Prima pagină » Local » Peste 5 ani de judecată în dosarul „Albumul”, nicio sentință dată! Pronunțarea în cazul fostului șef al Consiliului Județean, Cristian Adomniței, amânată din nou de magistrați!
Peste 5 ani de judecată în dosarul

Peste 5 ani de judecată în dosarul „Albumul”, nicio sentință dată! Pronunțarea în cazul fostului șef al Consiliului Județean, Cristian Adomniței, amânată din nou de magistrați!

26 oct. 2020, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Au trecut 5 ani de când fostul șef al CJ Iași, Cristian Adomniței, a fost acuzat de fapte de corupție. Totuși, nici până acum, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași nu au emis vreo sentință în dosarul „Albumul”. Este a treia oară când magistrații ieșeni amână emiterea unei sentințe în acest caz

După 5 ani de când a fost trimis la instanță, dosarul „Albumul” nu a primit nici acum o sentință! Magistrații din cadrul Tribunalului Iași au amânat de 3 ori până acum luarea vreunei decizii în cazul fostului șef al Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Mihai Adomniței. Astfel, deși ar fi trebuit să se pronunțe vinerea trecută, instanța a amânat din nou sentința pentru data de 6 noiembrie 2020.

Carmen Ingrid Irimescu, Cristina Teodora Jinga, Letiția Elena Popa au încercat să mai scape de acuzațiile aduse de DNA!

În urmă cu câteva săptămâni, Carmen Ingrid Irimescu, Cristina Teodora Jinga, Letiția Elena Popa, acuzate în dosarul „Albumul” alături de Cristian Adomniței, au încercat să mai scape de acuzațiile aduse de DNA. Totuși, judecătorii au respins cererile de schimbare a încadrărilor juridice formulate de acestea. În același timp, cel mai mare scandal de la vârful CJ Iași din ultimii ani a tot bătut pasul pe loc. Magistrații au amânat dosarul „Albumul” de zeci de ori până acum și nu se știe foarte clar dacă vor ajunge la o concluzie până la finele acestui an.
Dosarul „Albumul” a început pe 3 iulie 2015. La data respectivă, fostul șef al CJ Iași, Cristian Adomniței, precum și alte persoane, precum Carmen Irimescu, Letiția Popa, Cristina Jinga, dar și societatea Laser Co SRL, au ajuns în fața instanței, sub acuzații grave.

Procurorii anticorupție: „Cristian Adomniței a semnat un proces-verbal prin care atesta în mod mincinos…”

Întreg scandalul de la CJ Iași a pornit de la un contract încheiat pe 27 septembrie 2013 cu firma Laser Co SRL. În acel contract, lucrurile erau destul de clare: pentru suma de 340.000 de lei, prestatorul trebuia să promoveze imaginea Iașului. Era vorba, în principal, despre promovare prin intermediul unor materiale tipărite: broșuri, calendare, hărți, mape de prezentare, pixuri, albume, fotografii etc.
După un audit intern, în februarie 2015, inspectorii au descoperit că nu au fost predate materiale în valoare de peste 200.000 de lei. De la acel control a început scandalul. Astfel, Cristian Adomniței a fost acuzat că a încercat să îi acopere pe cei care au beneficiat de bani, iar situația a erupt.

„În martie 2015, inculpatul Cristian Adomniței a semnat un proces-verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atesta în mod mincinos faptul că, la data respectivă, cele 948 de albume de prezentare a județului Iași au fost restituite de CJ Iași firmei respective, în vederea actualizării gratuite a acestora. În același sens, inculpatul Cristian Adomniței a refuzat să avizeze formularul de constatare și raportare a iregularităților, întocmit de Serviciul de Audit Public Intern din CJ și le-a solicitat expres auditorilor să modifice constatările din cuprinsul acestui document, precizându-le să întocmească un altul, cu același număr de înregistrare, care să nu conțină referiri la acel prejudiciu, în cuantumul respectiv”, au spus procurorii anticorupție.

În cadrul dosarului, Județul Iași a solicitat despăgubiri în valoare de 391.955 de lei.

Alte scandaluri în care a fost implicat Cristian Adomniței

De-a lungul timpului, Cristian Mihai Adomniței a mai fost implicat în scandaluri privind banii acordați de către CJ Iași. Astfel, în 2014, au existat suspiciuni cu privire la modul în care au fost acordate fonduri către Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT). De altfel, atunci, reporterii cotidianului BZI au făcut numeroase solicitări pentru a afla care au fost sumele cheltuite la prima ediție a festivalului, dar nici Cristian Adomniței și nici Dan Lungu, directorul de atunci al MLR Iași, nu au vrut să spună care au fost sumele decontate, chiar dacă era vorba despre bani publici.
De asemenea, în martie 2014, numele lui Cristian Adomniței a fost asociat unui scandal în care au fost alocate 2,5 miliarde de lei vechi pentru o serie de servicii de curățenie în CJ Iași. La acea dată se considera că suma alocată de CJ Iași era uriașă, în comparație cu fondurile date anterior.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 martie 2026
11 martie 2026
Articole similare
Elevii din Iași urcă pe scenă la Festivalul „Hai la teatru!”, ediția a XIX-a. Evenimentul reunește copii talentați din școlile din oraș și sate
02:00
FOTO Elevii din Iași urcă pe scenă la Festivalul „Hai la teatru!”, ediția a XIX-a. Evenimentul reunește copii talentați din școlile din oraș și sate
Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final! Noua unitate de învățământ își va deschide porțile în septembrie 2026
02:00
FOTO Lucrările de la Școala Verde din Miroslava se apropie de final! Noua unitate de învățământ își va deschide porțile în septembrie 2026
Două firme vor să construiască în Aroneanu o platformă comunală pentru depozitarea și managementul gunoiului de grajd
02:00
Două firme vor să construiască în Aroneanu o platformă comunală pentru depozitarea și managementul gunoiului de grajd
O vânzătoare de brânză și lapte din piața Alexandru cel Bun a fost promovată ca administrator la CUG, fără concurs. Decizia a fost luată de directorul Vasile Tiron
02:00
FOTO O vânzătoare de brânză și lapte din piața Alexandru cel Bun a fost promovată ca administrator la CUG, fără concurs. Decizia a fost luată de directorul Vasile Tiron
O femeie din Vaslui a fost condamnată, pentru că și-a bătut fratele! Bărbatul: „Îi spunea fiului său să-mi dea, că oricum trebuia să mor de mult”
02:00
FOTO O femeie din Vaslui a fost condamnată, pentru că și-a bătut fratele! Bărbatul: „Îi spunea fiului său să-mi dea, că oricum trebuia să mor de mult”
Vlad Mărculescu, prim-balerin la Opera din Iași, scârbit de ceea ce se întâmplă în instituție, vrea să se angajeze ca șofer de tir: „Am muncit foarte mult pentru balet și este dureros pentru mine”
02:00
FOTO Vlad Mărculescu, prim-balerin la Opera din Iași, scârbit de ceea ce se întâmplă în instituție, vrea să se angajeze ca șofer de tir: „Am muncit foarte mult pentru balet și este dureros pentru mine”
Modificări la programul Start-Up Nation: „Sunt câteva schimbări care ne ajută”
02:00
Modificări la programul Start-Up Nation: „Sunt câteva schimbări care ne ajută”
Un tânăr de 18 ani din Iași, depistat de polițiști în timp ce își făcea nevoile în centrul orașului, după ce a ieșit din club. Cum a încercat să scape de oamenii legii?
02:00
Un tânăr de 18 ani din Iași, depistat de polițiști în timp ce își făcea nevoile în centrul orașului, după ce a ieșit din club. Cum a încercat să scape de oamenii legii?
A vrut să se sinucidă din cauza polițiștilor! I-au montat un dispozitiv de supraveghere, iar în ziua următoare l-au anunțat că au greșit!
02:00
FOTO A vrut să se sinucidă din cauza polițiștilor! I-au montat un dispozitiv de supraveghere, iar în ziua următoare l-au anunțat că au greșit!
Cheltuielile fermierilor au crescut cu 20% la hectar, din noiembrie 2025 până în prezent. „Ne trebuie soluții pentru reducerea accizei și a TVA-ului la îngrășăminte”
02:00
Cheltuielile fermierilor au crescut cu 20% la hectar, din noiembrie 2025 până în prezent. „Ne trebuie soluții pentru reducerea accizei și a TVA-ului la îngrășăminte”