Prima pagină » National » Piromanul, care a dat foc la șase gospodării dintr-o comună din Suceava, a fost identificat
Piromanul, care a dat foc la șase gospodării dintr-o comună din Suceava, a fost identificat

Piromanul, care a dat foc la șase gospodării dintr-o comună din Suceava, a fost identificat

12 aug. 2021, 13:41,
Bianca Rebegea în National

Într-o localitate din Suceava, șase case au fost incendiate de un piroman. După lungi căutări ale polițiștilor, bărbatul a fost identificat.

În timpul intervențiilor de noaptea trecută, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

Joi, 12 august, în jurul orei 13:00, autorul incendiilor din satul Păiseni, din comuna Cornu Luncii a fost identificat. Este vorba despre un bărbat de 27 de ani, localnic, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Epureanu.

În urma cercetărilor, bărbatul şi-a incendiat propria locuinţă, a surorii sale şi anexe ale mai multor gospodării. Piromanul a fost preluat în custodie de poliţişti şi transferat apoi la o secţie de Psihiatrie, unde urmează să îi fie făcută şi expertiza privind discernământul.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru distrugere.

Șase gospodării au ars noaptea trecută la Suceava. Piromanul a fost identificat

În noaptea de miercuri spre joi, pompierii au intervenit la patru incendii provocate într-o comună din Suceava. Șase proprietari au fost afectați.

După izbucnirea incendiilor, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, pentru că au făcut atac de panică. Printre acestea s-a aflat să o tânără însărcinată, care a fost transportată la spital.

”Şase proprietari, din satul Păiseni, comuna Cornu Luncii, au fost afectaţi de incendii, astă noapte, în urma unei acţiuni intenţionate. Au intervenit la faţa locului pompierii militari şi lucrătorii SVSU Cornu Luncii, Mălini şi Baia, cu 8 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, joi dimineaţă, ISU Suceava.

Patru incendii în Suceava. Pompierii au intervenit de urgență

Potrivit ISU Suceava, primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 1:00, când au fost incendiate locuinţele a doi proprietari care se învecinau, în aceeaşi curte. Una dintre acestea a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere.

Zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân (cca 10 tone) Acestea se aflau la aproximativ 150 de metri distanţă de cele două case arse.

La scurt timp, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 km distanţă, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parţial şi o anexă a proprietarului învecinat.

La ora 4:00 a fost anuțat ultimul incendiu. A fost incendiat un alt stog de fân, la un kilometru distanță și au ars aproximativ 5 tone de furaje.

”Pe timpul intervenţiilor, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare”, au mai transmis pompierii.

Din fericire, toate incendiile au fost stinse.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”
Incendiile de vegetație din Spania au determinat evacuarea a peste 100.000 de persoane din apropierea Madridului, inclusiv români. Flăcările au distrus suprafețe întinse, iar autoritățile avertizează că temperaturile de peste 40 de grade vor îngreuna intervențiile. Peste 100.000 de persoane au fost evacuate din apropierea Madridului din cauza incendiilor de vegetație care afectează Spania, iar […]
Incendiile devastatoare din Spania au evacuat peste 100.000 de oameni, inclusiv români. Mărturia unei conaționale: „Panica era generalizată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026
Articole similare