Prima pagină » Actualitate » Piedone, detalii despre familie, unde s-a născut și câți frați are. „Eu… o corcitură, ce oi fi”

Piedone, detalii despre familie, unde s-a născut și câți frați are. „Eu… o corcitură, ce oi fi”

20 iun. 2025, 10:26,
Redacția BZI în Actualitate

Cristian Popescu Piedone a dat detalii despre familie, locul unde s-a născut dar și câți frați mai are și cu ce se ocupă aceștia. Fostul edil a povestit că el a fost ultimul născut într-o familie cu trei copii, mama lui fiind moldoveancă, iar tatăl – oltean. Totodată, Piedone a povestit în podcatul lui Bursucu’ și cum s-a ales cu porecla care l-a consacrat.

Piedone a fost în centrul atenției în ultimele luni, după seria de controale dure pe care le-a desfășurat din poziția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Mulți oameni au fost interesați să afle și chestiuni personale despre fostul primar de sectoare, iar acesta a vorbit deschis în cadrul unui podcast, potrivit Cancan.

Piedone, detalii despre familie, unde s-a născut și câți frați are

Șeful ANPC și fost primar de sectoare a dezvăluit unde s-a născut, dar și care sunt originile sale. Mai mult decât atât, Cristian Popescu Piedone a vorbit și despre familie, spunând câți frați are, cu ce se ocupă aceștia și ce diferență de vârstă există între ei.

Recent, Piedone a fost invitat în cadrul podcastului moderat de Bursucu’, acolo unde a abordat diverse subiecte atât despre activitatea profesională, cât și despre viața personală. Printre altele, el a vorbit și despre familia în care s-a născut.

Președintele ANPC a dezvăluit că s-a născut în data de 15 februarie 1963, făcând și o glumă în stilul său caracteristic. Piedone a crescut în București, însă mama sa era moldoveancă, iar tatăl său venea din Oltenia.

„1963 a fost un an bun de vin. Sunt născut în București, mama moldoveancă, tatăl oltean, eu… o corcitură, ce oi fi”, a spus Piedone.

Fostul primar a mai povestit că nu a avut o copilărie tocmai obișnuită, ținând cont de faptul că a venit pe lume mult mai târziu față de cei doi frați ai săi. Diferența dintre ei este de 7, respectiv 10 ani.

„Am avut o copilărie peste puterea imaginației, fiind al treilea născut, Prâslea, făcut aproape de bătrânețe. Diferența între mine și fratele mai mare e de 10 ani. Între mine și mijlociu e de 7”, a mai povestit șeful ANPC.

În plan personal, acesta este căsătorit de aproape 40 de ani și are doi copii, un băiat și o fată.

Cum s-a ales cu porecla care l-a consacrat

În cadrul aceluiași podcast, șeful ANPC a povestit cum s-a ales cu porecla „Piedone”. I-a plăcut atât de mult porecla încât a decis să o treacă în buletin. Șeful ANPC a mers la Evidenta Populației pentru a o trece ca al doilea prenume.

„Știi cum e… ultima țigară nu o dai. M-am dus la toaletă la băieți să fumez și eu. Acolo erau șmecherii de a 12-a. Am intrat și eu cu un coleg, Dumnezeu să-l ierte, a murit. Îi dau o țigară lui, îmi iau și eu una și nu mai aveam în pachet. Vine șmecherul șmecherilor din liceu: «Auzi, mă, dă-mi o țigară». I-am spus: «N-am, frate, am terminat», după care el: «Nu auzi, dă-mi o țigară, știu că ai».

Nu apucasem să o bag în gură. El mi-a luat țigara cu japca din mână. Tăticule, am demolat toaleta cu ei. Eu și colegul meu i-am căsăpit, noi eram doi, ei erau 5. I-am căsăpit. Prima dată atunci mi s-a zis Piedone, în liceu, până să îmi zică Huidu”, a mărturisit șeful ANPC.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Român condamnat în SUA pentru că a trimis „mascații” acasă la zeci de politicieni, oficiali și jurnaliști, cu amenințări false
Un român extrădat în Statele Unite a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a terorizat zeci de oficiali americani. Bărbatul suna la urgențe și anunța atacuri și crime la adresele unor persoane reale. Timp de aproximativ două săptămâni, în preajma Crăciunului din 2023, establishmentul politic american a fost hărțuit de un val […]
Român condamnat în SUA pentru că a trimis „mascații” acasă la zeci de politicieni, oficiali și jurnaliști, cu amenințări false

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 mai 2026
01 mai 2026