Prima pagină » Titlurile zilei » Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit – UPDATE
Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit - UPDATE

Pasiune „incendiară”! Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș: pe două dintre ele le-a chemat la el acasă, le-a „iubit”, apoi le-a tâlhărit – UPDATE

22 apr. 2026, 02:00, 14 ,
Lucian SAVA în Titlurile zilei

Ștefan Cristinel Potop, plutonier major la ISU, a fost condamnat la închisoare, asta după ce a tâlhărit două prostituate. El le-a chemat acasă, apoi a întreținut relații intime cu acestea. După consumarea actelor sexuale, pompierul le-a luat banii

Un pompier din Iași, cu pata pusă pe prostituate, a ajuns să fie condamnat pentru tâlhărie, asta după ce le-a chemat pe fete la el acasă, apoi le-a luat banii după ce au întreținut relații intime.

Ștefan Cristinel Potop, plutonier major la ISU, a fost condamnat la închisoare după ce a tâlhărit două prostituate. Prima dată, în luna decembrie a anului 2020, plutonierul a chemat o prostituată la el acasă, iar după ce a întreținut relații intime cu aceasta, i-a luat banii.

„În decursul zilei de 02.12.2020, persoana vătămată s-a deplasat, la solicitarea telefonică a inculpatului, la domiciliu pentru a întreține cu acesta relații sexuale în schimbul sumei de 400 de lei. Deplasându-se cu un autoturism tip taxi la adresa indicată de inculpat, persoana vătămată a fost întâmpinată în fața blocului de către inculpat, care a condus-o în apartamentul său, unde au consumat alcool, inculpatul oferindu-i suma de 100 de lei în schimbul serviciilor ce urmau a fi prestate. Cei doi s-au deplasat în dormitor, unde au întreținut un raport sexual oral. Întrucât între cei doi au apărut neînțelegeri, persoana vătămată i-a spus inculpatului că pleacă acasă. În acest timp, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate banii înapoi, aceasta nefiind de acord, inculpatul precizându-i că, dacă nu îi dă geanta, o va bate. Din cauza stării de frică generate persoanei vătămate de agresivitatea de care dădea dovadă inculpatul și de amenințările cu privire la integritatea ei fizică, aceasta a scos bancnota de 100 de lei și i-a dat-o inculpatului. Observând că persoana vătămată mai avea bani în portofel, inculpatul i-a cerut și restul banilor, însă aceasta a refuzat, reușind să părăsească locuința acestuia și deplasându-se direct către Secția de Poliție nr. 2 Iași, depunând plângere împotriva inculpatului”, se arată în rechizitoriu.

UPDATE: ISU Iași a transmis că Ștefan Cristinel Potop nu mai are calitatea de angajat al inspectoratului.

„Domnul Ștefan Cristinel Potop nu mai are calitatea de angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași , fiind pensionat începând cu luna ianuarie 2024. În consecință, acesta nu mai desfășoară activități în cadrul instituției și nu reprezintă, sub nicio formă, structurile operative sau administrative ale inspectoratului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași se delimitează ferm de orice faptă, comportament sau declarație aparținând persoanei menționate, desfășurate ulterior încetării raporturilor de serviciu. Orice asociere a acestor acțiuni cu instituția noastră este nefondată și poate conduce la o percepție eronată în rândul opiniei publice.

Totodată, subliniem faptul că activitatea Inspectoratului se desfășoară în baza unor principii clare de profesionalism, responsabilitate și integritate, fiind orientată exclusiv către protejarea vieții, bunurilor și mediului. Imaginea și credibilitatea instituției sunt construite prin efortul susținut al personalului operativ și administrativ, care își desfășoară misiunile zilnic, în slujba comunității, în condiții adesea dificile. Considerăm esențial ca opinia publică să facă distincția între responsabilitatea individuală a unei persoane și activitatea unei instituții publice. Faptele sau comportamentele individuale nu pot și nu trebuie să afecteze imaginea unei instituții fundamentate pe valori solide și pe munca a sute de salvatori dedicați.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași respinge orice tentativă de discreditare a instituției prin asocierea cu acțiuni care nu au legătură cu activitatea sa actuală și reafirmă angajamentul față de transparență, legalitate și corecta informare a cetățenilor. Prezenta precizare este realizată în contextul necesității unei informări corecte a opiniei publice și în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 43/2001 a Consiliului Național al Audiovizualului privind acordarea dreptului la replică în cadrul programelor audiovizuale”, a transmis Compartimentul Informare și Relații Publice Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași.

Un pompier din Iași are pata pusă pe prostituatele din oraș

La 3 ani diferență, pompierul avea să recidiveze.

„La data de 28.06.2023, persoana vătămată s-a deplasat, la solicitarea inculpatului, la domiciliul acestuia cu scopul de a întreține relații sexuale cu inculpatul în schimbul sumei de 250 de lei. Persoana vătămată s-a deplasat către adresa furnizată de inculpat cu un vehicul tip taxi, iar odată ajunsă la destinație, a fost întâmpinată de inculpat în fața blocului, care a condus-o în locuință. Odată ajunși în apartament, aceștia au purtat câteva discuții amicale, timp în care inculpatul i-a remis persoanei vătămate suma de 250 de lei în schimbul serviciului ce urma a fi prestat de aceasta. Ulterior, s-au deplasat amândoi în dormitor, s-au dezbrăcat complet și au întreținut un raport sexual oral. Cei doi au stabilit inițial că persoana vătămată va întreține raporturi sexuale cu inculpatul pentru o perioadă de 15 minute, dar din motive obiective, inculpatul se afla în imposibilitatea întreținerii unui nou raport sexual în perioada stabilită, cerându-i persoanei vătămate să stea mai mult timp cu el. Persoana vătămată nu a fost de acord, moment în care inculpatul s-a enervat, s-a deplasat în bucătărie spre geanta persoanei vătămate, în care se afla suma de 250 de lei remisă de acesta anterior, persoana vătămată deplasându-se și ea în urma lui”, se arată în rechizitoriu.

Pompierul a devenit violent, lovind-o pe prostituată cu pumnul.

„Persoana vătămată nu a reușit să ajungă la geantă, deoarece a fost smucită și împinsă de către inculpat, care a reușit să scoată banii din geantă, aruncându-i ulterior geanta pe jos. Persoana vătămată i-a solicitat să îi dea banii înapoi, moment în care inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona spatelui, aceasta dezechilibrându-se și lovindu-se cu cotul de frigider. Deoarece persoana vătămată continua să solicite înapoierea banilor sustrași, inculpatul a scos-o pe scara blocului, aruncându-i și hainele și obiectele personale. Persoana vătămată a rămas în fața ușii apartamentului inculpatului, țipând și solicitând inculpatului să îi dea banii înapoi. Deoarece inculpatul nu a răspuns în niciun fel, persoana vătămată s-a deplasat la Secția de Poliție nr. 2, aflată în apropierea locuinței inculpatului, cu intenția de a depune plângere penală împotriva acestuia”, se mai arată în rechizitoriu.

A fost condamnat la închisoare, dar nu ajunge după gratii

Ștefan Cristinel Potop a fost trimis în judecată pentru tâlhărie, iar după ani de procese a fost pedepsit.

„Condamnă pe inculpatul POTOP Cristinel-Ștefan la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Condamnă pe inculpatul POTOP Cristinel-Ștefan la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Contopește pedepsele principale stabilite și aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași.

Pedeapsa pe care a primit-o a fost suspendată, deci pompierul cu pata pusă pe prostituate nu va ajunge după gratii. Acum, pompierul din Iași care are pata pusă pe prostituatele din oraș nu mai poate face nicio greșeală, asta dacă vrea să nu ajungă în pușcărie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Două avioane de luptă s-au ciocnit în aer după ce piloții au început să filmeze și să facă poze
Un incident incredibil petrecut în 2021 a fost dezvăluit abia acum de autoritățile din Coreea de Sud. Două avioane de vânătoare ale forțelor aeriene s-au ciocnit în aer în timpul unei misiuni militare după ce piloții au început să facă fotografii și să filmeze în timpul zborului. Coliziunea a avut loc deasupra orașului Daegu, în […]
Două avioane de luptă s-au ciocnit în aer după ce piloții au început să filmeze și să facă poze
Comentarii
  • Prostituatele nu au pățit nimic? Ce făceau ele era legal?

  • Da banii, boschetarule!

  • Mai ala e psihopat, cum a reușit la teste sa fie pompier, pe mine m au respins, ieșea noaptea cu sabia Ninja pe scări.
    Noroc de fratele lui, dar acuma daca e plecat , a comis o.
    A avut și soție…

  • ”…din motive obiective, inculpatul se afla în imposibilitatea întreținerii unui nou raport sexual în perioada stabilită”

    Pompierul era pe ciclu :)))))))))

  • bombardier pompier

    asta va lua pensie speciala ca e stresat de vanatoarea de prostituate

  • Ginerele lui Codreanu?

    Eram sigur ca este o greșeală, nu-i pompier ci un rahat de polițist de mana a șaptea, ginerele unui prăpădit mustăcios de la Rutiera. Se spune ca alege orice din buscheti numai sa nu stea cu umflata lui urata luata pentru avere.

  • Relatii Publice ISUJ IAŞI

    Precizare publică

    În contextul apariției în mediul online și în mass-media a unor articole și postări care fac referire la o persoană prezentată ca fiind asociată cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, pentru informarea corectă a opiniei publice, instituția noastră formulează următoarele precizări:

    Domnul Ștefan Cristinel Potop nu mai are calitatea de angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași , fiind pensionat începând cu luna ianuarie 2024. În consecință, acesta nu mai desfășoară activități în cadrul instituției și nu reprezintă, sub nicio formă, structurile operative sau administrative ale inspectoratului.

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași se delimitează ferm de orice faptă, comportament sau declarație aparținând persoanei menționate, desfășurate ulterior încetării raporturilor de serviciu. Orice asociere a acestor acțiuni cu instituția noastră este nefondată și poate conduce la o percepție eronată în rândul opiniei publice.

    Totodată, subliniem faptul că activitatea Inspectoratului se desfășoară în baza unor principii clare de profesionalism, responsabilitate și integritate, fiind orientată exclusiv către protejarea vieții, bunurilor și mediului. Imaginea și credibilitatea instituției sunt construite prin efortul susținut al personalului operativ și administrativ, care își desfășoară misiunile zilnic, în slujba comunității, în condiții adesea dificile.

    Considerăm esențial ca opinia publică să facă distincția între responsabilitatea individuală a unei persoane și activitatea unei instituții publice. Faptele sau comportamentele individuale nu pot și nu trebuie să afecteze imaginea unei instituții fundamentate pe valori solide și pe munca a sute de salvatori dedicați.

    Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași respinge orice tentativă de discreditare a instituției prin asocierea cu acțiuni care nu au legătură cu activitatea sa actuală și reafirmă angajamentul față de transparență, legalitate și corecta informare a cetățenilor.

    Prezenta precizare este realizată în contextul necesității unei informări corecte a opiniei publice și în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 43/2001 a Consiliului Național al Audiovizualului privind acordarea dreptului la replică în cadrul programelor audiovizuale.

    Compartimentul Informare și Relații Publice
    Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași

    • slava bombardierilor

      are pensie speciala de erou bombardier la prostituate

    • Cam târziu. În 2020 și 2023 când a comis faptele era în activitate la ISU. Dacă ați fi luat măsuri și l-ați fi dat afară de prima dată, nu mai afecta imaginea instituției a doua oară. Fiți mai hotărâți când e vorba de codul de etică.

  • Ce nume predestinat are domnul pompier(fost) de la ISU:
    ,,POTOP”…😄

  • romică cu mustața neagră

    Vedeți că mai aveți unul, care bea de stinge. Luați-i hainele că merge la crâșmă și la păcănele cu uniforma pe el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 aprilie 2026
22 aprilie 2026