Asociația Semper Musica și Direcția de Sănătate Publică Iași marchează LUNA SĂNĂTĂȚII REPRODUCTIVE printr-o serie de activități educative adresate tinerilor. Astfel, se dorește prevenirea sarcinilor neplanificate și a infecțiilor cu transmitere sexuală. În acest sens, tinerii din Iași vor avea acces la o platformă online (https://prezegratis.edreptultau.ro/), prin intermediul căreia își pot comanda gratuit materiale educative pentru sănătatea reproductivă și mijloace de protecție. Sesiunile de educație reproductivă vor fi livrate de studenți la Medicină din cadrul SSMI sau de experți din cadrul Asociației Semper Musica
Astfel de programe sunt extrem de bine-venite, ținând cont că, în Uniunea Europeană, un procent de aproximativ 44 la sută din copiii născuți de mame cu vârste mai mici de 15 ani a fost înregistrat în România, iar cei provenind din mame cu vârste între 15 și 19 ani reprezintă aproximativ 19 la sută. Unul din doi născuți vii la adolescente de 10-14 ani se regăsește în România.
Țara noastră nu stă mai bine nici la numărul de copii născuți de mame cu vârsta cuprinsă între 15 și 19, unul din cinci copii din UE născându-se aici. În România, rata natalității înregistrate la fetele cu vârste între 10 și 14 ani este de 8,5 ori mai mare decât media UE, în timp ce la fetele cu vârste între 15 și 19 ani este de 3,4 ori mai mare.
În LUNA SĂNĂTĂȚII REPRODUCTIVE, 10.000 de tineri vor avea acces gratuit la educație pentru sănătatea reproductivă și metode contraceptive
Luna sănătății reproductive este inițiată de Ministerul Sănătății prin campania „Protejează-ți sănătatea! Sănătatea reproducerii – dreptul și responsabilitatea ta!”.
Aceasta își propune, cu ajutorul Direcțiilor de Sănătate Publică Județene, să-i facă pe tineri să ia decizii informate în ceea ce privește propria sănătate reproductivă. În cadrul acestui program, aproximativ 10.000 de tineri din județul Iași, cei localizați în mediul rural, în special, vor avea acces gratuit la educație pentru sănătatea reproductivă realizată de specialiști și/sau studenți la Medicină, pentru prevenirea HIV/infecțiilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor neplanificate, dar și la 100.000 de prezervative gratuite.
În plus, începând cu luna aceasta, asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari din județul Iași vor organiza pe teren, în mediul rural, sesiuni de educație reproductivă pentru tineri. Aceștia vor informa peste 1.400 de tineri și vor distribui 8.500 de prezervative.
„Demersul ministerului urmărește să crească nivelul de informare despre utilizarea unor surse de informație corecte, a serviciilor de planificare familială și a metodelor contraceptive pentru a evita ca tinerele să devină victimele unei sarcini nedorite și a consecințelor negative pe care le poate avea sarcina în perioada adolescenței, dar și despre protejarea față de infecțiile transmisibile pe cale sexuală”, susține dr. Corina Gîscă, director al DSP Iași.
Circa 45 la sută din populație nu folosește niciun fel de metode contraceptive
Cercetarea Institutului Național de Sănătate Publică, realizată pentru a evalua cunoștințele populației privind sănătatea reproducerii și comportamentul reproductiv, arată că metodele contraceptive nu sunt folosite în proporție de 45 la sută din populație, iar prezervativul e utilizat în proporție de 23,9 la sută.
Majoritatea respondenților, 98,2 la sută, cunosc faptul că infecțiile cu transmitere sexuală se pot transmite la primul contact sexual. De asemenea, majoritatea, 95,7 la sută, afirmă faptul că cea mai sigură metodă de prevenire a unei infecții sexuale (ITS) este prezervativul, iar 34 la sută, abstinența.
„Educația reproductivă și sexuală nu este numai despre pașii de folosit corect un prezervativ și accesul tinerilor la aceste mijloace de protecție. Este și despre înțelegerea de către aceștia a implicațiilor unui debut sexual neinformat, despre momentul ales pentru începerea vieții sexuale, consimțământ și încrederea care trebuie să existe între parteneri.
Educația de acest tip este și despre planificarea unei familii. Platforma lansată astăzi nu face decât să faciliteze accesul tinerilor la aceste informații și să îi îndrume spre o viață de adult sănătoasă reproductiv și sexual”, susține Bogdan Istrate, manager programe Asociația Semper Musica.