Sanatate

Pete maronii pe față: Cum să scapi ușor de această problemă stresantă

Publicat: 18 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pete maronii pe față Cum să scapi ușor de această problemă stresantă
Culoarea pielii este dată de melanocite, celulele care produc melanină, pigmentul natural al pielii

Petele maronii pe față reprezintă o manifestare a hiperpigmentării pielii, cunoscute ca melasmă sau chloasmă.

Culoarea pielii este dată de melanocite, celulele care produc melanină, pigmentul natural al pielii. Petele maronii pe față apar ca urmare a hiperactivității acestor celule, care are loc în anumite condiții.

Melanina poate fi eumelanină sau feomelanină. Eumelanina mai este denumită și melanina adevărată, aceasta fiind responsabilă de producerea culorile maro închis și negru, prezentă la persoanele cu pielea brună și care protejează împotriva razelor UV.

Feomelanina mai este numită și melanina roșie sau roșcată. Aceasta este prezentă la persoanele cu pielea deschisă la culoare sau pistruiate și nu protejează împotriva razelor UV, chiar dimpotrivă, sinteza lor generează radicali liberi agresivi pentru piele.

persoana care are pete maronii pe fata

Cauzele apariției petelor maronii pe față

Apariția petelor maronii pe față poate fi cauzată de mai mulți factori.

Deși se spune că apariția acestora ar avea legătură cu unele afecțiuni ale ficatului, de fapt nu au nicio legătură cu asta. Totuși, petele maronii pot să apară pe față ca urmare a situațiilor stresante sau foarte puternice din punct de vedere emoțional.

O altă cauză a apariției acestora poate fi nivelul chloasmei, care este afectată de oscilațiile hormonilor. Așa se explică de ce unele femei însărcinate se aleg cu astfel de pete din cauza activității hormonale intense și a dereglării nivelurilor de estrogen și progesteron.

persoana care are pete maronii pe fata

Petele maronii pe față pot să apară și în cazul administrării unor pilule contraceptive, dar și ca urmare a administrării unor antibiotice.

Expunerea exagerată la soare poate fi o altă cauză care provoacă apariția acestor pete pe piele. De aceea este important să te protejezi de fiecare dată când te expui la soare cu creme și spray-uri cu factor de protecție potrivit tipului tău de piele.

Alte cauze ale apariției petelor maronii pe față sunt moștenirea genetică și procesul natural de îmbătrânire. Odată cu înaintarea în vârstă, numărul de melanocite scade, însă volumul lor crește, intensificându-li-se activitatea.

persoana care are pete maronii pe fata

Cremă pentru pete maronii pe față

Pentru a evita apariția petelor maronii pe față în momentul expunerii la soare se recomandă folosirea cremelor și a loțiunilor cu protecție solară completă.

Crema trebuie aplicată într-un strat mai gros, zilnic, pe toate zonele expuse la soare, nu doar pe față, dar și pe brațe și mâini. Recomandate sunt cremele cu factor de protecție 50+.

Radiațiile solare UVA și UVB nu afectează pielea doar în timpul verii, ci pe tot parcursul anului. Tocmai de aceea utilizarea cremelor și a loțiunilor cu protecție solară trebuie să fie zilnică, indiferent de sezon.

persoana care are pete maronii pe fata

În cazul în care mergeți la plajă, se recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 10:00 – 16:00, și aplicarea unei creme fotoprotectoare cu 15 minute înainte de a pleca de acasă pentru a asigura eficiența acesteia și repetarea procedurii după 2-3 ore.

Un remediu naturist pentru petele maronii de pe față este folosirea unei măști de faţă pe bază de bicarbonat și ulei de cocos.

Pentru a scăpa de petele maronii de pe față se poate apela la lumina intens pulsată, care face ca pigmentul hiperactiv să își modifice nuanța.

După deschiderea culorii petei cu lumină intens pulsată, se poate interveni cu un peeling laser superficial, care elimină stratul de la suprafața pielii unde au apărut petele pigmentare.

Adauga un comentariu