Prima pagină » National » Paşaport electronic 2020. Ce paşi sunt necesari pentru a-l obţine
Paşaport electronic 2020. Ce paşi sunt necesari pentru a-l obţine

Paşaport electronic 2020. Ce paşi sunt necesari pentru a-l obţine

21 feb. 2020, 17:45,
în National

Pașaport electronic 2020. Documentul de călătorie se eliberează, la cerere, cetățenilor români care nu se află într-una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate și este valabil timp de zece ani, în cazul celor cu vârsta de peste 18 ani, cinci ani, în cazul celor cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și de trei ani, în cazul copiilor cu vârsta de până la 12 ani.

Cum se obținere cererea de eliberare pentru pașaport electronic 2020
Solicitarea se poate depune personal, în țară, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în raza de competență unde au domiciliul, sau după caz, reședința.

Românii din străinătate pot depune cererile de eliberare a unui pașaport electronic chiar în țara în care se află, mai exact, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. Se pot face și programări online pentru depunerea cererii de eliberare a pașaportului. Programarea se poate face pe website-ul www.epasapoarte.ro. Totodată, cei care au depus cerere pentru eliberarea unui pașaport pot urmări statusul emiterii acestuia online, pe un website ce aparține Direcției Generale de Pașapoarte (DGP) din cadrul Ministerul Afacerilor Interne (MAI), fără să fie nevoiți să se deplaseze la autorități.

Documentele necesare pentru pașaport electronic 2020

Documentele necesare care sunt atașate cererii de eliberare diferă în funcție de vârsta:

Pentru cei trecuți de 18 ani, sunt necesare:

-cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original (cartea de identitate provizorie trebuie însoţită de certificatul de naştere, în original);
-dovada achitării taxei pentru emiterea paşaportului, completată pe numele titularului, în original (mai jos regăsiți și mențiunile obligatorii ce trebuie să fie înscrise în documentul de plată pentru ca el să fie valabil);
-paşaportul anterior (dacă acesta există).

În cazul copiilor care nu au împlinit 14 ani, părinții sunt cei care depun cererea de eliberare a pașaportului, iar aceasta trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

-certificatul de naştere al minorului, în original;
-document(e) de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite, aflate în termen de valabilitate, în original;
-dovada achitării taxei pentru emiterea paşaportului, completată pe numele minorului, în original;
-paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există;
-dacă cererea de eliberare a pașaportului este făcută de un singur părinte ori de persoană împuternicită sau de reprezentantul legal.

Taxele – obținere pașaport electronic 2020

Taxa ce trebuie plătită este de 258 de lei, în cazul celor cu vârsta de peste 12 ani și de 234 de lei, pentru copiii ce n-au împlinit 12 ani. În cazul pașaportului simplu temporar, taxa nu diferă în funcție de vârstă și are valoarea de 96 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi, dacă este schimbat din funcție și vine un alt guvern. Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul României, Ilie Bolojan, a făcut unul dintre cele mai dure avertismente care vizează fondurile europene și proiectele de investiții aflate în derulare. […]
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 aprilie 2026
28 aprilie 2026