Economic Local

Peste 3,5 milioane de lei, valoarea țigărilor de contrabandă introduse prin granița de Est anul trecut

Publicat: 05 feb. 2020

În cursul zilei de 4 februarie a avut loc evaluarea activităților desfășurate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași în anul 2019. Evenimentul a avut loc în prezența chestorului de poliție Adrian Popescu – adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Română. În anul 2019, prin punctele de trecere a frontierei din zona de competență a I.T.P.F. Iași au tranzitat frontiera aproximativ 9.580.000 de persoane, cetățeni UE și non-UE, atât pe sensul de ieșire, cât și pe sensul de intrare, precum și 2.830.000 de mijloace de transport.

„În perioada analizată au fost înregistrate aproximativ 1.500 de evenimente, fiind implicate 1.634 de persoane. Totodată, polițiștii de frontieră ieșeni au constatat 2.058 infracțiuni și au aplicat 3.372 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de peste 1.760.000 de lei. În anul 2019 au fost înregistrate 24 de cazuri în domeniul migrației ilegale, fiind descoperite în total 67 de persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera. În toate cazurile s-au întocmit lucrări penale, respectiv s-a colaborat cu autoritățile de frontieră ale statelor vecine, în vederea punerii în aplicare a Acordurilor de readmisie”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

Traficul cu țigări este în floare la granița de Est

Pe parcursul anului trecut, pentru frontiera cu Republica Moldova, cazurile de trecere ilegală cu implicarea migranților regionali sunt la un nivel scăzut.

„În ceea ce privește frauda documentară, utilizarea documentelor de călătorie la controlul de frontieră, indiferent de sens, nu constituie un mod de operare frecvent întâlnit la frontiera de Est a României. Documentele de călătorie false/falsificate sunt descoperite ascunse pe corp, în bagaje, colete, plicuri sau alte accesorii. Posesorii acestora nu intenționează să le utilizeze la control, ci pe teritoriul statelor destinație din Uniunea Europeană: Germania, Franța, Belgia sau Cehia, pentru a justifica dreptul de ședere sau a obține contracte de muncă. Cel mai mare număr de cazuri au fost înregistrate la P.P.F. Albița și Sculeni”, au mai declarat reprezentanții ITPF Iași

De precizat și faptul că, în anul 2019, polițiștii de frontieră ieșeni au confiscat peste 360.000 de pachete țigări de contrabandă, în valoare de peste 3,5 milioane de lei.

„În punctele de trecere a frontierei, tendința este de a introduce țigările în România, disimulat, ascunse în interiorul altor produse permise la intrare sau pentru care există documentele necesare, în genți cu fund dublu, disimulate pe corp sau ascunse în autovehicule ale căror caracteristici tehnice existente din fabricație sunt modificate artizanal sau special confecționate (bară de protecție, roată de rezervă, rezervor, banchete, portiere, cauciucuri, lonjeroane), urmând a fi distribuite și comercializate în orașele limitrofe frontierei de stat sau în diferite zone din țară. Numărul țigaretelor descoperite în punctele de trecere folosind aceste metode de introducere diferă de la câteva sute de țigarete la câteva zeci de mii”, au mai declarat reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.



loading...

Adauga un comentariu