Prima pagină » Local » Părintele Calistrat Chifan, despre puterea credinței: „Nu avem nevoie de perle, de mărgăritare, de diamante” – VIDEO

Părintele Calistrat Chifan, despre puterea credinței: „Nu avem nevoie de perle, de mărgăritare, de diamante” – VIDEO

11 oct. 2022, 10:52,
în Local

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași a vorbit, la BZI LIVE, despre puterea credinței. Duhovnicul a relatat povestea unei femei, care, prin rugăciune și încredere în cele sfinte, și-a ajutat soțul să scape de un viciu, care le umbrea fericirea.

Părintele Calistrat Chifan este unul dintre cei mai îndrăgiți duhovnici și predicatori din România. A devenit cunoscut datorită postărilor de pe rețelele sociale, unde mii de credincioși s-au adunat pentru a-i urmări activitatea. Printre cele mai iubite și apreciate mesaje ale duhovnicului se numără cele legate de conduita greșită a unor enoriași, atunci când vin la biserică sau cele despre minunile la care iau parte tot mai mulți creștini. Despre una dintre aceste minuni vă vom vorbi și astăzi, în care o femeie, ascultând de sfatul părintelui Calistrat, și-a ajutat soțul să scape de patima băuturii, viciu care afecta, adesea, armonia căsniciei.

Părintele Calistrat Chifan, despre puterea credinței: „Soțul meu, de când a purtat această iconiță în portofel, nu a mai băut niciodată”

În tinerețe, părintele Calistrat Chifan obișnuia să plastifieze toate iconițele pe care le găsea, chiar dacă erau de la cutii de tămâie, pentru a nu sta aruncate. Apoi, le purta în buzunar și le oferea credincioșilor. La un moment dat, la el a venit o femeie din București, care i-a vorbit despre problema cu care se confrunta. Soțul ei suferea de patima băuturii și nu reușea să scape de ea sub nicio formă. La auzul acestor lucruri, părintele i-a oferit o astfel de iconiță, despre care i-a spus că este făcătoare de minuni. Iconița o înfățișa pe Sfânta Parascheva.

„Îmi aduc aminte că, în tinerețe, am găsit aruncată de la cineva, de la o cutie de tămâie, o iconiță cu Sfânta Cuvioasă Parascheva și aveam mașină de aia de plastifiat. Și unde găseam obiecte din astea de la Mitropolie, care au pus Cuvioasa Parascheva, gravată cu albastru, le decupam și le băgam în țiplă din aia cu plastic. Ele căpătau o formă frumoasă, le tăiam cu forfecuța, corect, așa, cu ștanța, și le păstram prin buzunar. Și când venea cineva, îi dădeam o iconiță din aia, ca să nu stea aruncată.

Și vine o femeie din București și îmi spune: „Părinte, am un soț care cam bea și avem o viață foarte grea”. Nu te teme, am zis, că îți dau o iconiță făcătoare de minuni, atinsă de racla Sfintei Parascheva. Nici vorbă, nu era atinsă de racla sfintei, era chiar chipul sfintei. Dacă ai să te rogi în fiecare seară la iconița asta, soțul tău o să se lase de băut.

În următorul an când vine la Cuvioasa Parascheva, ce face femeia, ca să vezi ce înseamnă credința. Îmi aduce înrămată cu sticlă și cu lemn iconița, mult mai mare acum, dar identică, a xeroxat-o și a mărit-o și mi-a adus una înapoi, de mulțumire, că soțul ei, când a văzut iconița, a întrebat: „De unde ai asta? -Păi o am de la Părintele Calistrat din Moldova și mi-a dat-o să mă rog pentru tine, să te lași de băut. -Păi eu ar trebui să o port în portofel, nu tu!” Și a pus soțul iconița în portofel și, din ziua aia, nu a mai băut”, a relatat părintele Calistrat Chifan pentru BZI LIVE.

„Ăsta este actul de credință. Deci, nu avem nevoie de perle, de mărgăritare, de diamante.”, a adăugat duhovnicul.

Cine este părintele Calistrat Chifan

Părintele Calistrat Chifan, cunoscut și ca părintele Calistrat de la Bârnova, s-a născut pe data de 3 decembrie 1965, în județul Suceava, din părinți bucovineni.

După absolvirea liceului, părintele Calistrat Chifan a făcut stagiul militar. Imediat ce a revenit din armată și îndrumat de un absolvent al seminarului teologic, părintele Calistrat a mers la Mănăstirea Putna, unde l-a cunoscut pe starețul mănăstirii, părintele Iachint. El este cel la care s-a spovedit și care l-a îndrumat duhovnicește.

Foarte mulți credincioși îl îndrăgesc pe duhovnic grație stitulului său transparent de a pune în discuție problemele. Tocmai de aceea, părintele este iubit chiar și de tineri.

Părintele Calistrat Chifan poate fi urmărit, în fiecare joi, la emisiunea BZI LIVE.

Comentarii
  • Sigur ? Mai zii odată asta și în fața șefilor tăi !, Ciubotea o să se tăvălească der rîs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 noiembrie 2024
12 noiembrie 2024