsătorită, însă soțul i-a murit acum câțiva ani, iar de atunci viața i s-a destrămat, pas cu pas. Încă poartă verigheta pe deget, iar mâinile îi tremură atunci când povestește greutățile prin care a trecut.

Mirela trebuie să părăsească centrul în scurt timp

La centru spune că a găsit siguranță și că, în toată perioada cât a stat aici, a fost recunoscătoare pentru condițiile pe care le-a primit, dar că îi lipsește ceva – nesemnificativ, poate, pentru unii, dar o bucurie imensă pentru ea: să aibă unde să asculte muzică în limba italiană.

„Eu chiar cred că aici m-a adus Dumnezeu și asta aș spune oricui, chiar și cuiva pe stradă, unui străin. Nu-mi lipsește nimic. Mie îmi place foarte mult curățenia și aici e mereu curat. Și mâncarea e bună, îmi plac sarmalele și ardeii umpluți. Acum, de sărbători, primim și mâncare de asta, tradițională. Un singur lucru mi-ar lipsi, ca să spun așa, mi-ar plăcea să am unde să ascult muzică în italiană – mă liniștește foarte mult”, a povestit femeia zâmbind, însă cu o durere vizibilă în ochi.

Totuși, pentru Mirela, greutățile nu au luat sfârșit. În luna ianuarie a anului ce urmează se împlinesc trei ani de când aceasta beneficiază de adăpost la centru, iar conform procedurii, trebuie să își găsească un nou cămin.

„Fac trei ani, de când sunt aici, în ianuarie. Primul lucru pe care vreau să-l fac, când plec de la centru, e să-mi găsesc o chirie. Trebuie să îmi caut și un loc de muncă; e greu la vârsta mea și cu problemele mele să găsesc ceva, dar poate un bătrân sau o bătrână de care să am grijă tot voi găsi. Dacă nu, oi vedea eu. Mie îmi place să glumesc, să fiu pozitivă. Știți cum e, ajungi într-un punct în care îți iei propria viață în râs ca să poți rezista”, a mărturisit femeia, cu speranță.

Pentru Mirela Bădulescu, viitorul rămâne nesigur, dar încă mai speră. Speră la un loc de muncă, la un acoperiș deasupra capului și, poate, într-o zi, la un semn de la fiica ei. Până atunci, se pregătește pentru ziua în care va trebui să părăsească centrul, însă se bucură încă de căldura de care are parte aici.