Prima pagină » Actualitate » Parlamentul European a cerut să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor
Parlamentul European a cerut să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor

Parlamentul European a cerut să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor

17 iun. 2025, 19:01,
Redacția BZI în Bzi.ro

Parlamentul European (PE) a cerut marţi să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor, care aproape întotdeauna sunt raportate doar după ani de zile, iar materialele ce conţin abuzuri generate de inteligenţa artificială (AI) să fie considerate drept infracţiuni, informează EFE, preluată de Agerpres.

PE a aprobat cu 599 de voturi pentru, două împotrivă şi 62 de abţineri o propunere de act legislativ ce înăspreşte normele în scopul de a combate mai eficient abuzurile sexuale împotriva copiilor.

„Dacă consecinţele pentru victime durează toată viaţa, oportunitatea de a căuta justiţie ar trebui să dureze la fel de mult”, a afirmat eurodeputatul PPE Jeroen Lenaers (Olanda), negociatorul principal al Parlamentului European în cazul acestei propuneri.

Doar în ultimii trei ani denunţuri de acest tip s-au multiplicat de 12 ori

La rândul său, comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Magnus Brunner, a subliniat, în timpul dezbaterii ce a precedat votul, necesitatea de a „sancţiona infracţiunile care folosesc noile tehnologii precum conţinutul creat prin AI”, precum şi de a defini „groomingul” (hărţuirea sexuală a minorilor după stabilirea unei relaţii de încredere pe reţelele sociale) şi extorsiunea sexuală ca infracţiuni”, având în vedere că doar în ultimii trei ani denunţuri de acest tip s-au multiplicat de 12 ori.

Brunner a încurajat nu doar aprobarea acestui act legislativ, ci şi a unui regulament privind materialele online ce conţin abuzuri sexuale asupra minorilor, care să oblige companiile tehnologice să „abordeze riscurile sistemice” în acest domeniu înainte de expirarea legislaţiei în vigoare, în aprilie 2026.

În 2023, PE a adoptat poziţia sa cu privire la această reglementare, dar Consiliul nu a făcut-o încă. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vor putea începe negocierile legislative între cele două instituţii pe acest dosar.

Eurodeputaţii au cerut marţi abolirea termenelor de prescripţie pentru infracţiunile prevăzute în lege, deoarece statisticile arată că majoritatea victimelor denunţă infracţiunea la mult timp după ce aceasta a avut loc. De asemenea, au susţinut că dreptul victimelor de a solicita o despăgubire să nu aibă termen de prescripţie.

Pe de altă parte, au propus creşterea pedepselor maxime pentru mai multe infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor, inclusiv recrutarea minorilor pentru exploatarea lor în prostituţie, deţinerea sau distribuirea de materiale ce conţin abuzuri sexuale asupra copiilor şi oferirea de compensaţii pentru anumite infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor.

Eurodeputaţii au susţinut o actualizare a definiţiilor la nivelul UE pentru infracţiunile legate de abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor. Propunerea îşi propune să adapteze legislaţia la noile tehnologii, cum ar fi materialele deepfake, şi să garanteze că abuzul şi incitarea pot fi urmărite în justiţie fie că au avut loc online sau offline.

În plus, au susţinut ca utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială concepute sau adaptate în principal pentru infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor să fie incriminată în mod explicit ca infracţiune.

De asemenea, au aprobat dispoziţii privind transmiterea în direct a abuzului sexual asupra copiilor, precum şi difuzarea online de materiale conexe.

Pentru ca investigaţiile să fie mai eficiente, europarlamentarii au susţinut, de asemenea, posibilitatea desfăşurării de investigaţii sub acoperire şi utilizarea metodelor de supraveghere sub acoperire.

Europarlamentarii au cerut o nouă definiţie a consimţământului

Europarlamentarii au cerut o nouă definiţie a consimţământului, specifică pentru minorii care au atins vârsta consimţământului sexual. Interacţiunile bazate pe consimţământ între persoane apropiate ca vârstă nu ar trebui să fie considerate infracţiune, cu excepţia cazului în care există dependenţă sau abuz de încredere. Cu toate acestea, a pretinde că eşti minor ar trebui să fie o circumstanţă agravantă pasibilă de a fi sancţionată.

Aşa-numitele manuale „de abuz”, care oferă sfaturi pas cu pas despre cum să se comită aceste infracţiuni, vor fi tratate ca „instrumente de premeditare”.

PE cerut consolidarea drepturilor victimelor şi a sistemelor de sprijin în întreaga UE prin stabilirea de linii telefonice directe pentru a denunţa abuzurile şi a obliga statele membre să adopte măsuri pentru a garanta retragerea rapidă a paginilor web ce conţin materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor. De asemenea, a pledat pentru ca acest sprijin pentru minori să fie gratuit şi să includă examene medicale şi medico-legale, ajutor pentru documentarea probelor, asistenţă medicală şi acces la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă.

Negocierile dintre PE şi Consiliu privind forma finală a actului legislativ sunt prevăzute să înceapă pe 23 iunie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025
Articole similare
Acuzații de discriminare și abuz la o școală din Iași. Părinții sunt revoltați: „Doamna director le-a spus copiilor că arată ca Tuluc, un om cu handicap”
02:00
FOTO Acuzații de discriminare și abuz la o școală din Iași. Părinții sunt revoltați: „Doamna director le-a spus copiilor că arată ca Tuluc, un om cu handicap”
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: astăzi este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor
02:00
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: astăzi este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor
În comuna Dobrovăț, pentru a beneficia de combustibil gratuit, trebuie doar să cunoști funcționarul public potrivit! Iată cine mai beneficiază de motorina plătită din bugetul local
02:00
FOTO În comuna Dobrovăț, pentru a beneficia de combustibil gratuit, trebuie doar să cunoști funcționarul public potrivit! Iată cine mai beneficiază de motorina plătită din bugetul local
A dormit pe băncile din oraș luni de zile. Singura dorință pe care o mai are bărbatul este să își revadă copiii. Mihai Țuca: „Oare cum arată acum? Poate am trecut pe lângă ei, pe stradă, și nici nu i-am recunoscut”
02:00
FOTO A dormit pe băncile din oraș luni de zile. Singura dorință pe care o mai are bărbatul este să își revadă copiii. Mihai Țuca: „Oare cum arată acum? Poate am trecut pe lângă ei, pe stradă, și nici nu i-am recunoscut”
Tragedie în prag de sărbători: un tânăr de 40 de ani a fost găsit spânzurat la Iași. Acesta ar fi fost motivul pentru care a recurs la gestul extrem
02:00
EXCLUSIV Tragedie în prag de sărbători: un tânăr de 40 de ani a fost găsit spânzurat la Iași. Acesta ar fi fost motivul pentru care a recurs la gestul extrem
Surprize la concursul pentru preluarea șefiei de la Palatul Culturii din Iași! Iată care sunt cei doi candidați care au fost admiși
02:00
Surprize la concursul pentru preluarea șefiei de la Palatul Culturii din Iași! Iată care sunt cei doi candidați care au fost admiși
„Spectacol” în Dacia: un șofer s-a urcat beat la volan și a lovit mai multe autoturisme. A fost scos din mașină de polițiști și jandarmi
02:00
„Spectacol” în Dacia: un șofer s-a urcat beat la volan și a lovit mai multe autoturisme. A fost scos din mașină de polițiști și jandarmi
Va fi cutremur în ring! „Bestia” Alin Nechita de la Iași luptă la Ploiești cu turcul Cagan Irmak: „O să-l dau gata”
02:00
FOTOSPORT Va fi cutremur în ring! „Bestia” Alin Nechita de la Iași luptă la Ploiești cu turcul Cagan Irmak: „O să-l dau gata”
Încep simulările examenelor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat! Iată când sunt programate
02:00
Încep simulările examenelor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat! Iată când sunt programate
Cum a ajuns manager? E o prietenie veche
02:00
Cum a ajuns manager? E o prietenie veche