Prima pagină » International » Parlamentul Republicii Moldova a votat noul guvern, condus de un fost consilier al preşedintelui Dodon
Parlamentul Republicii Moldova a votat noul guvern, condus de un fost consilier al preşedintelui Dodon

Parlamentul Republicii Moldova a votat noul guvern, condus de un fost consilier al preşedintelui Dodon

14 nov. 2019, 15:30,
în International

Guvernul Ion Chicu a fost învestit astăzi cu votul de încredere al Parlamentului. Pentru noul executiv au votat 62 de deputaţi socialişti şi democraţi, informează presa de peste Prut.

„Nu e un guvern al preşedintelui ţării, deşi acolo (în guvern) sunt şi consilieri ai preşedintelui. Suntem un guvern tehnocrat, apolitic. Dacă vom simţi presiuni, vom reacţiona corespunzător’, a spus noul prim-ministru Ion Chicu.

Preşedintele Igor Dodon l-a desemnat miercuri pe consilierul său Ion Chicu pentru funcţia de premier, după ce deputaţii socialişti au spus că susţin propunerea şefului statului de formare a unui guvern tehnocrat, iar negocierile cu blocul ACUM au eşuat.

Preşedinta Parlamentului de la Chişinău, Zinaida Greceanîi, a declarat că socialiştii vor acorda „tot suportul necesar’ pentru guvernul condus de Chicu, subliniind că noua componenţă a executivului este „cea mai profesionistă din istoria Republicii Moldova”, potrivit Agora.md.

În timpul votului, parlamentarii Blocului ACUM au părăsit sala.

Înainte de vot, preşedintele Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip, a declarat că decizia PDM de a susţine guvernul condus de Ion Chicu „este riscantă, dar tot atât de necesară”.

„Am avut o discuţie şi am primit asigurări că noul guvern va fi ancorat în parcursul european al Republicii Moldova. Și în implementarea Acordului de Asociere cu UE, precum şi aprofundarea parteneriatului strategic cu România şi Ucraina”, a declarat Filip.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026