Local

Pesediștii ieșeni „bagă capul în poză”: Maricel Popa se laudă cu plantarea copacilor puși la dispoziție de Direcția Silvică Iași!

Publicat: 01 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pesediștii ieșeni bagă capul în poză Maricel Popa se laudă cu plantarea copacilor puși la dispoziție de Direcția Silvică Iași
Maricel Popa nu ratează nicio ocazie „să bage capul în poză“ atunci când banii sunt dați de alții

Direcția Silvică Iași a pus la dispoziție 25.000 de puieți de stejar, frasin, cireș și paltin pentru împăduriri, iar președintele PSD Iași, Maricel Popa, s-a gîndit că nu ar fi rău să „bage capul în poză“ și să se laudă cu plantarea copacilor. Împăduririle erau stabilite de către Direcția Silvică Iași împreună cu Ocolul Silviuc Răducăneni, însă liderul social-democraților ieșeni „s-a oferit voluntar“, alături de câțiva apropiați din partid și a mers la plantat copaci.

Toatea acestea se întâmplă în condițiile în care Consiliului Județean (CJ) Iași urmează să solicite celor de la ADI „Euronest” returnarea fondurilor alocate în primăvara anului 2020 pentru achiziția spitalului mobil de la Lețcani, adică  peste 13 milioane de euro. Procedura s-a derulat cu scandal, cu largul concurs al lui Maricel Popa, președinte CJ Iași în acea perioadă, și Alina Popa, directorul „Euronest”.

În frunte cu președintele PSD Iași, Maricel Popa, câțiva membri de partid, apropiați ai liderului social democrat, au ținut cu tot dinandinsul ieri, 31 martie 2022, să participe la acțiunea de împădurire ce a avut loc la Răducăneni.

Prin această acțiune, senatorul PSD Maricel Popa și cei câțiva membri social-democrați au ținut să evidențieze faptul că ajută mediul, fără însă să scoată vreun leu din buzunar.

Alături de Maricel Popa au fost prefectul social-democrat Bogdan Cojocaru, om pus chiar de Popa în acea funcție, dar și consilierii județeni Mircea Manolache și Cristian Stanciu, dar și deputații Silviu Macovei și Vasile Câtea.

Maricel Popa se laudă cu munca altora: „Mă bucur că foarte mulți colegi au dorit să fie parte la acțiunea de voluntariat de astăzi”

Câțiva social-democrați ieșeni au participat ieri, 31 martie 2022, alături de alți voluntari, la plantarea a peste 500 puieți de stejar, paltin, cireș și frasin pe raza Ocolului Silvic Răducăneni.

În total, vor fi plantați, pe o suprafață de 5,6 ha, peste 25.000 puieți care să regenereze în timp zona împădurită de la Răducăneni, însă social-democrații nu se vor mai obosi să participe și la acele campanii de împăduriri.

Cu această ocazie, Maricel Popa nu a ratat ocazia de a lansa noi acuzații la adresa președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

„Alții au tăiat și taie pădurile. Noi avem grijă să le regenerăm. Mă bucur că foarte mulți colegi au dorit să fie parte la acțiunea de voluntariat de astăzi. Le mulțumesc și le transmit că aceste acțiuni trebuie continuate. Astăzi am fost la Răducăneni, dar este nevoie de păduri și în zona municipiului Iași, la Dobovrăț, Pașcani, Hîrlău, Ciurea sau Bârnova, unde s-a defrișat fără nicio remușcare. Pădurea reprezintă bunul cel mai de preț pe care putem să îl lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Pădurea înseamnă sănătate, înseamnă aer curat și avem datoria de a o proteja”, a declarat Maricel Popa, președintele PSD Iași.

Ce riscă Maricel  Popa în cazul scandalului de la Spitalul mobil de la Lețcani

CJ Iași va cere înapoi cele peste 13 milioane de euro de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Euronest” după procesul pierdut de asociație împotriva celor de la Curtea de Conturi pentru achiziția Spitalului mobil de la Lețcani în 2020.

Instanța a arătat că licitația pentru achiziția spitalul mobil de la Lețcani, pentru tratarea bolnavilor de Covid-19, a fost făcută ilegal, iar „Euronest” va trebui să achite și o amendă de 60.000 lei.

Licitația cu scandal a avut girul lui Maricel Popa, președinte CJ Iași în acea perioadă, și cu ajutorul Alinei Popa, directorul „Euronest”. Contractul a fost atribuit atunci cu scandal turcilor de la SDI Global LLC.

După ce a pierdut procesul la Curtea de Apel Iași, Asociația „Euronest” va trebui să plătească amenda de 60.000 de lei impusă de Curtea de Conturi Iași pentru neregulile semnalate la licitație, deși atunci Maricel Popa se lăuda atunci că totul a fost perfect legal.

Adauga un comentariu