Patronul unei firme de instalații din Iași construiește un bloc pe drumul spre Dancu! Anual are contracte de 1 milion de euro – FOTO

20 mai 2023, 02:00,
Ciprian BOARU, în Titlurile zilei

Un nou bloc de locuințe colective a fost aprobat în apropiere de zona Aurel Vlaicu. Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism au emis avizul de oportunitate. Proprietarul terenului are afaceri de 1 milion de euro pe an

După doi ani de la obținerea certificatului de urbanism, Viorel Vasile Baltariu, patronul firmei de instalații Giga Instal SRL, a reușit să treacă de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), formată din arhitecți, organizată la nivelul Primăriei Iași. Recent, a fost emis avizul de oportunitate pentru construirea unui bloc de locuințe colective pe șoseaua Iași – Ungheni, nr. 2, în apropiere de strada Aurel Vlaicu, unde au fost deja edificate mai multe blocuri cu regim mare de înălțime.

Terenul afaceristului are o suprafață de 2.400 de metri pătrați și este identificat în apropierea Hotelului Amadeo de pe strada Aurel Vlaicu, nr. 88. În trecut, Viorel Baltariu a precizat pentru BZI că intenționa să construiască un sediu de firmă pe terenul deținut, dar a găsit o oportunitate de a dezvolta alt proiect imobiliar. Și un grup de italieni intenționează să investească în municipiul Iași.

Patronul firmei de instalații din Iași ia în calcul o asociere

Contactat telefonic, Viorel Baltariu a explicat că nu se grăbește să investească în proiectul imobiliar, ci doar după ce primește autorizația de construire, proces anevoios în ultimii ani, din cauza blocajului de la Primăria Iași.

„Nu m-am gândit, s-a sucit de atâtea ori. Am avut o discuție, nu ne facem iluzii. O posibilă asociere este luată în calcul. Așteptăm să iasă și de la Consiliul Local. Iau în calcul și o asociere”, a precizat Viorel Baltariu.

Conform ultimelor date financiare, societatea Giga Instal SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 5 milioane de lei, aproape 1 milion de euro, profit de 762.256 de lei, datorii de 1,5 milioane de lei și un număr de 16 angajați.

Proiectul afaceristului Vasile Pușcașu a fost amânat

Totodată, pe ordinea de zi a CTATU a fost inclus și proiectul afaceristului Vasile Pușcașu, proprietarul Hotelului Traian. Beneficiarul intenționează să construiască un bloc de locuințe colective pe strada Costache Negruzzi – Horia, nr. 13, la câțiva metri de strada Gându, unde funcționează Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași. În luna decembrie a anului trecut, Vasile Pușcașu a primit un certificat de urbanism ce-i permite să construiască un bloc de locuințe colective pe suprafața de teren deținută, de 1.900 de metri pătrați.

Conform indicatorilor urbanistici, blocul de locuințe colective va avea regimul de înălțime S+P+2+M. Procentul de ocupare a terenului propus este de 50 la sută, cu un coeficient de utilizare a terenului de 0,8. Vor fi amenajate 35 de apartamente, cu două și trei camere, iar majoritatea locurilor de parcare vor fi la subsol. Fiecare apartament va beneficia de un loc de parcare.

Deocamdată, proiectul a fost amânat în cadrul CTATU.

Comentarii
  • Baltariu e un tigan infect care trage tepe pe banda rulanta cu bunul lui prieten Ioaniche 77WIS

  • Blocuri colorate pe toate dealurile

  • Lasa-i sa stea in lanurile de porumb.

  • E mai ieftin.

  • Baltariu asta l-a tepuit pe Ciubotariu Petrica un rapanos din Mirce care are un frate criminal…. Ciubotariu a dat banu împrumut si Baltariu la facut uitat 😂🤣🙃

  • Poate va scrie pe toaca preotul Florin Chirila!!! Ciprian e principalul lui sponsor 🙃🤣😂

  • Nu mai aruncat cu noroi. In spatele unor asa zisi oameni puternici se afla drame. Azi am luat masa la “Little Hanoi” si era Dorus de la ApaVital cu fetita cu handicap sindromDown. A parcat ostentativ in fata unei porti cu “Accesul interzus” un Audi A6 50TDI model 2022. A luat masa cu familia si era saracul ingandurat si coplesit de probleme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *