Părinții lui Andrei Burlacu, eroul mort după ce a salvat o fată de la înec, sunt devastați de durere. Ambii sunt cadre didactice la Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” Iași. Andrei a fost internat inițial la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, apoi la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, iar mai apoi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași. Pe 21 noiembrie 2025, inima sa a încetat să mai bată.
Părinții eroului mort după ce a salvat o fată de la înec sunt distruși de durere
Andrei Bogdan Burlacu a sărit, la data de 30 mai 2025, în Bahlui pentru a salva o fată în vârstă de 15 ani, care căzuse în râu și nu mai putea ieși la mal. Deși fata a fost, până la urmă, scoasă din apele învolburate ale râului, salvatorul ei nu a fost la fel de norocos. Acesta a rămas în apă mai multe minute, motiv pentru care, la aproape 6 luni de la incident, a decedat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași, unde fusese transferat de circa o săptămână. Tânărul a împlinit 25 de ani la data de 23 septembrie 2025, când era internat în spital. Andrei Burlacu mai are o soră. Pe durata celor 6 luni, băiatul a fost vizitat la spital de părinții și de sora sa. Cu toții sunt acum devastați de durere. Laurențiu Burlacu, tatăl lui Andrei, a transmis mai multe mesaje sfâșietoare.
„Golul lăsat în urmă este infinit! Andrei, te plâng toți, te plânge și cerul”, a fost mesajul tatălui lui Andrei, eroul mort după ce a salvat o fată de la înec.
Și colectivul Școlii Gimnaziale „Gh. I. Brătianu” Iași a transmis un mesaj de condoleanțe, la scurt timp după ce inima lui Andrei a încetat să bată.
„Comunitatea Școlii Gimnaziale «Gh. I. Brătianu» Iași este alături de familia colegilor noștri, domnii profesori Laurențiu și Liliana Burlacu, în durerea lor nemărginită, pricinuită de pierderea fiului lor, Andrei Burlacu. Ne plecăm cu respect în fața suferinței lor și le transmitem întreaga noastră compasiune, sprijin și rugăciune. Dumnezeu să-i dea odihnă și lumină, iar familiei putere și mângâiere”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale „Gh. I. Brătianu” Iași.
Andrei Burlacu avea doar 25 de ani
Andrei Burlacu avea doar 25 de ani, iar ultimele șase luni și le-a petrecut pe un pat de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Băiatul a fost, primele luni, în comă, iar mai apoi a fost deconectat de la ventilatorul mecanic, dar din punct de vedere neurologic era în status vegetativ.
„Cel mai grav este pacientul de 25 de ani, aflat în stare de comă post stop cardio-respirator prin înec. Se fac eforturi pentru menținerea lui în viață și revenirea celorlalte funcții vitale: respirația și funcția cerebrală”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, imediat după incident.
D-zeu să-l ierte !
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Nu s-a meritat logic gestul lui a fost ok sa salvezi pe cineva dar e grav ca fata care a fost salvata nici nu a venit sa îl vadă o doare undeva
S-a meritat ?
NU
NU – CATEGORIC !!!
BUNUL DUMNEZEU SA L IERTE ……DA …. ESTE IN IMPARATIA CERURILOR
BUNUL DUMNEZEU SA L IERTE ……DA …. ESTE IN IMPARATIA CERURILOR
BUNUL DUMNEZEU SA L IERTE ……DA …. ESTE IN IMPARATIA CERURILOR
Dar Bahluiul este așa adânc?Am văzut într-o zi muncitori care-l curățau,aveau apa până la genunchi
A FOST DUPA O PERIOADA CU PLOI MULTE SI ERA DESTUL DE RIDICAT NIVELUL APEI. DUMNEZEU SA IL IERTE! PUTERE PARINTILOR!