Guvernul a stabilit un set de măsuri pentru creșterea siguranței în școli, după incidentele grave de violență petrecute în ultimele zile la Bistrița și Pitești. Deciziile au fost luate vineri, în cadrul unei ședințe convocate de premierul Luca Niculescu, la care au participat mai mulți membri ai Cabinetului și reprezentanți ai instituțiilor responsabile.
Planul vizează întărirea pazei în unitățile de învățământ, suplimentarea numărului de consilieri psihologici, pregătirea profesorilor pentru identificarea timpurie a riscurilor și înăsprirea sancțiunilor pentru actele de violență.
„Cei aproape 3 milioane de elevi care învață zilnic în aproape 6000 de unități școlare din România trebuie să aibă protecția necesară din partea autorităților”, a declarat premierul Luca Niculescu, precizând că au fost stabilite măsuri urgente pentru a răspunde gravității situației.
Pază mai strictă și control sporit în școli
Printre măsurile anunțate se numără creșterea numărului de paznici și consolidarea supravegherii la intrările în școli, dar și în interiorul unităților de învățământ.
Totodată, planurile de pază existente urmează să fie revizuite și întărite, astfel încât măsurile de protecție să răspundă mai bine riscurilor cu care se confruntă elevii și profesorii.
Guvernul are în vedere și modificări legislative privind deținerea și introducerea obiectelor interzise în școli.
Mai mulți consilieri psihologici și profesori pregătiți să identifice riscurile
O altă direcție importantă a planului vizează prevenirea violenței înainte ca situațiile periculoase să escaladeze. Autoritățile au stabilit creșterea numărului de consilieri psihologici școlari și pregătirea cadrelor didactice pentru a recunoaște din timp semnele unor posibile comportamente violente sau de radicalizare în rândul copiilor.
În paralel, Guvernul intenționează să înăsprească sancțiunile pentru actele de violență comise în mediul școlar, atât împotriva elevilor, cât și împotriva profesorilor.
O campanie media de prevenire și descurajare a violenței urmează, de asemenea, să fie lansată.
Mecanism de intervenție rapidă, cu mai multe ministere implicate
În urma ședinței a fost decisă operaționalizarea unui mecanism de reacție rapidă, la care vor participa reprezentanți ai Ministerelor Educației, Afacerilor Interne, Sănătății și Muncii, alături de alte instituții cu atribuții în domeniu.
Grupul de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar va fi coordonat de ministrul Educației și Cercetării, la dispoziția premierului.
Săptămâna viitoare este programată o întâlnire cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților. Discuțiile vor avea ca obiectiv revizuirea urgentă a Planului Național de Prevenire și Combatere a Violenței în Școli.
Premierul: „Niciun copil nu trebuie să plece de acasă spre școală cu frică”
La începutul ședinței, Luca Niculescu a transmis un mesaj de solidaritate copiilor și profesoarei răniți în incidentele recente de la Bistrița și Pitești, cărora le-a urat însănătoșire grabnică.
Premierul a afirmat că violența din școli provoacă îngrijorare în rândul părinților și profesorilor și a subliniat că unitățile de învățământ trebuie să fie spații în care copiii se simt protejați.
„Niciun copil nu trebuie să plece de acasă spre școală cu frică și niciun părinte nu trebuie să se întrebe dacă acel copil se va întoarce de la școală în siguranță”, a declarat șeful Guvernului.
La reuniune au participat vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar, Sorin Ionescu, ministrul Justiției, Radu Marinescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Florin Manole, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Canda, mergea majoritatea (si eu) cu frica la scoala din cauza profesorilor care erau niste teroristi comunisti ordinari, dar nu se intampla asa ceva