Prima pagină » National » Parlamentul se reunește luni în ședință de plen comun pentru vacantarea funcţiei de director SRI, după demisia lui Eduard Hellvig
Parlamentul se reunește luni în ședință de plen comun pentru vacantarea funcţiei de director SRI, după demisia lui Eduard Hellvig

Parlamentul se reunește luni în ședință de plen comun pentru vacantarea funcţiei de director SRI, după demisia lui Eduard Hellvig

06 iul. 2023, 17:43,
în National

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca luni, începând cu ora 12,00, să aibă loc o şedinţă de plen comun în care să fie declarată vacantă funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, după demisia lui Eduard Hellvig.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, şi preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, o scrisoare prin care le propune să ia act de retragerea din funcţia de director SRI a lui Hellvig.

‘În temeiul prevederilor art. 65, alin. 2, lit h din Constituţia României şi ale art. 23 din legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii cu modificările şi completările ulterioare, vă propun să luaţi act de retragerea din funcţia de director al SRI a lui Eduard Hellvig şi să declaraţi vacantă această funcţie, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens’, se arată în documentul transmis de Iohannis.

Directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia

Amintim faptul că directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia de la conducerea Serviciului Român de Informații.

„Rămân un susținător deschis al valorilor de securitate națională și al profesioniștilor onești din domeniul informațiilor. Cred că viitorul SRI va fi unul bun pentru România dacă instituția se ferește de greșelile și abuzurile trecutului, dacă-și menține parcursul democratic și de profesionalizare care i-au adus admirația și respectul partenerilor săi din țară, din UE și NATO.

Singurul ghid al unui om este conștiința sa, singurul scut al memoriei sale este verticalitatea și sinceritatea acțiunilor sale, este foarte imprudent să merg prin viață fără acest scut, pentru că suntem atât de des luați în derâdere de eșecurile speranțelor noastre și de nerealizarea planurilor noastre. Purtând acest scut, vom fi mereu în rândul celor onorabili.

Profesional și sufletește voi fi marcat pozitiv pentru toată viața de această experiență deosebit de onorantă. Emoțional și rațional, mă voi raporta toată viața întotdeauna cu respect, considerație și afecțiune la motto-ul SRI: patria a priori.”, a spus Eduard Hellvig în cadrul unui discurs susținut în data de 3 iulie 2023.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
Playtech.ro
Oraşul din România pe care să îl vizitezi în martie şi în aprilie. Are un palat impresionant, o grădină botanică superbă şi o istorie bogată
observatornews.ro
Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Povestea şoselei Valea Oltului, drumul vechi de mii de ani. Detalii incredibile desper 'Autostrada Antichităţii'
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend
redactia.ro
Cum au fost îmbrăcați Sebastian Stan și mama sa la Gala Premiilor Oscar
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`