Prima pagină » International » Parlamentul ucrainean aprobă legea pentru drepturile minorităţilor pentru a începe negocierile de aderare la UE
Parlamentul ucrainean aprobă legea pentru drepturile minorităţilor pentru a începe negocierile de aderare la UE

Parlamentul ucrainean aprobă legea pentru drepturile minorităţilor pentru a începe negocierile de aderare la UE

08 dec. 2023, 18:20, 2 ,
în International

Parlamentul ucrainean a aprobat vineri trei proiecte de lege necesare pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv unul referitor la drepturile minorităţilor naţionale, o condiţie esenţială din partea Ungariei, care se opune candidaturii Ucrainei la UE, dar în acelaşi timp un demers aşteptat şi de România.

„Parlamentul ucrainean a adoptat cu majoritate constituţională trei din cele patru legi”

Deputatul Iaroslav Jelezniak a anunţat pe Telegram că membrii parlamentului au votat în lectură finală proiectul de lege privind drepturile minorităţilor, luând în considerare evaluarea experţilor Comisiei Europene.

„Chiar acum, parlamentul ucrainean a adoptat cu majoritate constituţională trei din cele patru legi identificate de Comisia Europeană în raportul privind extinderea UE ca fiind restanţe”, a confirmat şi vicepremierul Olha Ştefanişina într-o postare pe X. Ea a adăugat că o a patra cerinţă – o lege privind lobby-ul – a fost aprobată marţi de cabinetul de la Kiev.

Budapesta a intrat în conflict cu Kievul din cauza a ceea ce consideră a fi limitări ale drepturilor etnicilor maghiari din vestul Ucrainei, în special în ceea ce priveşte educaţia.

Celelalte două proiecte de lege adoptate se referă la creşterea numărului de personal din cadrul Biroului Naţional Anticorupţie şi prerogative suplimentare pentru Agenţia Naţională de Prevenire a Corupţiei în ceea ce priveşte verificarea averilor.

Cei 27 de lideri naţionali din UE urmează să decidă săptămâna viitoare dacă acceptă sau nu recomandarea Comisiei Europene de a invita Kievul să înceapă negocierile de aderare. Orice astfel de decizie necesită însă sprijinul unanim. Premierul ungar Viktor Orban a declarat în repetate rânduri că Ungaria nu va susţine propunerea Comisiei în forma actuală.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, Comisia pentru politica umanitară şi de informare a recomandat joi parlamentului să aprobe o versiune modificată a proiectului de lege depus iniţial în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor. Acest proiect modificat a fost aprobat vineri cu voturile a 317 deputaţi, din toate partidele politice.

Modificările prevăd că:

– instituţiile private de învăţământ superior au dreptul de a alege în mod liber limba de predare care este o limbă oficială a Uniunii Europene, asigurându-se în acelaşi timp că persoanele care studiază în astfel de instituţii studiază limba de stat ca disciplină academică separată;

– în clasele (grupele) cu predare în limbile minorităţilor (comunităţilor) naţionale care sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene este garantat dreptul de a utiliza limba minorităţii naţionale respective în procesul educaţional, împreună cu limba de stat;

– persoanele care aparţin minorităţilor (comunităţilor) naţionale din Ucraina ale căror limbi sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene şi care au început învăţământul secundar general înainte de data de 1 septembrie 2018 în limba minorităţii (comunităţii) naţionale respective au dreptul de a continua în această limbă până la finalizarea învăţământului secundar general complet, în conformitate cu normele care erau în vigoare înainte de intrarea în vigoare a Legii Ucrainei „Cu privire la asigurarea funcţionării limbii ucrainene ca limbă de stat”.

Coautorul proiectului de lege, Volodimir Viatrovici, membru al comisiei, a subliniat că toate îmbunătăţirile aduse proiectului de lege nu se vor aplica limbii ruse, limbă a statului agresor, „şi nu pentru 5 ani, aşa cum a planificat guvernul, ci pe termen nelimitat”.

Marţi, vicepremierul pentru integrare europeană şi euroatlantică Olha Ştefanişina a declarat că proiectul de lege va conţine garanţii suplimentare pentru a preveni infiltrarea narativelor şi a propagandei ruseşti. Anterior, oficialul guvernamental a declarat că noul proiect de lege, care vizează protejarea minorităţilor naţionale, nu prevede extinderea oportunităţilor pentru limba rusă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial! Donald Trump s-a înfuriat grav!
Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial. România se află în fața unei decizii importante de politică externă, după ce a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, programată pentru data de 19 februarie, la Washington. Președintele României a subliniat că hotărârea finală privind prezența la eveniment va fi luată doar […]
Nicușor Dan provoacă un cutremur mondial! Donald Trump s-a înfuriat grav!
Comentarii
  • Roman din Iasi

    Aproba ce aproba? Aproba dictatorul zelenski abia acum,trebuie sa fie o lege europeana nu cum vrea dictatorul zelenski.Aproba si nu respecta nimic. Asa tara nu va adera la Ue niciodata. In Ucraina nazista minotitatile din teritoriile ocupate de Ucraina nu au avut si nu vor avea drepturile lor conform legilor internationale NiCIODATA. Minoritatile invata si o istorie falsa,comunista ,nu au dreptul sa invete istoria adevarata a tarilor lor.

  • 🤣 Ăsta de mai sus care răspunde celor care comentează ceva de rău de Zele, sluga ucraineana, sugaciul lui Zele, îi i-a apărarea și scrie că alții sunt sugaci.Băi terminatule! Avem un mesaj pentru toti ca tine: Noi românii ne 💦 pe voi. Marș in Ucraina la mă-ta! Ce cauți in România?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 februarie 2026
12 februarie 2026