Prima pagină » Economic Local » Pentru pasiunea sa, a pariat toți banii făcuți la nuntă. „Împreună cu soția, am decis să deschid acest club privat”

Pentru pasiunea sa, a pariat toți banii făcuți la nuntă. „Împreună cu soția, am decis să deschid acest club privat”

21 nov. 2022, 02:00, 1 ,
Raluca Costin în Economic Local

Bogdan Botezatu, fost fotbalist, a deschis o afacere în Iași, în urmă cu 3 ani, cu banii primiți la nuntă. La clubul de fotbal ACS Magic Boys sunt înscriși 100 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani

Bogdan Botezatu, fost fotbalist, a riscat în urmă cu 3 ani cu o afacere din domeniul sportului, investind câteva mii de lei, banii primiți ca dar de nuntă. Tânărul în vârstă de 30 de ani a înființat clubul de fotbal pentru copii ACS Magic Boys, care se bucură de succes.

„Am jucat fotbal câțiva ani și pentru că am avut câteva dezamăgiri, niște accidentări care m-au făcut să renunț, am decis să continui cu sportul, dar în altă direcție, nu ca fotbalist. M-am înscris la Facultatea de Sport, m-am angajat part-time la un club privat de fotbal și pentru că îmi doream foarte mult să antrenez copiii, să îi învăț lucruri pe care nu le știam când eram de vârsta lor, am decis, împreună cu soția, să deschid acest club privat de fotbal. Am avut niște bani de la nuntă și i-am investit în ACS Magic Boys. Soția m-a susținut de la început și mă susține în continuare.

Am cumpărat materiale, mingi, m-am ocupat de acte ca să fac totul legal. A fost mai dificil la început, dar nu am renunțat. În primele 4-5 luni nu am câștigat nimic, iar apoi a venit pandemia. Primii bani au venit din antrenamentul făcut online, în timpul perioadei în care au fost restricții”, susține Bogdan Botezatu, fondatorul ACS Magic Boys.

Antrenorul Bogdan Botezatu are o afacere de succes în Iași

Antrenorul din Iași povestește că după ce s-au ridicat restricțiile privind pandemia au început să se miște lucrurile și a crescut numărul copiilor înscriși la clubul de fotbal.

„Anul trecut, în pandemie, făceam 7-8 antrenamente cu copiii, acum sunt mai multe și suntem mai mulți antrenori. Ne antrenăm pe terenul «Dribling Arena» din Rediu. Din păcate, la partea de infrastructură scârțâim. De obicei, pe terenurile bune se antrenează cei de la Poli Iași și nu putem să intrăm peste ei. Avem baza noastră, unde copiii se pot antrena, pot alege intervalele orare și reprezentăm unul dintre puținele cluburi de fotbal din Iași care au continuitate, începând de la sistemul 4 plus 1, până la 11 contra 11, vorbind de vârstă și fiecare etapă prin care trece un copil ce practică fotbalul. Lucrurile au evoluat într-o direcție foarte bună, iar acum cei mici practică sportul la Campionatul de elită. Grupele mici de fotbal, cu copiii de 7 ani, au nenumărate cupe câștigate, la Bacău, Suceava, Iași”, mai spune Bogdan Botezatu.

În edițiile anterioare a fost prezentată povestea unui puști din Iași, ce are o mică afacere cu haine, la numai 12 ani.

Bogdan Botezatu: „Încercăm să educăm copiii de mici”

Bogdan Botezatu susține că talentul și munca micilor fotbaliști sunt recunoscute la competițiile unde participă, câștigând premii la mai multe categorii.

„Copiii din grupa celor născuți în 2014 sunt legitimați ca fiind înscriși în Campionaul organizat de Asociația Județeană de Fotbal Iași, fiind pe locul 3. Grupele celor născuți în 2013 și 2014 sunt înscrise în Campionatul organizat de asociație, la fel și cei născuți în 2008 și 2009, fiind grupe de elită. Am patru copii care joacă la Poli, la juniori, crescuți de mine, care în momentul de față fac parte din grupa de elită. Încercăm să educăm copiii de mici ca să știe ce înseamnă program, disciplină, să asculte de antrenor.

Sunt copii care au talent la fotbal și prind repede diverse tactici, însă sunt și care vin la vârste fragede, respectiv 4-5 ani, și sunt mai timizi, se adaptează puțin mai greu. Mereu le-am spus părinților că important este să facă mișcare, nu neapărat la clubul nostru. Dacă cei pregătiți de noi vor face și performanță, va fi o mândrie și o recunoaștere a eforturilor noastre și ale copiilor. La noi s-au format relații între copii, pe termen lung, între părinții lor care se împrietenesc la club, care merg cu noi la competiții”, mai spune Bogdan Botezatu, antrenor și fondator al ACS Magic Boys.

O altă afacere de succes din Iași este a tinerei Oana Maftei, care vinde abonamente pentru slăbit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii
  • În România nu se face o afacere din fotbalul juvenil, asta dacă ai anumite „calități” în a scoate bani în orice situație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 septembrie 2026
01 septembrie 2026