Pentru mulți studenți din Iași, bursele primite din partea universităților constituie principala sursă de venit, iar banii sunt folosiți pe cheltuielile legate de facturi, îmbrăcăminte sau materiale didactice. Deși mulți studenți recunosc că sunt mulțumiți de bursele primite, unii dintre aceștia susțin că fac față cu greu cheltuielilor, iar faptul că, uneori, bursele sunt virate târziu îngreunează situația.
Ce cheltuieli acoperă bursele studenților din Iași
Bursele acordate studenților reprezintă, pentru mulți tineri din Iași, un sprijin financiar important care îi ajută să acopere o parte din cheltuielile lunare. Deși sumele cuprinse între 600 și 1.300 de lei, în funcție de categoria bursei și universitate, nu sunt suficiente pentru a acoperi toate costurile vieții de student, acestea sunt folosite în principal pentru chirie, utilități, mâncare sau materiale necesare pentru facultate.
La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, studenții pot beneficia de mai multe tipuri de burse, printre care burse sociale sau de merit, în funcție de situația financiară și de rezultatele academice.
Pentru unii studenți, bursa socială reprezintă un ajutor esențial în gestionarea cheltuielilor lunare.
„Eu sunt beneficiar al bursei sociale și pot spune că este un venit foarte important pentru mine. Nu îmi acoperă toate cheltuielile, nici nu cred că acesta este scopul principal al bursei, dar ne ajută destul de mult. Bursa are o valoare de puțin peste 900 de lei și îi folosesc pentru cămin, în mare parte. Ce îmi mai rămâne se duce ori pe mâncare, ori dacă vreau să mai ies cu colegele la cafea, înainte de cursuri”, a explicat Teodora Crețu, studentă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.
La rândul său, Ionuț Florea, student la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, spune că bursa de merit pe care o primește îl ajută să acopere o parte dintre cheltuielile curente.
„Sunt în anul III de facultate și am luat bursă de merit în fiecare an. Bursa de merit este de 926 de lei anul acesta și consider că sunt niște bani foarte folositori. Eu îi dau, în mare parte, pe utilitățile de la apartamentul unde locuiesc, pentru îmbrăcăminte și pentru lucrurile necesare facultății”, a declarat studentul.
El spune că a auzit și nemulțumiri din partea altor colegi, însă consideră că problema nu ține neapărat de universități.
„Am auzit și eu plângeri ale studenților că nu intră banii la timp sau că primesc mai puțini studenți burse. Îi înțeleg, dar cred că nemulțumirile ar trebui îndreptate în altă parte, nu către facultăți sau universități, pentru că nimeni de aici nu este vinovat de tăierile din ultima perioadă”, a adăugat acesta.
Cea mai mare parte din bani e folosită pentru facturi și mâncare
Pentru alți studenți, însă, bursele reprezintă una dintre principalele surse de venit. Cosmina Cristea, masterandă la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, spune că se bazează pe acești bani pentru a reuși să își acopere o parte dintre cheltuielile lunare.
„Bursa reprezintă una dintre cele mai importante surse ale mele de venit, întrucât pe aceasta mă bazez la finalul lunii, când mai am nevoie de bani pentru a putea să-mi duc traiul mai departe”, a povestit aceasta.
Tânăra locuiește în chirie și spune că mare parte din banii primiți din bursă se duc pe cheltuielile aferente. Ea povestește că, în trecut, a beneficiat atât de bursă socială, cât și de bursă de merit, însă, în prezent, primește doar bursa socială, în valoare de aproximativ 925 de lei. De asemenea, aceasta spune că reducerea locurilor pentru burse a avut un impact puternic asupra multor studenți.
„Am intrat la master, mă încadram la bursă, dar din cauză că locurile de la bursă au fost tăiate, m-am trezit, în noul an, fără aceasta. Iar despre decizia de a tăia locurile cu bursă am aflat abia după vreo două luni de când am început facultatea. Bineînțeles, în momentul acela îmi doream să găsesc un job pentru a suplini banii pierduți, dar nu am găsit. Nici facultatea nu permite să ai un job full-time, iar part-time e aproape imposibil de găsit. De asemenea, am ales să fac meditații cu elevii pe o sumă aproape nesemnificativă pentru a reuși mai departe. În trecut, luam și bursă socială, dar și de merit. În prezent, iau doar bursa socială, în valoare de 925 de lei. Ceea ce trebuie menționat aici este că universitatea nu reușește să administreze aceste lucruri foarte bine, iar bursele intră, vorba aceea, din an în Paște”, a povestit studenta, revoltată.
Ajutorul primit din partea universităților îi motivează să își continue studiile
Studenta spune că se simte demoralizată, dar recunoaște că situația ei este mai puțin gravă decât a altor tineri pentru care bursa este folosită mai ales pentru mâncare.
„Acum ce pot să mai zic? Tot apar probleme de virare a bursei, iar bănuții din februarie încă îi așteptăm. Nu știu cum aș putea exprima mai bine ceea ce simt, dar cert este că suntem cu toții demoralizați. Poate cazul meu este unul fericit, dar am auzit la alți studenți că au făcut foamea din această pricină”, a povestit studenta pentru reporterii BZI.
O altă studentă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” admite că bursele sunt extrem de importante pentru studenți, iar ea alege să folosească banii primiți pentru mâncare sau materiale pentru facultate.
„Eu primesc bursa socială de 925 de lei și pentru mine e foarte importantă, deoarece mă ajută să îmi pot plăti nevoile necesare pentru a studia. În general, din bursă îmi cumpăr mâncare și materiale pentru facultate. Consider că bursa poate fi și o sursă de motivare pentru studenți să își continue studiile. Este un venit în plus, iar dacă mai trebuie să plătești și facultatea, chiar te salvează banii ăștia”, a povestit Nicoleta, o altă masterandă a UAIC.
Astfel, bursele primite de la universități rămân o sursă importantă de venit pentru tinerii studenți din Iași, iar părerile sunt împărțite, unii fiind mulțumiți de banii primiți și de cheltuielile pe care reușesc să le acopere, iar alții acuzând probleme când vine vorba de virarea banilor.