Prima pagină » Local » Peste 4.000 de persoane vaccinate la al doilea maraton UMF Iași

Peste 4.000 de persoane vaccinate la al doilea maraton UMF Iași

07 iun. 2021, 13:38,
în Local

4.093 de persoane s-au imunizat la al doilea Maraton de vaccinare organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași (UMF Iași) și deschis non-stop de pe 4 iunie ora 16.oo și până pe 7 iunie la ora 8.oo.

Ministrul Sănătății, doamna Ioana Mihăilă, a participat vineri, 4 iunie, la deschiderea celui de-al doilea maraton și a imunizat câteva persoane care s-au prezentat pentru vaccinare.
Al doilea maraton de vaccinare de la UMF Iași a fost un efort de 64 de ore fără întrerupere în care s-au mobilizat 145 de medici, 145 de registratori (personal administrativ al UMF Iași), 145 de asistenți medicali și 95 de studenți voluntari.

S-a utilizat serul Pfizer/BioNTech și vaccinările s-au făcut în 12 de fluxuri pe timpul zilei și 2 fluxuri în timpul nopții, fără programare, doar în baza unui act de identitate.
Efortul echipei UMF Iași a însemnat o reluare a maratonului desfășurat în perioada 14-17 mai când au fost vaccinate 4.649 de persoane. În total, la cele două maratoane organizate de UMF Iași, au fost administrate 8.742 de doze de vaccin.

„Universitatea de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa Iași a fost permanent alături de noi, de autoritățile județene în lupta cu pandemia. Reamintesc că încă din primăvara anului trecut la UMF Iași a fost înființat un centru de testare. De asemenea, cadrele medicale au fost tot timpul disponibile și de ajutor în toate aspectele legate de pandemie. Cred că doar împreună putem să reușim să învingem complet. Le mulțumesc toturor celor implicați în acest efort depus prin cele două maratoane de vaccinare. Datorită lor suntem mai aproape de revenirea la normalitate”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

Maratonul de vaccinare a fost organizat de UMF Iași, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Medicilor Iași, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Iași (OAMGMAMR Iași), Primăria Iași, Consiliul Județean Iași și Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Maratonul din luna mai

La jumătatea lunii mai a avut loc un maraton de vaccinare la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași. Acesta a început de vineri şi a ţinut tot parcursul weekend ului. În prima zi peste 2.000 de persoane s-au imunizat cu serful Pfizer, iar ziua următoare numărul de vaccinări s-a dublat. Iar până la finalul zilei de sâmbătă, 16 mai 2021, în judeţul Iaşi s-au vaccinat 6.194 de persoane.

„Ne apropiem de 4.000 de persoane imunizate în ultimele 48 de ore. A mers foarte bine acest maraton. Din fericire, nu am avut incidente, dar, pentru orice eventualitate, am avut asigurat suport medical de urgență. Ne-a bucurat foarte mult când am văzut, chiar din primele ore de la deschidere, un număr atât de mare de persoane. Mulți au venit și cu două ore înainte de începere. Cel mai probabil nu au știut cu exactitate oră sau au vrut să se asigure că se vor imuniza. Au fost prezenți foarte mulți tineri, studenți de la toate universitățile ieșene. S-au prezentat și 30-40 de persoane care au solicitat rapelul. Sperăm să reușim să ridicăm rata de imunizare a ieșenilor. Vom organiza peste trei săptămâni, în wekendul 4 – 6 iunie 2021, rapelul persoanelor care au ales să se imunizeze în cadrul maratonului de vaccinare împotriva COVID-19 de la UMF”, a declarat Ivona Burduja, purtător de cuvânt UMF Iași.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`