Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat că PNL se pregăteşte de alegeri, dar nu anticipate, ci generale. Acesta a menționat că obiectivul partidului după alegerile din 2028 și a explicat că doar așa România va putea fi modernizată cu adevărat.
PNL se pregăteşte de alegeri!
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a precizat că liberalii își doresc ca după alegerile din 2028 să poată forma un guvern, alături de USR și UDMR, fără PSD și AUR.
„Obiectivul nostru este ca, după următoarele alegeri, să avem în Parlamentul României o majoritate fără PSD și fără AUR. Doar așa vom putea moderniza cu adevărat România”, a precizat fostul premier desemnat, Siegfried Mureşan.
Anterior, acesta a spus că PNL și PSD sunt „în totală antiteză”, iar o colaborare parlamentară între cele două partide este imposibilă.
„O coaliție între două partide este posibilă atunci când există un numitor comun semnificativ. În momentul de față, PNL și PSD sunt în totală antiteză. PSD încearcă să păcălească electoratul, pretinzând că are lucruri în comun cu PNL. Nu are. După acțiunile PSD din ultimul ani, nu există nicio bază pentru o colaborare parlamentară responsabilă cu noi”, a scris Siegfried Mureșan într-un mesaj pe Facebook.
Sorin Grindeanu a precizat că PSD susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării.
După această declarație a liderului social-democraților, vicepremierul Oana Gheorghiu a apreciat că este o „disonanţă cognitivă în stare pură” faptul că PSD zice astăzi că vrea să facă majoritate cu PNL, în contextul în care social-democrații au dat jos, cu 5 luni în urmă, guvernul din care făceau parte alături de liberali.
Niculescu ia în calcul trei formule de guvern: politic, hibrid (politic-tehnocrat) sau exclusiv tehnocrat
Între timp, premierul desemnat, Luca Niculescu, va continua, luni, seria discuţiilor pentru conturarea unei majorităţi. Echipa lui Niculescu, a anunţat că acesta are întâlniri confirmate pentru ziua de luni cu USR şi Grupul minorităţilor. Potrivit programului, de la ora 12:00 va discuta cu Uniunea Salvaţi România (USR), la sediul partidului, iar de la ora 14:00 cu Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, la Palatul Parlamentului. Luca Niculescu se va întâlni și cu Grupul PACE-Întâi România, de la ora 16:00, la Senat.
Niculescu a precizat că ia în calcul trei formule de guvern: politic, hibrid (politic-tehnocrat) sau exclusiv tehnocrat. Până acum, a evitat să nominalizeze persoane care ar putea fi incluse în cabinetul său, invocând tocmai faptul că încă nu este certă formula de guvern.
La insistențele presei, el l-a pomenit explicit doar pe actualul ministru de Finanțe, Alexandru Nazare.
„Este un ministru competent, a arătat-o în mai multe rânduri și în discuțiile cu agențiile de rating, unde împreună cu colegii de la Banca Națională au făcut lucruri foarte bune și în discuțiile pe care le-am avut la OCDE. Este un om respectat și pe plan internațional, este un om care își poate avea locul într-un guvern, dar încă o dată, este prea devreme”, a declarat Luca Niculescu.
După discuțiile de joi nu s-a conturat o majoritate clară care să-l susțină pe ce de-al patrulea premier propus de președintele Nicușor Dan după demiterea lui Ilie Bolojan.
Astfel, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat că PNL se pregăteşte de alegeri, dar nu anticipate, ci generale. Acesta a menționat că obiectivul partidului după alegerile din 2028 și a explicat că doar așa România va putea fi modernizată cu adevărat.
… sub comandament german, fireste