Prima pagină » Actualitate » Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza au fost aduşi în România
Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza au fost aduşi în România

Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza au fost aduşi în România

19 mart. 2025, 22:39, 4 ,
Redacția BZI în Actualitate

Peste 40 de cetăţeni din Fâşia Gaza au fost aduşi, miercuri, în România, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române. Unii dintre cei 13 pacienţi şi familiile acestora vor rămâne în ţară, alţii urmând să fie transferaţi în Norvegia şi Franţa.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, cu două echipe medicale UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, o echipă medicală a Ministerului Apărării Naţionale şi doi ofiţeri de protecţie civilă din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 12:30, cu destinaţia Israel – Aeroportul Internaţional Ilan şi Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 16:30, ora României.

După evaluarea medicală, realizată de echipajele specializate, pacienţii (adulţi şi copii) au fost îmbarcaţi în aeronavă, împreună cu aparţinătorii. Ulterior, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 18.

O parte dintre cetăţenii palestinieni vor rămâne în România

Aeronava în care se află 13 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza grav afectaţi de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 34 de membri de familie, a aterizat, miercuri seară, la Baza 90 Transport Aerian Otopeni. O parte dintre cetăţenii palestinieni vor rămâne în România, iar o altă parte va fi transferată în Norvegia şi în Franţa.

Potrivit DSU, misiunea a fost executată în urma solicitărilor primite de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situaţii de Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.

Aceasta este a doua misiune de sprijin realizată în acest an pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza. O astfel de acţiune a mai avut loc în 15 ianuarie, când 12 pacienţi palestinieni, alături de 33 de membri de familie, au fost transferaţi în România, Franţa, Norvegia şi Albania. Dintre aceştia, 5 pacienţi, însoţiţi de 16 aparţinători, au primit tratament de specialitate la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Maria Sklodowska Curie” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Un adolescent de 16 ani din Buzău a fost arestat preventiv după ce a încercat să își violeze verișorul de 9 ani. Tânărul este recidivist, fiind cercetat penal pentru abuzuri similare comise în trecut asupra aceleiași victime. Comunitatea locală este în stare de șoc în urma dezvăluirilor dramatice care scot la iveală un calvar prelungit, […]
Abuz în familie la Buzău! Adolescent de 16 ani, arestat după ce a încercat să își violeze verișorul de doar 9 ani
Comentarii
  • Ati ramas fara pacienti romani ??? Sunteti penibili!!!!

  • poporul roman sa stea la coada pentru consultatii ! prioritari sunt maimutoii !

  • Sa-i duca inapoi.Nu avem nevoie de lenesi care fac copii si nu vor sa munceasca. Care ii vor, sa-i ia acasa si sa-i tina pe banii lor.

  • asa a zis UE sau cine draqu a zis … inainte mars executarea …. aia multi si prosti care muncesc pe salarii de mizerie si platesc taxe la stat sa taca si sa inghita …. noi suntem prosti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026