Prima pagină » Local » Petru Movilă, președinte PMP Iași, reacție după cazul șocant al Teodorei Marcu, tânăra însărcinată ucisă: „Statul trebuie să intervină, nu să regrete”
Petru Movilă, președinte PMP Iași, reacție după cazul șocant al Teodorei Marcu, tânăra însărcinată ucisă: „Statul trebuie să intervină, nu să regrete”

Petru Movilă, președinte PMP Iași, reacție după cazul șocant al Teodorei Marcu, tânăra însărcinată ucisă: „Statul trebuie să intervină, nu să regrete”

02 iun. 2025, 12:23, 3 ,
Redacția BZI în Local

După cazul șocant al Teodorei Marcu, tânăra însărcinată ucisă de fostul iubit, Petru Movilă atrage din nou atenția asupra necesității întăririi legislației pentru combaterea violenței domestice, amintind că a inițiat încă din 2010 legea privind ordinul de protecție.

„O societate care nu își protejează femeile e o societate bolnavă.
Am inițiat, în 2010, legea care a introdus pentru prima dată în România ordinul de protecție și de restricție pentru victimele violenței domestice, tocmai pentru a salva vieți. La acel moment, România era ultima țară din Uniunea Europeană fără un astfel de instrument legal.
Astăzi, aproape 15 ani mai târziu, constat că sistemul nu reușește întotdeauna să prevină crimele anunțate. Toleranța față de agresori s-a transformat în complicitate socială.
În România încă se mai spune „bătaia e ruptă din rai”. Ani de zile s-a tăcut, s-a ascuns, s-a normalizat. În ultima perioadă, acest sentiment că violența e parte din viața de zi cu zi – mai ales în relațiile de familie – s-a amplificat. Și vedem consecințele.
Cazul revoltător al Teodorei Marcu – o tânără însărcinată, împușcată în plină stradă de fostul partener, în fața propriei fetițe – arată că, dincolo de legi, România are o problemă gravă de prevenție și intervenție.
Teodora ceruse protecție în 2021. Ordinul a fost emis, dar mecanismul s-a oprit acolo. Agresorul a continuat să o urmărească. În 2025, a ucis. Ce a lipsit? Monitorizare. Vocea statului de partea victimei, nu a agresorului.
Statul are obligația să intervină, nu să constate. Să protejeze, nu să regrete.
Cred că se impune perfectarea legii și adoptarea urgentă a următoarelor măsuri:
– Menținerea ordinelor pe întreg teritoriul României, nu doar pe raza județelor
– Extinderea duratei ordinelor în funcție de riscul real
– Proceduri rapide și ferme în cazurile de hărțuire și violență
Poate trebuie să luăm în calcul și monitorizarea electronică obligatorie pentru agresorii cu ordin de protecție. E o discuție.
Gândurile mele se îndreaptă spre familia Teodorei. Dar adevărata compasiune înseamnă acțiune”, a transmis Petru Movilă, președinte PMP Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Comentarii
  • Boi sunt aia ce s au spălat pe mâini când a reclamat că deține arme. De ce nu au fost percheziții?!

  • Brigitte Bardot

    Movilă trebuie să fie recunoscut ca bolfosul statului, Se baga-n vorbă când nimeni nu-l intreabă sau are cineva vreo nevoie de el !!!
    Scoateti-l din peisaj, că strică imaginea Iasiului !

  • Te a intrebat cineva, ceva lingător de clanțe ce esti????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026