În 2018 China a cumpărat un teren de peste 2 hectare în estul Londrei, iar acum vrea să investească mai multe milioane de dolari pentru a-l transforma într-o ambasadă din Marea Britanie. Rezidenţii care locuiesc în apropiere nu sunt încântaţi de această decizie, întrucât autorităţile chineze ar putea folosi acest teren pentru activităţi diplomatice secrete.
În acest sens, Consiliul local al cartierului londonez Tower Hamlets, va decide astăzi, 1 decembrie 2022, care va fi soarta terenului pe care acum se află nişte birouri dezafectata şi clădirea Royal Mint Court, unde se produceau cândva monetele Marii Britanii.
Pe un teren care a aparţinut familiei regale, China vrea să deschidă o ambasadă la Londra
Construirea ambasadei ar putea deveni una dintre cele mai mari misiuni diplomatice ale Chinei din lune, dacă planul va fi aprobat. După ce va fi construită, ambasada va fi dotată cu cazare pentru mii de angajaţi.
Rezidenţii care trăiesc în apropierea terenului, unde se doreşte construirea ambasadei, şi-au exprimat îngrijorările cu privire la planurile autorităţilor chineze. Aceştia au înaintat o scrisoare către Regele Charles prin care au cerut răscumpărarea teritoriului, susţinând că actualul proprietar va transforma spaţiul într-un centru pentru activităţi diplomatice obscure.
„Este de necrezut cât de bine se descurcă China, aici, în Marea Britanie, dar și în alte părți ale lumii, pentru că nimeni nu vrea să-i supere”, a spus David Lake, președintele grupului de rezidenți. „Aceasta este o țară cu adevărat periculoasă, condusă de un dictator deosebit. Nu aș avea deloc încredere în guvernul chinez”.
„Mă tem că va avea loc un incident diplomatic, deoarece puterile de care dispune guvernul chinez sunt extinse și excesive”, a scris același reprezentant într-o scrisoare pentru regele Charles.
Ann Corbett, responsabil pentru siguranţa comunităţii din cartierul londonez Tower Hamlets, printr-un raport, a spus că orice proteste în jurul ambasadei ar necesita o prezenta activă a poliţiei, ceea ce ar putea cauza perturbări pentru locuitorii din apropiere.
Tom Tugendhat, ministrul Securităţii, a declarat că se va acţiona pe baza rapoartelor.
„Rapoartele secțiilor de poliție din Regatul Unit sunt, desigur, extrem de îngrijorătoare și vor fi luate foarte în serios. Orice țară străină care operează pe teritoriul Regatului Unit trebuie să respecte legislația britanică”,
Perturbări în sectorul învăţământului superior britanic
În această perioadă, Marea Britanie se confruntă cu perturbări la nivel social, mai exact în sectorul învăţământului superior britanic. Peste 70.000 de angajaţi, printre care lectori, bibliotecari şi cercetători, au organizat grevă din cauza salariilor, condiţiilor de muncă şi pensiilor. Greva se va organiza în peste 150 de universităţi. La momentul respectiv, Marea Britanie se confruntă și cu o criză în domeniul politic, dar și economic.
Greva va avea loc astăzi, mâine şi miercuri, săptămâna viitoare. Potrivit Sindicatului Universităţii şi Colegilor (UCU), greva va bloca învăţământul.
”Personalul este epuizat, dar ripostează și vor bloca întregul sector”, a spus secretarul general al UCU, Jo Grady, care a avertizat cu privire la ”acțiuni și mai mari” în noul an, dacă nu există o ofertă îmbunătățită de la angajatorii.
Printre cererile Sindicatului Universităţii şi Colegilor se includ: creşterea salariului, după creşterea cu 3% din acest an, încetarea contractelor nesigure, inversarea reducerilor impuse în acest an în ceea ce priveşte pensiile.
Ministrul pentru Competente, Ucenicie şi Învăţământ Superior, Robert Halfon, a menţionat că „este foarte dezamăgitor”, întrucât studenţii, care au suferit în timpul pandemiei, vor suferi şi acum din cauza perturbărilor din domeniul învăţământului. Însă, studenţii au susţinut profesorii.
Timp de câteva luni, Marea Britanie se confruntă cu o criză atât în domeniul politic, cât şi economic. În domeniul politic, criza a început după ce în octombrie 2022, Liz Truss şi-a dat demisia.
Așadar, reiterăm faptul că pe un teren care a aparţinut familiei regale, China vrea să deschidă o ambasadă la Londra. Locuitorii spun că ar fi mai liniștiți dacă terenul ar fi cumpărat înapoi de suveranul britanic. De aceea, rezidenţii i-au cerut Regelui Charles răscumpărarea terenului.