Mai mulți motocicliști s-au adunat ieri în fața Tribunalului Iași pentru a-l susține la termenul de judecată pe Alexandru, motociclistul lovit în trafic de către avocata Alexandra Cioată. Participanții își exprimă nemulțumirile referitor la procesul de judecată și susțin că avocata încearcă să tragă de timp în mod intenționat.
Motocicliștii s-au strâns în fața Tribunalului Iași pentru a-l susține pe Alexandru
Ieri, 3 martie 2025, la Tribunalul Iași, a avut loc un nou termen în procesul avocatei Alexandra Cioată, care, în primăvara anului 2024, l-a accidentat pe Alexandru, un motociclist din Iași, astfel, fiind învinuită de tentativă de omor. Cazul a stârnit controverse din cauza multiplelor amânări, iar mai mulți motocicliști s-au strâns în fața Tribunalului pentru a-și susține colegul. Participanții la protest au exprimat nemulțumiri cu privire la modul în care se desfășoară procesul, spunând că au temeri că justiția ar putea fi influențată.
„Am venit să îl susținem pe colegul nostru, pentru că, în comunitatea moto, ne susținem. Din păcate, astăzi (ieri – n.r.) e luni, zi de muncă, e devreme pentru mulți și sunt la muncă și nu au putut ajunge, dar cei care am putut, am venit. Suntem toți oameni, egali, și noi suntem șoferi de mașini, dar ne place să ne petrecem timpul și pe două roți. Asta nu ne face mai deosebiți, totuși ar fi frumos dacă am putea să ne întoarcem capul când suntem la volan, să ne uităm în oglinzi, că de asta le avem, ca să îi vedem și pe cei pe două roți, pentru că noi nu avem protecție ca ceilalți. Ne e teamă că nu se va face dreptate, pentru că doamna e avocat, de aceea am și venit. Filmul e public, dar comentariile precum «teribilist», «așa le trebuie» și «selecție naturală» nu încetează”, a declarat Daniela Dumitroaie, o prietenă a motociclistului.
O altă participantă la protest a punctat faptul că avocata Alexandra Cioată trage de timp și că motocicliștii sunt adesea victime ale prejudecăților în trafic.
„Iar s-a amânat cazul, căci doamna avocat nu a găsit avocat, căci, atunci când ești în mediul avocaților, nu găsești un coleg care să te susțină. Un motiv foarte bun, o înțelegem perfect. Cred că trage de timp. Asta e o scuză ca să scape și să găsească soluții de ieșire. Motocicliștii nu sunt teribiliști, sunt participanți la trafic ca orice mijloc de transport. Cazul de față e dovada a ceea ce spunem, colegul nostru a participat la trafic legal și regulamentar, și totuși a fost trântit la pământ. Sperăm să se facă dreptate, doar dreptatea să-și facă treabă și să fie un semnal de alarmă că și motocicliștii au voie să li se facă dreptate, și să nu se repete situația. Dacă nu era protejat corespunzător, echipat, dacă nu avea acel rucsac, poate era mort”, a afirmat Sara Bocaciu, o altă prietenă a motociclistului.
În instanță a fost prezent și tatăl motociclistului rănit, care și-a exprimat nemulțumirea legată de tergiversarea procesului.
„Procesul merge greu. E greu, pentru că, de atâta timp, ba nu are avocat, ba nu are altceva, o lungește. Și acum, încă două săptămâni se amână. Durerea trebuie reparată. Nu știu ce așteaptă. Am văzut imaginile, abia venisem de la muncă, eram foarte obosit, m-am urcat direct în mașină și m-am dus la spital. E singurul meu băiat, mai am și o fată. Mi-au venit toate în cap, negru am văzut. În anul 2000, am rămas fără mama lui, iar acum, cam greu scapi dintr-un accident din ăsta. Noroc de rucsacul din spate. Am vrut să mă duc după ea, după avocată. Încearcă să le întindă acum. Totul e posibil. Cum e la noi în țară, corupție, e posibil orice”, spune Mihai Velișcu, tatăl motociclistului.
Alexandru susține că procesul este întârziat în mod intenționat
Alexandru, motociclistul accidentat, crede că Alexandra Cioată încearcă să evite o pedeapsă mai severă, contestând inclusiv încadrarea la tentativă de omor.
„N-am fost contactat deloc de dumneaei. Din ce am înțeles, cred că vrea să scape. Au fost contestații peste contestații, de asta se lungește așa mult procesul acesta. A făcut contestație și atunci când a fost încadrată la tentativă de omor, căci, presupun că, pedeapsa este mult mai mare, și de asta vrea să scape de fapta respectivă. Din ce am văzut, domnii judecători își fac treaba, nu cred că va avea vreo influență că este avocată. Odată ce a greșit, trebuie să plătească. M-am simțit în pericol. A încercat să dea peste mine, am reușit să evit impactul, dar, a doua oară, nu am reușit, a venit după mine. Eu am încercat să evit, dar ea, dacă a venit după mine, cu ce sunt vinovat? Eu aveam la mine doar casca și echipamentul. Ce am putut să fac dacă venea după mine? Am avut noroc de cască, că am dat cu capul de o țeavă; am avut noroc de ghiozdan, că am dat cu spatele de o țeavă. Mă mir cum de am scăpat. Cu siguranță se va întinde procesul cu atâtea contestații, dar sunt sigur că se va face dreptate. Au venit colegii să mă susțină, pentru că vor să arate că suntem expuși pericolului. Nu suntem teribiliști, suntem niște oameni simpli, avem familii care ne așteaptă acasă și suntem foarte uniți în privința asta. Nu au venit să facă scandal, au venit să mă susțină doar. Sper la o condamnare cu executare. Vreau ca totul să decurgă așa cum trebuie, legea să-și spună cuvântul”, a declarat Alexandru, motociclistul lovit.
Alexandra Cioată, contactată de reporterii BZI, nu a dorit să ofere multe detalii despre situație.
„Nu vreau să dau o declarație acum, nu mă simt prea bine. Pot să vă spun doar că, astăzi (ieri – n.r.), a fost o amânare, pentru că nu a fost prezentă avocata mea”, a spus Alexandra Cioată.
Astfel, motocicliștii de la Tribunalul Iași s-au revoltat, pentru că avocata trage de timp în mod intenționat.
Motociclistii, victime?! Bai, victime faceti voi, si printre pietoni, si printre ceilalti participanti la trafic. Cu tobele voastre golite. Hai sictir.
A venit primăvara
Încep să apară donatorii….
In cazul de fata haimanaua de la volan este criminala !
Nu sunt teribilisti motociclistii?
Ia vino mamaie / si acum chiar dar mai ales sezonul cald sa vezi si auzi cam ce-i pe CA Rossetti Vanatori Sculeni Popricani ….e sfarsitul lumii ..zi si noapte, vrum vrum ..tobe goale..nu respecta viteza, trafic’ nimic!
E jungla!
„Nu suntem teribiliști, […] suntem foarte uniți în privința asta. ”
Criminala de la volan ar trebui pedepsita exemplar in primul rand de motociclisti.
bai motociclistilor, nu va e putin rusine sa cereti dreptate cata vreme voi sunteti (majoritatea) niste nesimtiti care ambalati motoarele zi si noapte?
cum vreti sa va ia oamenii apararea cand toti va urasc pentru ca nu aveti respect?
Ai văzut imaginile?
Ai văzut imaginile ?Tentativa De Omor
IODATO TARI CU MASHINA DE LUGX. IN CIEL MAI RAU GAZ SCAPA IN LIBERTATI CU SUSPENSIE. SA VIEDEM. VA ZIC CA UN TÂNĂR DE AICI CARE A UCIS O FECISA A UNOR VECINI DE 4 ANI DUPA CE O VIOLATO MAI INTAI IN PADURI LANGA A LUAT 7 ANI DE PUSCARIE IN 2005 SI A IESIT IN 5 ANI PARCA PE BUNMA PURTARE.
Încă un caz de justiție întârziată și abuzuri în România! Cum este posibil ca o avocat să tot amâne un proces în care este acuzată de tentativă de omor? Pare că doamna Cioată folosește toate tertipurile pentru a evita o condamnare meritată. Motocicliștii au dreptate să fie revoltați – nu sunt „teribiliști”, ci simpli participanți la trafic care merită aceeași protecție ca toți ceilalți șoferi. Ce amuzant e că doamna avocat nu a găsit un alt coleg care să o reprezinte! Probabil toți colegii ei sunt ocupați încercând să își scoată clienții din diverse încurcături. Și ce scuză minunată – „nu mă simt prea bine” – clasica metodă de a tărăgăna un proces. Oare doamna Cioată a simțit vreodată remușcări pentru accidentul pe care l-a provocat? Sau doar se gândește cum să scape basma curată, profitând de privilegiile profesiei sale. Sper că justiția va face în cele din urmă dreptate și că acest caz va fi un semnal de alarmă pentru toți șoferii agresivi și neglijenți de pe șosele. Iar motocicliștii, deși „teribiliști” cum îi numesc unii, merită tot respectul pentru că își asumă riscuri mai mari în trafic. Poate doamna avocat ar trebui să renunțe la mașină și să încerce ea însăși să se deplaseze pe două roți – poate ar deveni atunci mai empatică și atentă la nevoile celorlalți participanți la trafic.
h o m o t o t o c i c l i st i i 🏳️⚧️🏳️🌈🤣
„Suntem toți oameni, egali, […] dar ne place să ne petrecem timpul și pe două roți”
DECI NUUUUU :))))))))))))))))))))))))
definitia inutilitatii: „Ne e teamă că nu se va face dreptate, pentru că doamna e avocat, de aceea am și venit.”
„M-am simțit în pericol.”
pai nu o cautati voi cu lumanarea ? 🙂
v-a gasit karma
„Mă mir cum de am scăpat.”
pacat, puteai salva niste vieti cu organele tale
Sper sa salvezi tu si familia ta alte vieti cu organele voastre , imbecilule.
🙂 ce jenant, voi sunteti cultul rotii
sa nu iesi din casa fara cardul de donator de organe
realizezi ca ai demonstrat ce ti-a spus omu’?
ca doar organele din voi reprezinta ceva ce poate ajuta omenirea, societatea?
tine-o tot asa!!!
doar in acest fel karma isi va lua dreptul de la tine: viata, mobilitatea, o mana, un picior, etc
Imbecilule nu uita Ca roata se invarte,sper sa salvezi tu alte vieti.🤨
vezi ca faci spume la gura de la dilatator 🙂
h o m o t o s e x u a l ii nu dau cu zarul si nici cu banul, ei invart roata🏳️🌈🏳️⚧️💀🦄
tu reprezinti tot ce este gresit cu motociclistii, biciclistii si trotinetistii
wa, evident ca isi bate pullaa de voi toata lumea
aveti kakkkat la gura, figuri in trafic, voi nu sunteti niciodata responsabili de ceva, voi sunteti victima perpetua, dar voi deranjati pe toata lumea
Conduc prin Iași și nu m-a deranjat nici un motociclist, ce tot spui….
În schimb zilnic accidente rutiere cu mașini +victime , motivul !? VITEZA ȘI statul pe TELEFON
boss, ai vazut statistic masini vs. motorete in traficul din iasi?!
evident ca vor fi mai multe masini implicate
dar daca un numar atat de mic de motociclisti au reusit sa trezeasca oprobiul public, inseamna ca problema este la tine
stai un pic te rog ca sa imi pese de parerea ta 🙂
clar degenerati sexual
pai uite ce limbaj
si apoi vor atentie si intelegere
„colegii să mă susțină, pentru că vor să arate că suntem expuși pericolului.”
nu va mai expuneti pericolului
simplu
voi in schimb vreti si cu pullaaanncur si cu buzele pline de sloboz
„Nu suntem teribiliști, […] suntem foarte uniți în privința asta. ”
NUUUUUUUUUUUUUUU
DELOOOOOOOCCCC
😂💀
„Nu au venit să facă scandal, au venit să mă susțină doar””
SIIIIIGUUUUUURR
ati facut un pic de burn in fata tribunalului? 🦄💀💦
„motocicliștii, deși „teribiliști” cum îi numesc unii, merită tot respectul pentru că își asumă riscuri mai mari în trafic”
Decat un motociclist care deranjeaza pe toata lumea, preferam inca 2-3 masini in trafic. Nu meritati respect pentru ca nu aveti respect fata de cei care vor sa doarma noaptea sau sa iasa la o plimbare fara sa urle om cu om pentru a se intelege. rusine sa va fie! PS Am avut si eu motor!
își asumă riscuri mai mari în trafic pe viata si proprietatea altora
ei nu isi asuma niciodata responsabilitatea
Cei mai agersivi in trafic sunt acesti besinosi marleti ,care se baga si pe stanga si pe drepapta fara sa se asigure sa dea domnul sa ajute prin donarea de organare pentru cei aflati in suferinta .Asa ca siktir kkkk-tilor
Putociclistii au parcar pe trotuat desi au indicator de oprire interzisa… sunt plin de respect fata de regulile de circulatie
S-a inconjurat Striblea de toate panaramele si rapandulele, homalaul de Striblea creind un focar de puroi in Barou!
Tentativa De Omor100% .Soferul autoturismului trebuie deposedat de permis 10 ani plus 7 ani închisoare. Altfel se creaza un precedent
Mare atentie cu acest proces , imaginile vorbesc de la sine .
Motociclistul este mult prea calm și răbdător probabil tine de educație , dar nu poate accepta o “înfrângere” Trebuie să lupte până la capăt . Cu un astfel de caz se poate ajunge la tribunalul internațional TENTATIVA DE OMOR
N-am nimic cu motocicliștii, dar ar trebui sa vina șoferii si pietonii după voi când greșiți in trafic.
vita aia a vrut sa omoare un om, n-are ce cauta pe strazi. La fel cum nici aia dintre voi care o ambaleaza aiurea sau merg tare prin oras. INTENTIONAT, doar ca sa atraga atentia. Small dick energy bro.
cultul roatei mici 🙂