Pe butucii lui Ludovic Orban

 În ultimii 30 de ani în România au fost turnate circa 450 de filme artistice, cele mai multe având producții din Statele Unite. Dintre acestea, cele mai importante studiouri și case de film au asigurat 350 de producții. Bugetul unui film artistic poate ajunge la 30 – 40 milioane de euro. De exemplu, filmul Cold Mountain, care a fost realizat la Castel Film, a costat 35 de milioane euro. Pe diverse căi, o mare parte din acești bani intră direct sau indirect în beneficiul statului gazdă. Orice film care este realizat în România atrage, inevitabil, 20-30 de actori de primă mărime, precum și circa 50 de regizori, cameramani, producători, specialiști în efecte și așa mai departe. Mulți dintre aceștia locuiesc în cele mai scumpe hoteluri. Hoteluri românești plătite cu bani mulți americani.

Dincolo de infuzia financiară, prezența acestor vedete în România ne aduce prestigiu, ne face mai mult PR decât toate guvernele la un loc, și constituie pentru orașele în care sunt turnate filmele, o extraordinară reclamă turistică. Sunt vedete care au un cuvânt greu de spus, păstrează nostalgia satelor si caselor românești, a peisajelor noastre, în special a celor montane, si povestesc mai departe despre minunatele locuri văzute în România. Multe dintre marile orașe ale lumii recurg chiar la sponsorizarea unor filme numai și numai pentru a-și atrage astfel o faimă sporită, și implicit mai mulți turiști. Ca să înțeleagă și mai bine Ludovic Orban ce vreau să spun, îi ofer un detaliu. Pe metroul din New York sunt afișate trei reclame care anunță că New Yorkul este orașul cel mai prietenos cu industria filmului. Ne putem deci ușor imagina ce avantaje poate crea pentru o metropolă sau pentru un stat industria cinematografică. Iar acum m-am referit la avantajele indirecte.

Dar România încearcă din răsputeri, având scenariști, regizori și actori de bună calitate, să repună pe picioare propria industrie cinematografică bazată pe filme finanțate și realizate de noi. Îi atrag atenția lui Ludovic Orban, în măsura în care are capacitatea de a înțelege acest lucru, că cele mai multe studiouri de film din România investesc o bună parte din sumele realizate prin cooperarea cu producătorii străini în realizarea de producții românești de film. În felul acesta funcționează nu numai o industrie, ci și o artă a cinematografiei, care ne poate aduce prestigiu. Dintre aceste filme se știe că unele au primit importante premii internaționale. Dacă industria cinematografică e pusă pe butuci, acest lucru nu se va mai întâmpla.

De aceea insist într-o tentativă poate inutilă – eu sper că nu – de a-l determina pe Ludovic Orban să deschidă bine ochii. Să vadă ce a stricat Guvernul său. Să afle cum poate fi reparat ceea ce poate fi stricat. Să ia măsuri cât încă nu este prea târziu. Dacă nu mai puțin de șapte proiecte de film au plecat din România în statele din jur, e ușor de imaginat ce se va întâmpla în următoarele 6 luni ale acestui an, când nu va mai exista pandemie sau când pandemia va fi serios diminuată în întreaga lume. În curând aeronavele cu actori, regizori, operatori, cameramani și tehnicieni de sunet vor porni din nou din Los Angeles, din New York și din alte metropole americane către Europa pentru realizarea de noi filme artistice. Ar fi dramatic ca aceste aeronave să ocolească aeroportul Henri Coandă. Și să se îndrepte către alte destinații. Și să mai pierdem de câteva ori mai mulți bani decât am pierdut in primele 6 luni. Fără a mai pune la socoteală celelalte beneficii ale industriri cinematografice.