Siegfried Mureșan lansează un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, la o zi după ce Guvernul propus de liberal a fost respins de Parlament. Mureșan susține că social-democrații nu ar fi avut niciun moment intenția de a susține un nou Executiv și că au căutat doar motive pentru a se opune.
Într-un mesaj publicat joi dimineață pe Facebook, Siegfried Mureșan l-a criticat direct pe Sorin Grindeanu, făcând referire și la episodul OUG 13.
„Premierul OUG 13 mi-a îndeplinit pe deplin așteptările ieri în Parlament. A fost exact așa cum ne așteptam de la el: a venit, a glumit, a mințit, și apoi a fugit”, a scris Siegfried Mureșan.
Atac devastator al lui Mureșan după votul din Parlament
Liberalul l-a acuzat pe Sorin Grindeanu că, deși ocupă funcția de președinte al Camerei Deputaților, a părăsit sala înaintea votului decisiv.
„Deși este președintele Camerei Deputaților, a întors spatele plenului Parlamentului înainte de vot. Vitejie ca în noaptea OUG 13”, a adăugat Siegfried Mureșan.
Potrivit acestuia, comportamentul PSD din ultimele două săptămâni ar demonstra că formațiunea nu a urmărit formarea unui nou guvern.
„Am realizat cu toții acum că intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un guvern serios pentru România. Au căutat doar pretexte pentru a nu vota. Intenția lor a fost să ne contamineze în aceste două săptămâni. E important că nu ne-am lăsat contaminați”, a afirmat Siegfried Mureșan.
Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament
Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a obținut 182 de voturi pentru, în timp ce pentru învestire erau necesare cel puțin 233.
Parlamentarii PSD au fost prezenți în plen pentru asigurarea cvorumului, însă nu au susținut Guvernul. Din sală s-a auzit formula „prezent, nu votez”. Liderii PSD și AUR, Sorin Grindeanu și George Simion, au plecat înainte de încheierea dezbaterilor.
După respingerea Guvernului, Sorin Grindeanu a cerut găsirea unei soluții politice și a transmis că PSD este pregătit să participe la construirea unei alternative.
„Cred că a venit momentul să stăm cu toții la masă și să găsim o soluție până nu va fi prea târziu pentru economia României”, a declarat liderul social-democrat.
În acest context, premierul interimar și președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat că Sorin Grindeanu ar putea fi un premier care „nu ar deranja pe nimeni” prin măsurile adoptate.
La rândul său, fostul președinte Traian Băsescu a susținut că Sorin Grindeanu nu și-ar dori în mod real funcția de prim-ministru, interpretând dorința PSD de a reveni la guvernare prin prisma accesului administrațiilor locale conduse de social-democrați la fonduri publice.
Muresan este un politruc. Dovada este mesajul lui.
Pretinde ca ar fi format un guvern serios. Sa fim seriosi! Cu cine? Cu mazete precum Toiu, Miruta, Turcan, Buzoianu, etc si cu el in frunte? Cu el care in viata lui nu a muncit real nici o secunda?
Mai pretinde ca este datoria tuturor sa-l voteze si sa-urmeze, asa ca turma pe pastor… Daca nici asta nu este mania grandorii …