Pisica s-a comportat ciudat toată seara. Șuiera, mieuna și nu se depărta de aragaz

Pisica s-a comportat ciudat toată seara. A șuierat, a mieunat și nu se dezlipise de aragaz. Am crezut că îi este foame, poate că îl doare. L-am hrănit și l-am mângâiat, dar el a rămas acolo, întins, cu coada între picioare, privind cu prudență spre aragaz. „Ce s-a întâmplat, prietene?” am mormăit, pe punctul de a mă enerva. Dar ceva din privirea lui m-a făcut precaută. Nu-i era doar frică – era protector.

M-am apropiat încet de sobă. Pisica și-a arcuit spatele și a șuierat și mai tare, ca și cum ar fi încercat să mă oprească. Dar tot m-am aplecat și m-am uitat în spațiul îngust dintre sobă și perete.

Chiar în acel moment, inima mi s-a strâns. Instinctiv, am țipat și am sărit înapoi de groază. Ceea ce am văzut acolo nu voi uita niciodată pentru tot restul vieții mele. Ceva se mișca în întuneric – lung, alunecos, cu pielea lucioasă și ochii morți. Când mi-am dat seama că era un șarpe, inima aproape că mi s-a oprit.

13:18, 19 Feb 2026

FOTO Angora turcească. Iată de ce este considerată una dintre cele mai frumoase rase de pisici!

12:31, 17 Feb 2026

FOTO Baba Dochia și cele 9 cojoace. Iată ce spune legenda despre vremea schimbătoare a lunii martie!

Instinctiv m-am retras, strângând pisica la piept. Dar nu i-a fost frică – dimpotrivă, s-a încordat, și-a arcuit spatele și a șuierat. Șarpele s-a târât încet de sub lespede și s-a târât direct spre mine.

M-am retras până când spatele meu a lovit peretele. Lumea s-a micșorat la un singur sunet – un șuierat înăbușit, ca șoapta morții. Și dintr-o dată pisica a luat-o la fugă. S-a năpustit asupra șarpelui ca un leu mic. Acesta s-a întors instantaneu, și-a ridicat capul și a încremenit în fața lui, gata să se năpustească.

O tăcere apăsătoare s-a așternut între ei. Părea că timpul stătuse în loc – doi prădători, două umbre, încremenite în așteptarea atacului. Am avut timp doar să țip și să fug din bucătărie, formând 911 cu degete tremurânde. Șuierături, bubuituri surde și zgâriat de gheare se auzeau de după ușă. Când au sosit salvatorii, au scos șarpele de după sobă. Iar motanul meu – netulburat, mândră, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat – a venit la mine și s-a frecat de piciorul meu. Acum, de fiecare dată când mă uit în ochii lui, îmi amintesc de seara aceea. Și înțeleg: mi-a salvat deja viața o dată.