Prima pagină » Actualitate » Parlamentul, acuzat că blochează adoptarea certificatului verde de dr. Alexandru Rafilă, ministrul Sănătății
Parlamentul, acuzat că blochează adoptarea certificatului verde de dr. Alexandru Rafilă, ministrul Sănătății

Parlamentul, acuzat că blochează adoptarea certificatului verde de dr. Alexandru Rafilă, ministrul Sănătății

04 ian. 2022, 13:30,
în Actualitate

Parlamentul blochează adoptarea certificatului verde la locul de muncă, avertizează ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Rafila spune că adoptarea târzie a certificatului scade tot mai mai mult eficacitatea lui.

„Este atributul Parlamentului să ia o decizie cu acest certificat verde, este un proiect de lege depus în Parlament de mai mult timp, care a fost respins de Senat.

În momentul de faţă se găseşte la Camera Deputaţilor. Probabil că există un blocaj la nivel legislativ şi când a existat o propunere tehnică din partea Ministerului Sănătăţii, ea ar fi trebuit să poată să îşi facă efectul atunci când se înregistrează o creştere care ar putea să sugereze un val pandemic important.

Cu cât întârzie adoptarea unui astfel de certificat electronic COVID, şi eficacitatea lui devine tot mai puţin relevantă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Întrebat dacă mai poate fi introdus în luna ianuarie, oficialul a spus: „Îmi e greu să spun dacă certificatul va fi introdus în luna ianuarie”.

Cât despre eventualitatea introducerii certificatului verde şi în mijloacele de transport în comun, la fel cum face deja Italia, oficialul spune că în prezent nu există discuţii suplimentare pe acest subiect.

„Tocmai am discutat despre certificatul COVID, era similar cu cel pentru locul de muncă, lumea în general la muncă merge cu transportul în comun şi e un singur tip de certificat.

Depinde ce decizie va fi la nivel politic, deocamdată nu există alte discuţii suplimentare legate de introducerea acestui certificat”, a detaliat ministrul Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, despre doza 4 de vaccin

Ministrul Sănătăţii, medicul Alexandru Rafila, a vorbit despre importanţa dozei a patra de vaccin anti-COVID. Oficialul a explicat că răspunsul imun este variabil şi depinde de la o persoană la alta, astfel că sunt studii care arată că unii dintre noi avem nevoie şi de a patra doză de vaccin.

„Da, este adevărat, există studii care arată că sunt categorii de persoane care au nevoie de doza trei, unii au nevoie şi de doza a patra.

Răspunsul imun este variabil de la persoană la persoană şi atunci pentru a uniformiza situaţia unei persoane care călătoreşte s-a introdus acest element legat de administrarea celei de-a treia doze la încheierea schemei de vaccinare”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, marţi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026